DEVILDRIVER - The Last Kind Words

Al treilea album al celor de la Devildriver pare sa fie si cel mai complet produs de-al lor. Metalcore-ul in maniera tipic americana, imbinat cu elemente melodice pe de o parte pe filiera Gothenburg si cu pasaje extreme pe de alta parte, fara indoiala ca nu reprezinta o combiatie noua, dar in cazul lui Dez Fafara si ai sai colegi, este una dintre cele mai reusite pe care le-am ascultat in ultima vreme. Ascultati Monsters Of The Deep sau Horn Of Betrayal si sper sa va convingeti. The Last Kind Words propune compozitii solide si diverse, cu foarte multe riffuri inedite, unele complicate dar catchy in acelasi timp si foarte bine executate. Vocea lui Dez a capatat mai multe ‘inflexiuni’ decat pe vremea Coal Chamber, trecand cu usurinta de la growl-urile in note joase pana la scream-ul atat de des folosit in ultima vreme in aceasta arie muzicala, insa pastrand intensitatea necesara pentru fiecare piesa (vezi,de exemplu, The Axe Shall Fall, un exemplu de dozaj al vocii). Devildriver a progresat mult, fara doar si poate, nu numai in executie cat mai ales in compozitie, reusit sa imbine multe elemente intr-un stil care, desi nu e doar al lor, li se potriveste ca o manusa. Eliminand vreo 2-3 piese de umplutura, albumul e cat se poate de reusit.

(+): riffuri, compozite, productie, voce
(-): cateva piese total neinteresante, un pic de repetitivitate

Cynyc Nota: 8.5

Daca era ceva lipsa, daca se poate numi asa, la albumele precedente Devildriver era ca piesele erau structural simple, nu aveau aura aia caracteristica stilului cu multe inflorituri si mult guitarwork, piesele erau mult mai liniare, ca sa ma exprim mai usor, erau compozitii minimaliste. Devildriver a reusit cu acest album sa ridice standardul metalului american actual; The Last Kind Words este un “buldozer” ce te loveste cu piese una si una. Piesele pastreaza linia Devildriver insa tehnica isi spune cuvantul, spre exemplu Bound by the Moon este dovada clara e evolutiei trupei, are tot ce trebuie, de la interpretare perfecta pana la un refren compus pe un schelet death metal ( stiti voi, blast beat) cu suprapuneri melodioase foarte inspirate, Mike si Jeff sunt dovada vie a acestui vizibil progres, nu numai ca au inceput sa bage solo-uri, tot guitarwork-ul e unul abundent si inaltator. La sfarsitul metalcore-ului in State, Devildriver adopta patternul trash/death si il mixeaza cu melodie de semnatura europeana, sau cel putin asa imi suna mie, Horn of Betrayal si Tirades of Truth imi rezoneaza mult a melodie tipica peninsula scandinava. Sa nu intelegeti cumva ca “americanismul” a murit in Devildriver, baietii sunt in continuare american style, insa cu ceva influente europene vizibile.

Imaginea trupei, Dez Fafara nu si-a schimbat absolut deloc abordarea vocala si asta poate fi considerat un minus, insa ceilalti rup instrumentele in doua si asta imi asimileaza parerea precedenta. Productia este asemanatoare penultimului album The Fury of Our Maker's Hand, productia tobei la un moment dat ma ingrijoreaza, ma tot intreb cum e posibil sa sune totul atat de zid, de la toba mare la premier, tomuri si pana la cinele, este productia perfecta pentru stilul Devildriver. Chitarele shred-uiesc fara oprire, momentele de relax pentru care au optat sunt cele de melodie, iar bass-ul vine de undeva de sub pamant – da volum si asculta inceputul piesei Monsters of the Deep pentru a gusta un sound adevarat.

The Last Kind Words este cel mai scandalos si bolnav album pe care l-am ascultat in 2007, cu siguranta.

Stefan Nota: 10