BENEDICTUM - Seasons of Tragedy

Cum sa nu-l iubesti? Pete Wells iti devine simpatic instantaneu, grasut cum e si cu mutra lui de pusti, care nu stiu de ce, imi aduce instantaneu in minte titlul cartii Coliba unchiului Tom. In nici un caz nu ma duce cu gindul la un chitarist de metal. Si totusi, tandemul format de Pete cu valkiria de Veronica Freeman se afla deja la a doua lovitura, dupa debutul furtunos care a fost Uncreation-ul din 2006. Problema cu debuturile furtunoase e ca ridica nivelul asteptarilor. Si asta face ca Seasons of Tragedy sa nu prea ma impresioneze cine stie ce, desi imi dau seama ca e un album tare bun. Power metal american viguros, cu cotituri spre thrash si aplecari spre refrene hard rockiste, cu aceeasi voce senzationala a Veronicai: parca nu-i destul. Ok, clapele se fac auzite mai des, uneori piesele deviaza din formulele clasice si se simte un progres in omogenitatea compozitiilor si in micile smecherii pe care Pete le-a furat de la tipi ca George Lynch (Dokken, Lynch Mob) si Craig Goldy (Giuffria, Dio), care si-au tocit mult timp coatele pe mixerele studiourilor de inregistrari. Incepind cu impetuoasa Shell Shock si pina la melancolica Legacy, albumul curge convingator si relativ divers. Dar parca ma asteptam la ceva mai mult, ceva mai personal, poate. Si ultimele 4 piese, care se lupta greu cu spectrul banalitatii, accentueaza senzatia de neimplinire pe care mi-o da albumul. Dar asta tine doar pina intra iar Shell shock/we fight we die/shell shock/we don't ask why... Caci da, in ciuda a tot ce am de comentat, e un disc pe care il tin pe repeat.

(+) Veronica si Petrica, o echipa fara frica
(-) neoriginal si monoton spre final

Klawz Nota: 8.5