CRADLE OF FILTH - Thornography

Cradle of  Filth si-a creat de-a lungul timpului un stil propriu, o imagine aparte si o baza solida de fani. Mai mult decat atat, trupa a devenit (cu suportul casei de discuri), o experta in marketing, exploatand cu succes tot ce a avut la indemana, de la imbracaminte, machiaj si aparitii scenice, pana la stiri picante si la colaborari interesante. In acelasi timp, folosind si cu egal succes filonul black-metal si modeland aceasta influenta pentru a-si gasi un stil si un sunet propriu, englezii si-au creeat o identitate muzicala greu de daramat.

Marcat de controverse mai ceva ca Nymphetamine, acest Thornography propune evolutia si mai evidenta catre melodic a trupei. Pasajele de pedala dubla ultrarapida si traforaj viteza sunt rare, si acolo unde exista, chitara gaseste in general teme melodice. Balans tot mai mult, pasaje tot mai ‘catchy’. Destule riff-uri in still power. Growl mai rar, tot mai multe pasaje in care vocea, desi inca ‘ragusita’ urmeaza serios linii melodice. Mai putin epic-simfonic. Cateva momente de ‘love metal’ transpus in sunetul Cradle of Filth. Mda, o fi bine, o fi rau?

Probabil ca unii fanii din perioada  Dusk And Her Embrace nu prea inteleg ce spirite malefice le-au luat mintile lui Dani&Co de au ajuns sa compuna acest album. Pe de alta parte, cei care n-au inghitit prea mult Cradle of Filth pana acum, au cea mai buna ocazie sa se apropie de trupa. Ca la orice album care nu pastreaza linia ‘consacrata, apar cei tradati si pe de alta parte noii adepti. Si ‘clasa de mijloc’, fanii care se adapteaza din mers si care gasesc in fiecare noua realizare a trupei ceva care le place, care sa merite ascultat. N-are rost sa purtam o discutie pe marginea intrebarii  ‘canta Cradle of Filth black metal?’ si nici nu e cazul sa fisolofam pe tema oportunitatii schimbarilor de stil versus pastrarea aceleiasi linii pana la moarte. Pana la urma sunt chestii de gust.

Eu unul, gust schimbarea si experimentul, fiind, muzical vorbind, singura scanteie de evolutie. Iar in cazul de fata, gust mai degraba vocea ceva mai versatila a lui Dani in versiune 2006 decat latratul nervos de acum ceva ani. Prefer mai degraba productia balansata fata de cea specifica mai degraba black-ului. Si dincolo de preferinte, consider ca, desi din punct de vedere componistic, albumul nu e spectaculos, orchestratiile mi se par excelente in multe cazuri (Tonight in Flames, Byronic Man, instrumentala Rise of the Pentagram).

Faptul ca le prefer, nu face din acest album neaparat unul bun. Trupa si-l considera insa ca fiind cel mai bun, fiind multumita de linia abordata, subliniind insa caracterul experimental si usoara tenta ‘retro’ pe care au dorit sa le urmeze. Desi prefer sa ascult acest album mai mult decat oricare din cele anterioare, trebuie sa recunsc ca nu-s de acord cu ei 100%. Parca parca, desi mai putin catchy (cuvant de care cred ca vom ajunge sa ne ferim), unele din realizarile anterioare parca aveau mai multa substanta si mai putin ambalaj. Chiar daca ambalajul produsului de fata este unul dfacut sa iti cam ia ochii. Probabil ca adevarata masura a acestui Thornography o vom vedea la albumul urmator. Cand, nu-i exclus, Cradle of  Filth  s-ar putea sa breveteze un nou stil propriu: black-love-metal.

Cynyc Nota: 8.5