FOOL'S GAME - Reality Divine

Saptamina trecuta i-am trimis un mesaj de felicitare lui Lars Larsen pentru prestatia lui de pe Divine Reality. Si el mi-a raspuns cam asa: da, mersi, sa speram ca o sa placa la cit mai multa lume, sa se duca vestea, ca sa putem sa mai scoatem unul in 2011. Si sa stiti ca, desi in componenta Fool's Game sunt nume cunoscute, albumul nu e chiar asa de atragator, stie el Lars de ce e rezervat.

Sa nu credeti ca Divine Reality duce lipsa de atuuri. E heavy si e complex. Prea aspru ca sa ii zici prog metal si prea sofisticat ca sa-l pui la thrash. Are mai mult decit thrash, mai are swedish si power metal. Si doom, pe Prelude to the Fair. Are vocea dramatica a lui Lars Larsen (Manticora), citeva growluri pe ici pe colo, cit sa dea culoare si un pic de voce feminina, pentru atmosfera. Imi da un sentiment de stranietate, care vine nu numai din intorsaturile neobisnuite ale liniilor vocale, ci si din spatele lor, din constructia pieselor. Dati o privire peste titluri, sunt ciudate, nu? Asa suna si muzica. Din ce am mai citit pe ici pe colo, se pare ca la versuri s-au inspirat din Edgar Allan Poe in citeva locuri, posibil in toate. Deci, cam aia e atmosfera.

Instrumental, e complex, fara sa dea impresia ca cineva se sparge in figuri. Chitara iese in solouri foarte natural, exact la locul potrivit si se desfasoara cursiv, fara sa plictiseasca. Clapa e mai rezervata: citeva unisoane lejere si vreo doua solouri cind nici nu te-astepti. Ritmurile sunt complexe si alterneaza vitezele. Piesele-s lungute, daca va mai uitati o data la titluri o sa numarati opt, plus un intro.

Ce problema am eu: chiar daca ma bucur sa il ascult pe Lars si chiar daca, mai mult decit atit, sa il ascult facind ceva (putin) diferit de ce face cu Manticora, faptul ca refrenele ocolesc formulele clasice si usor de retinut face albumul mai greu de ascultat pentru multa lume. Se mai adauga si o oarecare ariditate la nivel instrumental si rezulta ca nu ramii cu mare lucru la inceput. E prea cerebral, prea cautat si preocupat de el insusi. N-are pasiunea necesara, domnule, ce sa mai vorbim. Dar chiar si asa, merita sa-l incercati. Bagati The Wild Swans at Coole sau She Moved through the Fair sau The Conqueror Worm si daca va plac, dati mai departe, ca sa poata baietii sa scoata si al doilea album.

Klawz Nota: 8.5