Bestial Metal Fest - Ziua I

Asteptam de ceva vreme (adica de cand s-a anuntat) mai sus numitul festival, din doua motive principale: trupele includeau si cateva dintre preferatele mele din metalul autohton si am dus dorul manifestarilor de club, cu muzica, atmosfera si cunoscutii cu care ma obisnuisem. La acestea adaugand faptul ca alte concerte organizate de Bestial, singuri sau in coproductii Metalhead, au iesit foarte bine (cea mai notabila realizare fiind, cred eu, concertul Moonspell), am considerat ca-s asigurate toate premisele ca cele doua seri sa fie osul mare pe care l-am cautat din august.
Am ajuns in Live Metal Club curioasa cum arata controversata locatie si cu chef de rock. Dar ce-a urmat m-a dezamagit destul de tare, motiv pentru care am facut ceva ce foarte rar fac: am plecat inainte de a se termina. Dar sa o luam cu inceputul.

Magica

Primii in ordinea numerelor de pe tricou, unul din motive fiind ca trebuiau sa se intoarca  in Constanta in aceeasi seara, au fost cei de la Magica. Din cate am auzit eu, nu au sunat foarte prost, dar nici exceptional, din fericire genul abordat fiind mai accesibil au fost inteligibili. Totusi eu raman la parerea formata mai demult ca Ana ar trebui sa cante mai natural si sa nu-si mai forteze vocea, pentru ca se simte (mai ales la cover-ul dupa Within Temptation, Ice Queen). Altfel, muzica lor suna foarte bine, pe alocuri chiar dura si, desi altii au afirmat altceva, mie, acolo in fata, mi s-a parut destul de gustata de cei prezenti.

DinUmbra

Ce vroiam eu sa vad aproape cel mai tare au fost urmatorii, si anume DinUmbra. Daca nu i-as fi auzit cu alte ocazii ca sa stiu cat de fain pot suna, atat pe disc cat si in concert, as fi zis „cine-s astia si ce vor de la noi?...” Cred ca dintre toate trupele din aceasta seara, ei au fost cei mai dezavantajati de sunet, ceea ce s-a tradus in iritarea justificata a lui Fane. Stai linistit, Fane, stiu ca nu pe noi ne injurai. Au cantat trei noutati pe care nu le-am mai auzit, dar sper sa le reaud in conditii superioare, plus Tower of Hopes (care, de cand am ascultat-o pe MySpace am zis ca aduce a Crematory si al lor Awake), S-a sfarsit durerea-n noi (merge la fel de bine de fiecare data) si Virus (la care mie-mi place la nebunie sfarsitul: vino acum, vino si ia-mi... si ce-a mai ramas... si ce-a mai ramas!). Speram sa aud si Melodie intrinseca de basm si ma asteptam sa cante Amar, pentru ca e relativ noua si pentru ca apare pe compilatia pe care am primit-o la intrare. Ma bucur totusi ca nu a fost aceasta prima data cand i-am auzit, pentru ca nu ar fi fost una din trupele mele preferate, asa cum este de fapt.

Kratos

Si la Kratos sunetul a fost prost, sau cel putin asa zice lumea, pentru ca eu nu am fost foarte atenta. Totusi imi sustin parerea ca ceea ce canta ei dadea bine in urma cu vreo 10 ani, dar acum nu e decat un gothic prafuit si reciclat. Ideile noi si modul de abordare sa-i zicem „modern” lipsesc, ca si tobarul – alta bila neagra: inteleg, o data, de doua ori, dar fi-r-ar sa fie, chiar nu e nici un tobar disponibil sa bata pentru ei?!

Abigail

Asa cum am zis si dupa Maximum Rock, resuscitarea Abigail a fost una de bun augur, pentru ca suna profi si „la zi”; ma rog, probabil asa ar fi sunat si in seara asta daca reuseai sa treci de pasajele in care nu se auzea ori vocea, ori numai o chitara, sau cele in care microfoniile te nauceau. Sa zicem totusi ca ce s-a auzit a placut lumii, mie cu siguranta. Surprizele au fost doua (de fapt trei, dar una nu a tinut de ei): la Bitterness Tears au fost invitati la bas, chitara si clape fostii colegi, actual componenti ai L.O.S.T., iar pe Sonet Corina a fost dublata la voce de Paul „Slayer” Grigoriu, vocea Rising Shadow (el a adus cea de-a treia surpriza, si anume lipsa podoabei faciale de care stiam ca e tare mandru). Apropo de Corina: eu cred ca e una din cele mai bune voci feminine de la noi, foarte naturala, foarte corecta si foarte... placuta; un pic de vlaga in plus ar fi extraordinar. Si ca am ajuns aici, sunt curioasa cum sunt in stare sa cante cele vreo doua-trei tate din spatele meu care au criticat-o in continuu.

