concerte

HELLFEST 2009: Ziua 1

HELLFEST 2009: Ziua 1
TRUPE: Anthrax, Down, Heaven and Hell, Melechesh, Samael, W.A.S.P.

 

Melechesh

 

Am decis sa incepem nebunia de trei zile cu o vizita la Rock Hard Tent, unde Melechesh incerca sa dezvaluie unui public entuziast misterele sumeriene. Ca nota generala, cortul de fata, desi scena secundara, a avut cel mai dement si mai sufletist public, poate si pentru ca fiind un spatiu semiinchis cei prezenti s-au comasat destul de mult. Cert este ca indiferent daca au fost doua sute de oameni sau o mie, orice trupa si i-ar dori ca public. Black-ul melodic al israelienilor nu este extrem de original sau elaborat, dar cele cateva pasaje cu influente din muzica orientala ii scot din monoton si ii fac o prezenta placuta. Rebirth of Nemesis si alte cateva piese, toate avand parte de un sunet foarte bun, au starnit uralele si aplauzele spectatorilor, semn ca trupa are suficienti fani.

 

Girlschool

 

Girlschool, sau cum o numesc altii varianta feminina a Motorhead, tine de NWOBHM – hard & heavy cu ceva glam; o voce ragusita (care mi-a placut) si una ascutita (care nu mi-a placut absolut deloc), o chitara buna si piese antrenante, precum C’mon Let’s Go sau Hit and Run. Nu pot spune ca a fost una din trupele care sa ma fi impresionat, desi entuziasmul de pe scena si din public era molipsitor. Cu exceptia I Spy, nu am gustat prea mult show-ul britanicelor.

Prima dezamagire a venit cu una din trupele pe care imi doream cel mai mult sa le vad: Pentagram. Doua zvonuri am auzit pana acum care sa motiveze nesemnarea condicii de prezenta: primul ca Bobby Liebling ar fi luat o supradoza si era la spital, al doilea ca si-ar fi uitat dintii de rezerva si nu a apucat sa i-i aduca cineva in timp util; nu stiu care e mai penibil sau mai adevarat (poate ca si-a uitat proteza pentru ca a luat o supradoza, cine stie?), dar cert e ca mi-a lipsit aceasta intalnire.

 

Samael

 

Intre Samael si Voivod i-am ales pe primii; daca aflam mai devreme ca Voivod sunt in ultimul turneu, imi indreptam atentia asupra lor. Nu mi-a parut complet rau, pentru ca Samael au sunat cum ma asteptam: profi de la un cap la altul, cu un Xytras de o energie uimitoare si cu un Vorph electrizant. In (prea) scurtul timp alocat, au incercat sa alterneze piesele noi cu cele vechi, iar publicul a percutat mai ales la Solar Soul, Into the Pentagram si My Saviour.

 

W.A.S.P.

 

WASP nu este degeaba o legenda, iar vineri seara a facut un super-show, dovedind inca o data ca este formata din muzicieni solizi care au in spate o echipa bine organizata. Iar publicul de toate varstele i-a rasplatit pe masura pe Blackie Lawless & Co., cantand alaturi de ei la Inside the Electric Circus, L.O.V.E. Machine, Chainsaw Charlie, The Idol si I Wanna Be Somebody. Se pare ca americanilor nu le-a fost suficient timpul, intrand bine peste cel in care trebuia sa inceapa Down, starnind nemultumirea fanilor si artistilor.

 

Down

 

Down a avut cel mai tare public al serii, cel putin dintre trupele pe care am reusit eu sa le vad. Phil Anselmo a dinamitat efectiv Mainstage 1, de la scena pana la cortul de sunet si ceva dupa. Un metal greu de clasificat, ingloband elemente de la blues la hardcore si de la doom la punk, este de asemenea un metal mai greu de digerat. Mie personal mi-a placut, dar nu am devenit fan; in schimb era greu sa nu fii contaminat de energia de pe scena si din public. Losing All si mai ales New Orleans Is a Dying Whore au fost momente in care dialogul a fost maxim, iar finalul a fost marcat de scurte fraze marca Led Zeppelin – „woman, you need love” si „and she’s buying her stairway to heaven”.

 

Anthrax

 

Surprinzator de mult mi-a placut Anthrax, desi niciodata nu le-am fost admirator acestor thrash-eri americani. Dar au cantat cu atata placere, cu atata buna-dispozitie si au facut un concert atat de dinamic incat prestatia lor live m-a cucerit pe loc. In plus, chitara excelenta si-a spus cuvantul in special pe Madhouse (la care chitaristii amatori au fost provocati sa incerce sa faca acel solo), iar Indians, Antisocial si I Am The Law au regasit un public doritor de ceva moshpit si actiune.

 

Heaven and Hell

 

De departe cea mai buna prestatie a serii (si printre cele mai bune ale festivalului) a fost cea a Heaven and Hell (sau Black Sabbath, ce s-o mai intoarcem atata, chiar daca numele acesta e „adjudecat”). Concertul a fost intr-adevar deosebit, iar vocea lui Ronnie James Dio este absolut fantastica, simteam efectiv cum se ridica parul pe mine. Cu numai doua piese care poarta actuala titulatura, Bible Black si Fear, britanicii au asaltat piese Black Sabbath care au amintit celor prezenti ca trupa nu a murit, si-a schimbat numai frontispiciul: Mob Rules, Children of the Sea, I, Time Machine, Falling Off the Edge of the World, Die Young si Heaven and Hell. Cu siguranta o ora a trecut pe neasteptate, cu siguranta o ora a fost prea putin. Si m-a lasat cu dorinta de a vedea Heaven and Hell intr-un concert full-length si, in plus, un concert Dio.

 

Saint Vitus

 

O figura interesanta si deosebita in peisajul metalic de vineri a fost Saint Vitus; ca fapt divers, vocalul Scott „Wino” Weinrich era cat pe ce sa nu apara, caz in care in locul lui si-ar fi impartit piesele Phil Anselmo si Ben „Goblin” Ward (Orange Goblin). Usor exotici prin infatisarea (si varsta) lor, americanii au amestecat pasaje de doom, heavy si psihedelic intr-un metal ciudat si apasator, care m-a prins, in ciuda lipsei prea mari de diversitate. Cum pana acum nu am ascultat aceasta trupa altfel decat intamplator, o prima impresie formata e ca nu degeaba are treizeci de ani in spate.

Autor: Mad
Vezi galeriile trupelor: Anthrax, Down, Heaven and Hell, Melechesh, Samael, W.A.S.P.

Data concert:  June 19, 2009  | 1 Comentarii  | 3652 Vizualizari « INAPOI

Comenteaza la: HELLFEST 2009: Ziua 1

COMENTARIUL TAU

Alte articole din Concerte