NEVERMORE - The Obsidian Conspiracy

Pentru mine e greu sa vorbesc “obiectiv” despre Nevermore, dar o sa incerc. M-am tot gandit la The Obsidian Conspiracy pe parcursul celor peste 20 de auditii si am ajuns la concluzia (poate ce spun eu aici e de fapt un truism) ca la final, calificativul acordat ar trebui sa fie o medie corecta intre modul in care ma raportez la trupa, locul albumului de fata in discografie, comparatia inevitabila cu produsele anterioare, modul in care ma loveste, cat de mult ma surprinde placut, cat de mult e Nevermore si cat de mult e altceva, etc.

Cu raportarea e mai dubios, pentru ca ma consider un soi de fan al trupei inca de la debutul acesteia, astfel incat pretentiile si asteptarile sunt de fiecare data, inevitabil, ridicate. Probabil ca si parerile nu tocmai obiective.

Ca e Nevermore nu e niciun dubiu, partea interesanta vine in momentul in care dai play unor piese precum And the Maiden Spoke (care e un mix interesant de stiluri, trecand prin techno thrash, doom, power, progresiv, si avand un sound de chitara aparte, a la James Murphy), The Blue Marble and the New Soul (lenta, acustica, apasatoare, cu texte cinice) si The Day You Built the Wall (care are un ritm straniu, pe care nu l-am mai intalnit pana acum la trupa, ci mai degraba pe albumul solo al lui Warrel Dane), care reprezinta un altfel de Nevermore. Si toate suna bestial.

Alte piese foarte reusite, fara a constitui insa revelatii din punct de vedere muzical, sunt Your Poison Throne (cu balansul si rifful sau mid-paced agatatoare si cu un refren absolut magnific), superba She Comes in Colors (in cel mai pur stil al trupei, un melanj interesant de riffuri apasatoare si pasaje introspective deprimante, revendicandu-se, in opinia mea, la Dreaming Neon Black si, probabil, din punct de vedere al riffului tesut dedesubt, si la Dead Heart in a Dead World), compozitia aleasa ca single, Emptiness Unobstructed, de o melodicitate sfasietoare si cu o partitura vocala foarte expresiva si variata (care ne duce, iarasi, cu gandul la baladele de pe Dead Heart in a Dead World).

Nu in ultimul rand, ajung si la piesele unde am sesizat anumite “probleme”, anume Termination Proclamation (unde rifful de inceput e imprumutat destul de pe fata de la piesa Ambivalent de pe Enemies of Reality), Moonrise (through Mirrors of Death) (unde e de gasit 90% din rifful existent pe Shouting Fire at a Funeral, piesa de deschidere a albumului solo Jeff Loomis) si, nu in ultimul rand, destul de banalele Without Morals si The  Obsidian Conspiracy (care, desi heavy, energice si riffate, nu au stralucirea si nici agresivitatea unor Narcosynthesys sau Inside Four Walls, care rupeau capul efectiv). Aici depinde foarte mult de modul in care ascultatorul se raporteaza la trupa, sunt sigur ca unii vor trece, poate, cu vederea cele semnalate de mine si ma vor considera doar intransigent.

Dincolo de asta, daca tot v-am facut calendar capul cu o megarecenzie (sper ca nu doar din punctul de vedere al dimensiunii), va mai spun ca The Obsidian Conspiracy are cele mai variate, chiar lucrate partituri vocale ale lui Warrel Dane, semn ca experienta albumului solo, unde abordarea a fost destul de diferita de cea a trupei Nevermore, i-a priit din plin domnului ex-bucatar. In ceea ce il priveste pe Jeff Loomis, ar fi de mentionat faptul ca, fara a pica in facil, pe albumul de fata partiturile de chitara sunt mai directe, cu armonii si solouri ceva mai lipsite de complexitate, mai putin abrupte si nebune (cum erau pe precedentele 2 albume, in mod special), fara insa a afecta consistenta sau calitatea produsului finit.

Productia e, la randul ei, cautata, heavy si accesibila deopotriva, dovada a faptului ca membrii Nevermore au simtit ca ar fi, probabil, momentul sa faca pasul spre a deveni o trupa mare, atat din punctul de vedere al numarului de fani, cat si din cel al vanzarilor. Important, cred eu, e sa vinzi fara sa te vinzi, iar Nevermore reuseste asta fara indoiala.

Inchei afirmand ca, desi, probabil, nu are carisma si inspiratia unui Dead Heart in a Dead World, ura si ferocitatea unui Enemies of Reality sau agresivitatea clinica si studiata a unui This Godless Endeavor, The Obsidian Conspiracy e un demers care face cu certitudine cinste trupei Nevermore.

Sake Nota: 9

Klawz Nota: 9