God

God in Bucuresti erau rara avis si inainte ca fratii Lapusneanu sa se mute in Portugalia, asa ca spre rusinea mea recunosc ca a fost prima data cand i-am vazut live. Si probabil singura pentru mult timp. Dupa o proba de sunet lunga ca o zi de post, dupa reglaje peste reglaje, dupa schimbarea de recuzita, cei cinci au aparut si au inceput in forta. Castorul, cu sabia lui, cu zalele si cu tinuta lui „plapanda” si „firava”, e un frontman excelent, numai ca, din nou, vocea s-a auzit dar nu s-a prea deslusit. Cam pe la jumatatea concertului lor caldura, lipsa de aerisire, fumul de tigara si fumul de scena au trecut de la diversele grade de insuportabil de pana atunci la gradul de „ma ia cu lesin”, asa ca am cedat pentru o gura de aer proaspat de-afara. M-am intors, am socializat cu diversi oameni pe care nu i-am mai vazut de ceva vreme, am cautat o zona cu sunet mai bun (stiu ca in fata nu se aude niciodata cum trebuie) – nu am gasit-o, nici eu si nici altii, am mai stat la taclale cu Rodica aka Walpugis si cu Cristina aka Scorpiutza, apoi am plecat cu un gust amar, si nu de la bere.

Biletul de a doua zi am reusit sa-l marit, neinspirata miscare am auzit apoi, pentru ca cica evolutia ar fi fost evidenta. Dar se pare ca nu am fost dispusa sa rezist surprizelor neplacute doar pentru Negura Bunget. Ca acele surprize au lipsit in a doua seara... asta e, mi-o asum. Dar sa revin la prima seara – inainte sa plec ma intrebam cu voce tare daca nu cumva am devenit eu prea pretentioasa si nu-mi mai ajunge nimic la nas. Cine m-a auzit mi-a zis ca nu, ca si ei sunt profund dezamagiti. Clar, nu mai vin la vreun concert de club decat daca e vreo trupa de mor eu de dragul ei si cu siguranta NU in Live Metal Club.
Dar sa recapitulam bilele negre:
- sunet execrabil (cea mai mare si cea mai neagra, daca nu era ea, restul se ignorau) – repet, vorbesc strict de prima seara;
- lipsa totala de aerisire – nu vreau sa ma gandesc cum a fost pentru cei de pe scena;
- podea instabila;
- faptul ca nu s-a procedat ca la alte concerte in ceea ce priveste fotografii: trei piese, apoi la o parte, sa vada lumea trupele, ca de aia a venit si platit, nu sa vada un zid de oameni care fotografiaza, filmeaza si eventual se mai si agita, ca doar au loc (la DinUmbra, Abigail si God am avut ceva dificultati de a vedea dincolo de acel zid) – exceptand cativa care s-au autosesizat si pe care-i stiu ca fiind oricum oameni cu bun-simt.
Au fost si bile albe, trebuie sa le mentionez si pe acelea:
- compilatia primita in pretul invitatiilor e foarte misto;
- atmosfera sufocanta nu a fost din cauza aglomeratiei, pentru ca te puteai misca destul de usor intre scena si bar, lumea nu s-a calcat in picioare sau mai stiu eu ce;
- din ce am vazut eu, cei de la security au fost super-ok, am auzit ca altii ar avea ce sa le reproseze, dar eu nu;
- bautura a fost ok si ieftina, nu ne plangem.
Cam astea ar fi spuse, parerea mea raportata la prima seara ar fi ca nu asa trebuia sa iasa. Nu-mi pare rau atat de banii dati (pentru ca mi-am recuperat din pierderi cu al doilea bilet si pentru ca dublul CD merita), cat de timpul pierdut si de timpanele torturate, plus ca nu am auzit o trupa care-mi place foarte mult asa cum stiu eu ca se poate auzi (e vorba de DinUmbra, evident).

Fotografii: Alexandra Radu