AVA INFERI - The Silhouette

   Al doilea album al portughezilor de la Ava Inferi mi-a atras un pic atentia, la inceput, asa ca m-am pus pe ascultat atent. Nu am avut ocazia sa ascult anteriorul produs, pentru a sesiza vreun progres sau vreo schimbare, dar realizarea 2007 a lui Rune Eriksen & Co parea sa nu sune rau deloc, cel putin pentru un amator de lasat venele lungi, dar nici suficient de spectaculos pentru a fi un concurent serios pentru vreo productie My Dying Bride. Ca fapt divers, Mr. Eriksen, sub titulatura de Blasphemer, e de vreo 12 ani si chitaristul Mayhem, lucru care parea deasemenea de interes.
   Doom cu un pic de gothic, lent si melancolic, intr-un tempo potrivit mai degraba pentru Norvegia decat pentru velesa si insorita Portugalie. Piesele, bazate pe acorduri lungi de chitara, pigmentate foarte rar cu cate o linie de solo suprapusa sau cu un strop de pian, ies rar din liniaritate si adauga o oarecare doza de monotonie atmosferei destul de intunecate a albumului. Wonders Of Dusk e prima piesa care mi-a sunat un pic deosebit, pe alocuri, dar cam tarziu, fiind a sasea piesa de pe album. Grin of Winter are o armonie interesanta la inceput, dar se pierde in aceeasi nota de banalitate si doar finalul cu Pulse of the Earth mai are darul sa dreaga ceva pe acest album, avand o ritmica interesanta, o linie de voce buna si orchestratii reusite pe refren.
   Vocea Susanei Simoes nu e rea deloc, variind de la soapte la sonoritati gen Portishead sau la arii in maniera de opera, dar nici ea nu are darul sa scoata albumul dintr-un oarecare anonimat, fiind uneori prea liniara, prea asemanatoare de la piesa la piesa. Motiv pentru care, desi auditia e placuta, The Silhouette nu are darul sa se ceara prea curand inapoi in playlist.

(+): oarecum atmosfera, unele momente de voce, piesa Pulse of the Earth
(-): compozitii relativ subtiri, liniaritate

Cynyc Nota: 7.5