concerte

Anathema - The Optimist, Europe 2017: amestec de scepticism și speranță

Anathema - The Optimist, Europe 2017: amestec de scepticism și speranță
TRUPE: Anathema

Pe Anathema i-am lăsat în urmă pe la We're Here Because We're Here, și acela ascultat de câteva ori și dat la o parte fără să îmi fi produs prea mari trăiri. Iar în continuare, timp de încă șapte ani, Anathema n-a mai avut relevanță pentru mine decât până la A Natural Disaster. Concertele din ce în ce mai dese în România, sub diverse formule, n-au făcut decât să mă îndepărteze și mai mult în loc să mă apropie de trupă și de noile albume. Însă anul acesta a venit The Optimist și interesul meu a fost resuscitat. Așadar, pot spune că așteptam cu destulă emoție concertul de la Arenele Romane. De-a lungul anilor, Anathema m-a făcut să-mi vărs durerea după fiecare poveste de dragoste neîmplinită sau după moartea cuiva drag, și în același timp m-a alinat și mi-a dat puterea să merg mai departe. Să merg la acest concert a fost o amestecătură de scepticism și speranța că poate, poate am să redescopăr magia dintre noi. Sau cel puțin așa îmi doream.

Am ajuns în Parcul Carol în jur de 19:30, cam în același timp în care Facebook-ul a început să vuiască de anularea concertului de deschidere al celor de la Alcest. Se pare că avuseseră probleme cu traficul (la fel ca și noi toți) și că era absolut imposibil să mai ajungă la timp. Sentimentul de dezamăgire n-a fost doar al meu, mulți venind la concert numai pentru ei. N-am să încerc să caut vinovați, dar consider că dacă toate părțile implicate și-ar fi dorit să găsească o soluție, ar fi găsit-o, chiar dacă ar fi însemnat ca Alcest să cânte fie și 15 minute înainte sau după Anathema. Repet, nu știu cine-i vinovat, probabil că toată lumea într-o oarecare măsură. Am fost în turnee în care trupele de deschidere erau niște „no names” de care headliner-ului nu-i păsa, forțate să-și găsească soluții logistice pe cont propriu. Am fost și în turnee în care, într-o situație neprevăzuta, capul de afis a cântat primul, iar restul trupelor au cântat în continuare în ordine inversă. Totul pentru a împăca și capra, și varza, și pentru a oferi spectatorilor cea mai bună variantă din toate alea proaste. Asta-i viața, nu întotdeauna lucrurile merg așa cum le programăm noi, dar consider că se putea găsi o soluție dacă fiecare actor implicat ar mai fi lăsat un pic de la el și ar fi acceptat să se întâlnească undeva pe la mijloc cu ceilalți. N-a fost să fie.

Așa că a rămas să așteptăm Anathema în timp ce ascultam, de voie, de nevoie, o muzică dubioasă, techno / trance / electro... ce-o fi fost ea, că nu mă pricep, dar ne-a dat dureri de cap și n-a reușit decât să irite lumea și mai tare. 
Luminile din cort s-au stins și pe scenă s-au auzit primele note din San Francisco, folosit pe post de intro. Setlist-ul a fost compus în mare parte din piese de pe The Optimist și restul albumelor de după 2010, dar în el și-au găsit loc și o suită bine aleasă de pe A Fine Day to Exit și Judgement. Sunetul a fost bun peste tot prin sală, Lee în rochița ei înflorată a dansat tot timpul, Danny și Vincent au fost comunicativi și glumeți, amintind de bogata lor istorie concertistica la noi în țară. Cu ocazia asta au întrebat și cine îi vede pentru prima dată live. S-au ridicat cred că mai multe mâini decât s-au așteptat, eu sincer vă spun că am fost tare surprinsă că mai sunt oameni care n-au văzut încă Anathema. Ei, dar și când au întrebat cine i-a văzut la primul concert din `94 și au ridicat mână doar vreo cinci "dinozauri"...   Lăsând gluma la o parte, momentul care a marcat pe toată lumea, chiar și pe cei care știau de el, a fost când piesa A Natural Disaster a fost dedicată celor care și-au pierdut viața în Colectiv în urmă cu doi ani. Pe ecranul din spate, mai întâi negru, au apărut constelații, iar mai apoi numele lor, ai tuturor celor 64 care nu mai sunt printre noi. A fost groaznic să mă uit, să încerc să citesc, când unul din două nume este al unui om pe care l-am cunoscut. Nu știu alții cum s-au simțit, dar mie mi-au dat lacrimile și m-am abținut amarnic să nu izbucnesc în plâns de-a dreptul. După asta a mai fost Fragile Dreams, și ea atât de potrivită în acest context, dar cu toate acestea nu am înțeles cum de lumea se mai putea bucura atât de mult de concert, când eu rămăsesem împietrită și cu sufletul gol. 

Măcar pentru acest gest extraordinar a meritat să fiu acolo. Altfel, în caz că vă întrebați dacă am regăsit magia dintre mine și Anathema, răspunsul este nu. Piesele noi nu mai au același impact asupra mea, sau poate că nu mai sunt eu în acel moment al vieții în care să-mi vorbească. Piesele vechi, în afară de A Natural Disaster și Deep, le-au cântat doar ca să le cânte, parcă aproape fără să le simtă. Și chiar îi cred că nu le mai simt după ce le-au cântat timp de mai bine de 20 de ani, dar dacă tot le cântă de dragul fanilor, măcar să pună suflet, să o facă până la capăt. Decât așa cum au fost aseară, mai bine deloc. Altfel, ei mi-s dragi și sper că la un moment dat să regăsesc acel sentiment special care încă mă leagă de Anathema
Vezi galeriile trupelor: Anathema

Data concert:  October 24, 2017  | 0 Comentarii  | 616 Vizualizari « INAPOI

Comenteaza la: Anathema - The Optimist, Europe 2017: amestec de scepticism și speranță

COMENTARIUL TAU

Alte articole din Concerte