In Flames la Bucuresti - a non-sense of purpose

In Flames este una dintre trupele pe care mi-am dorit mereu sa le vad in concert, dar, dintr-un motiv sau altul, nu am reusit niciodata sa ii prind pe suedezi la festivaluri din Europa. De-a lungul ultimilor ani am tot sperat ca vreun organizator autohton sa se incumete sa ii aduca in Romania, dar stiind (aproximativ) valoarea financiara pe care o implica o asemenea productie, era evident ca acest organizator trebuie sa fie un jucator important pe piata de profil, cu resurse pe masura.
Asa ca m-am bucurat extrem de tare atunci cand am aflat ca Events au reusit sa rezerve pentru Bucuresti o data din turneul pe care suedezii urmau sa il intreprinda in centrul si estul Europei, in primavara acestui an. Cu atat mai mult cu cat organizatorii avusesera inspiratia (credeam eu) sa programeze evenimentul la Arenele Romane, asadar in aer liber.

In Flames

Existau astfel toate premisele ca In Flames la Bucuresti sa fie unul dintre cele mai importante concerte open air din acest an si sunt convins ca majoritatea celor care au venit in seara zilei de 30 martie la Arene gandea la fel.
Din nefericire, a trebuit sa constat inca o data valabilitatea proverbului “socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ”. Primul soc pe care l-am avut a fost sa vad tronand in mijlocul Arenelor o minunatie de cort dreptunghiular, adecvat pentru un targ comunal sau un festival al berii provincial. Pe una din laturi era instalata o scena meschina, cu un set de lumini banale, deloc impresionante.
Optiunea de a muta concertul in cort  este din punctul meu de vedere de neinteles, singurul argument (si probabil cel real) pentru care s-a ales aceasta solutie fiind de natura financiara, mai exact costuri mai mici, ca deh, suntem in “criza”. Motivul legat de prognoza meteo, de grija pentru ca spectatorii sa nu se mureze in timp ce asistau la cantare este lipsit de sens, cata vreme toate estimarile legate de conditiile meteorologice aratau (si inca de o saptamana) ca ziua de 30 martie va fi foarte calduroasa, cu temperaturi de peste 20 grade. Mai mult, daca organizatorii se temeau de vremea nefavorabila, de ce au ales Arenele Romane? - puteau sa fi optat pentru o sala acoperita si atunci nu ar mai fi existat acest risc.
Pe de alta parte, am participat la nenumarate concerte care s-au desfasurat pe ploaie, iar acest lucru nu a fost un impediment (imi vin acum in minte Lacrimosa si Metallica).

Snapjaw

Dar cel mai deranjant aspect al intregii povesti il reprezinta faptul ca Events nu au comunicat in niciun fel decizia de a organiza evenimentul in cort, asa cum o firma care se autocaracterizeaza prin formula “Label renumit pentru comunicarea prin eveniment, un jucator major pe piata concertelor si spectacolelor de anvergura” ar fi avut obligatia sa o faca. 
Ca urmare, faptul ca Godmode (una dintre cele 3 trupe care ar fi trebuit sa deschida pentru In Flames) a fost scoasa din program, efectuarea probelor de sunet in timpul cand Snapjaw si L.O.S.T. ar fi fost normal sa cante, doar 6 WC-uri ecologice pentru 2000 de spectatori sunt intamplari care curg in aceeasi logica defectuoasa cu care Events a tratat acest concert. 
Si, ca a venit vorba de trupele de deschidere, Snapjaw a fost prima gasca care avea rolul de a incalzi atmosfera in asteptarea protagonistilor serii. Dar ce sa mai incalzeasca, pentru ca aerul in interiorul ‘serei’ era deja sufocant, astfel ca o parte din spectatori au preferat sa audieze din afara cortului thrash metal-ul old school al bucurestenilor. Snapjaw au avut un recital pe cat de intens, pe atat de scurt, dupa numai trei piese fiind invitati sa lase locul colegilor de la L.O.S.T.  Acestia, probabil constienti de intervalul foarte de scurt de timp pe care il au la dispozitie au comprimat playlist-ul pregatit si au cantat cele mai cunoscute piese ale lor, bucurandu-se din plin de sprijinul publicului  L.O.S.T. s-au prezentat intr-o formula intregita, cu Razvan (Abigail) la chitara si Klepsy (My Shadow, Tiarra) la baterie.

L.O.S.T.

|

A urmat o pauza de 30 de minute, timp in care urechile ne-au fost supuse unei cacofonii muzicale ce tinea loc de fundal sonor si care prevestea lucruri rele despre capacitatile instalatiei de sunet. In jurul orei 21 30, odata cu primele acorduri ale piesei Pinball Map, am simtit ca toate aceste neajunsuri urmau sa nu mai conteze, cel putin pentru urmatoarele 90 de minute, cat ar fi insumat recitalul In Flames. Dar cum un ghinion nu vine niciodata singur, stupoare: pe scena erau doar 4 muzicieni, inlocuitorul pentru turneu al lui Jesper nemaiputand participa alaturi de trupa la concertul din Romania (desi cu o seara in urma cantase la Sofia impreuna cu suedezii).

In Flames

Dar, desi aflati intr-o formula amputata (la In Flames a doua chitara este esentiala, mai ales live) si “beneficiind” de un sunet absolut mediocru, Anders, Peter, Björn si Daniel au avut o prestatie extraordinara, eclipsata poate doar de reactia pe masura a publicului. Anders a fost in forma de zile mari, comunicativ, a facut, cred, tot ce i-a stat in putere sa compenseze problemele legate de sunet si de absenta celei de-a doua chitari.

In Flames

Playlist-ul a fost in mare cel folosit si pana acum in turneu, fiind o trecere in revista a celor mai cunoscute compozitii scrise de combo-ul din Göteborg in cei peste 19 ani de cariera. Atmosfera a devenit de-a dreptul electrica  la piese precum Cloud Connected, Only for the Weak, Quiet Place, totul culminand cu Take This Life si My Sweet Shadow, piese cu care s-a si incheiat de altfel recitalul. Totusi, absenta unei chitari, un joc de lumini banal, coroborat cu un sunet neclar, imbacsit, care a oscilat permanent intre mediocru si foarte prost (indiferent de locul unde te pozitionai fata de scena) si-au pus amprenta asupra unui eveniment care ar fi trebuit sa fie memorabil in toate aspectele. Desi, daca ma gandesc bine, nu multi in lumea asta se pot lauda cu faptul ca au stat cu In Flames in cort….

In Flames

 Foto: Cynyc