PESTILENCE - Testimony of the Ancients
FORMAT: CD DATA APARITIEI: 06.09.1991 CASA DE DISCURI: Roadrunner 10.0
NOTA METALFAN: 9.1
NOTEAZA ALBUM: 14 voturi
Top 1991: #13 |
Pestilence Componenta: Patrick Mameli - voce, chitara Tony Choy - bas Marco Foddis - baterie Patrick Uterwijk - chitara |
TRACKLIST: 01. The Secrecies of Horror02. Bitterness03. Twisted Truth04. Darkening05. Lost Souls06. Blood07. Land of Tears08. Free us From Temptation09. Prophetic Revelations10. Impure11. Testimony12. Soulless13. Presence of the Dead14. Mindwarp15. Stigmatized16. In Sorrow |
In momentul in care metalfan.ro s-a lansat, primele mele ganduri au fost acelea ca voi avea marele noroc si marea bucurie de a "vorbi lumii" despre niste albume atat de aproape de sufletul meu incat au devenit anexe ale fiintei mele. Daca maine ar trebui sa dispara toata muzica din lume iar eu as avea posibilitatea sa pastrez 5 cd-uri pentru a le lasa ca proba a existentei umane pe Terra, cu siguranta Testimony of the Ancients ar fi unul dintre ele. De la prima si pana la ultima nota, albumul olandezilor este unul complet diferit de tot ce se facuse pana atunci in domeniu si, poate ca nu intamplator, diferit de tot ce avea sa se faca si in viitor. Este clar vorba despre un produs aparut inaintea vremii sale, o proiectie a ceea ce ar fi trebuit sa fie death metalul peste ani buni. Brutalitatea si ferocitatea care ar trebui sa constituie leitmotivul oricarui opus de death metal respectabil capata in mainile si mintile maiastre ale celor de la Pestilence o expresie aparte, fiind excelent disimulate sub mantia unor influente progresive de o complexitate si melodicitate inspaimantatoare, rezultatul final fiind unul uimitor si socant chiar si acum, la mai bine de 10 ani de la aparitie. Interesante sunt si implicatiile acestui bastard care rasare din creuzetul unor alchimisti chinuiti si posedati, caci Pestilence si alte cateva trupe (Nocturnus, Cynic, Atheist, Messiah sau Believer sunt exemplele cele mai potrivite) au fost cei care au spart tiparele unui gen vazut de foarte multi ca unul condamnat la plafonare si monotonie, expunandu-l totodata la intrarea in anonimat prin abordarea unor directii care au reusit sa induca in eroare chiar si pe cei mai fideli fani ai genului. Trecand peste aceasta abordare "istorica" si apropiindu-ne de Testimony of the Ancients din punct de vedere strict muzical, avem de-a face cu un produs care transcende toate barierele autoimpuse ale genului, astfel incat, desi agresivitatea si brutalitatea nu sunt deloc neglijate, ele capata o dimensiune cu totul aparte prin combinarea lor cu elemente provenind din alte zone ale muzicii (intro-uri, interludii, pasaje de clape, voci curate, solouri melodioase). Sper sa nu fiu foarte departe de adevar atunci cand afirm ca avem de-a face cu primul opus de death metal progresiv, un album revelatie care avea sa smulga death metal-ul dintr-o previzibilitate periculoasa, azvarlindu-l totusi intr-o zona de risc maxim, atat pentru fani cat si pentru muzicieni, aceea a desfiintarii. Inchei aceasta recenzie cu cuvintele unui prieten foarte drag mie (La Multi Ani, Bestie!!!): De la Testimony. nimic nu a mai fost la fel in death metal!
Sake Nota: 10
|
Comenteaza la: Testimony of the Ancients