JEFF WALKER - Welcome To Carcass Cuntry

Iar m-am amuzat. Recunosc ca de ceva timp am parte numai de albume aparte. Nu geniale, nu de celebrul si multravnitul 10 al Metalfan, nu de istorie, doar albume simpatice. Cel de fata nu face exceptie. Sa facem cunostiinta cu personajele.
Personajul principal, Jeff Walker, fost lider al unei trupe intr-adevar de istorie: Carcass. Jeff Walker, despre care, de curand, fostul coleg de pe vremea celebrului Heartwork, Michael Amott (Spiritual Beggars, Arch Enemy), declara ca nu e foarte sanatos la cap si ca exclude vreo reunire a defunctului Carcass.
Apoi personajele secundare: Gass si Ville Valo (H.I.M.) (Ville face chiar bas, ca sa nu zica lumea ca-i doar un pretty face), restul fostilor amici din Carcass, Bill Steer si Ken Owen, aproape tot Amorphis-ul - Esa Holopainen, Tomi Koivusaari, Santeri Kallio si Niclas Etelävuori, plus ex-ul Pasi Koskinen, Billy Gould (Faith No More - alta trupa de istorie despre care alt nebun, de data asta cu voce magnifica, Mike Patton, zice ca nici nu vrea sa se gandeasca sa o reformeze), Nick Holmes si Aaron Aedy (Paradise Lost),  Shane Embury (Napalm Death) si inca o gramade de finlandezi. Din Finlanda. Traiasca Internationala!
Apoi ar mai fi cantaretii de country ale caror piese le macelareste cu drag al nostru Walker. Nu-l amintesc decat pe Johnny Cash, pentru ca probabil multora (inclusiv mie), doar numele asta s-ar putea sa le sune cunoscut. De ce le macelareste? Pentru ca , daca piesele seamana cu originalele, orchestratia e mult mai rock. Mai rock chiar cu tenta punk, accentuata de vocea ragusita si usor plictisita a personajului nostru. Care declara ca intentioneaza sa faca niste coveruri serioasa, nu sa-si bata joc de piese. O fi cum zice el, dar cand baga cate un growl din senin, la mijlocul unei balade despre cer albastru si lacrimi de crocodil de Mississippi, parca nu mai e chiar asa serios. Plus ca nici coperta nu da senzatia asta, iar titlul, in care numele stilului din care origineaza piesele e pocit cu un frumos cuvant tipic britanic (Cine nu stie ce inseamna "cunt" sa-si inchirieze Snatch) face praf toata tendinta de seriozitate pe care autorul ar fi dorit initial sa o dea lucrarii sale.
Ce se aude in general pe album se poate preta cel mult unui fundal sonor de berarie. Pastreaza destul de mult din feelingul pieselor originale, unele poate suna mai bine in varianta rock decat in cea country, mai ales la solouri. Dar doar pana la un punct. De acolo, ma bufneste rasul. Contributia vedetelor mai sus enumerate e si ea, mai degraba, de vara. Unii mai dau si ei ceva din talentul lor si inspiratia lor, dar cu masura, ca au chestii serioase de facut cu trupele lor. Ma rog, probabil Ville n-are, dar pe el il iarta fetele.

De data asta, Walker n-a mai macelarit chiar tare Keep On Rocking In The Free World, ca pe vemurile lui Swansong. Macar in ceea ce priveste titlul. In rest, a facut destul de varza totul, intr-un context simpatic. Probabil ca n-a intentionat sa fie totul asa de amuzant, sau doar pe mine ma amuza realizarea sa. Poate ca e mai serioasa decat ii dau credit eu. Sa nu fiu inteles gresit, e placut la ascultare, melodic atat cat razbate din piesele originale. Dar se poate numi cu greu o realizare muzicala. Daca are subtilitati pe alocuri, eu unul nu le-am sesizat.Tot simpatic, Walker declara intr-un interviu ca e ironic sa fie chiar el cel mai putin talentat muzician din toti cei care au participat la realizarea acestui disc.

Cynyc Nota: 7