
DISMEMBER - The God That Never Was
![]() |
FORMAT: CD DATA APARITIEI: 27.01.2006 CASA DE DISCURI: Regain Records 6.5
NOTA METALFAN: 8.5
NOTEAZA ALBUM: 6 voturi
Top 2006: #187 |
Dismember ![]() Componenta: Matti Karki - voce David Blomqvist – chitara Martin Persson - chitara Fred Estby - baterie Tobias Christiansson - bass |
TRACKLIST: 01. The God That Never Was02. Shadows of the Mutilated03. Time Has Nothing04. Autopsy05. Never Forget, Never Forgive06. Trail of the Dead07. Phantoms (of the Oath)08. In the Temple of Humiliation09. Blood for Paradise10. Feel the Darkness11. Where No Ghost Is Holy |
Va mai amintiti oare filmele alea in care o echipa de cercetatori mergea la Polul Nord pentru a face oarece investigatii si in urma sapaturilor descoperea un Homo Nustiucum, inghetat in calota glaciara de cine stie cand? E, daca vi le amintiti o sa intelegeti perfect consternarea care m-a incercat pe mine cand am dat play acestui minunat album al celor de la Dismember. Cu tot respectul ce le-am purtat si le port, pe parcursul celor aproximativ 35 de minute caile respiratorii mi-au fost aproape total obturate de un val de praf cu iz de inceput de anii nouazeci. Daca Where Ironcrosses Grow mi s-a parut datator de sperante si denota o destul de mare adaptabilitate la cerintele noii piete si ale noului utilizator de servicii death metal, apai The God That Never Was este o fosila in adevaratul sens al cuvantului. O fosila care nu doreste sa dispara si este absolut terifiata de tot ce se intampla acum in jurul ei. Ba mai mult, se intoarce cu fata inspre trecut si da fuga inspre el pentru a se adaposti. Lasand balivernele deoparte, vreau sa va spun ca noul disc doreste sa se revendice la ceea ce facea trupa pe la inceputurile ei atat prin sunetul voit slinos si gajait cat mai ales prin structura muzicii, una total lipsita de balans (sunt maxim 3-4 momente de greutate si tempo mediu) si care parca s-ar grabi sa ajunga undeva (da, ma refer exact la tocatura pe care o stiti cu totii atat de bine!). Asta nu ar fi deloc o problema, pentru ca am mai intalnit intoarceri la radacini si in cazul altor trupe. La Dismember insa, situatia e nasoala pentru ca suedezii par sa nu mai fi gasit drumul inapoi si mi se pare ca s-au ratacit intr-un fel de labirint prea intortocheat pentru posibilitatile lor de orientare. Singurul lucru care tine acest album la limita liniei de plutire, reusind totodata sa il salveze de la a fi un esec total, sunt chitarelile si solourile lui Blomqvist si Persson, extrem de melodioase si chiar inspirate pe anumite piese (cel mai potrivit exemplu este Time Has Nothing, una dintre compozitiile ceva mai reusite de pe disc, alaturi de Trail of The Dead, Phantoms of the Oath si Feel the Darkness). Prea putin insa pentru o trupa care in urma cu mai bine de un deceniu nu prea discuta cu nimeni atunci cand venea vorba de death metal nordic. Serios acum, ma uit in curtile celor de la Hypocrisy, Unleashed si chiar Grave si brusc realizez ca s-ar fi putut mult mai bine. Poate data aviatoare.
Sake
![]() |





stilul e voit old-school,nu se vor tehnici,progresivi,sau filozofici. Pt. mine e o trupa speciala,imi aminteste de vremuri bune... Cand nu stiam de Nile,Anata,Necrophagist,Behemoth... Dar stiam ce e spiritul,bucuria unei stari...