concerte

Metalfan Live

Metalfan Live
TRUPE: Celelalte Cuvinte, Lake of Tears, Voices of Silence

 

 


La inceput a fost ideea. Candva, in 2005. Treptat ideea a prins un contur, inca nedefinit, dar pe masura ce timpul trecea acesta capata mai multa substanta metamorfozandu-se in cel mai important proiect realizat de Metalfan pana acum. Si pentru ca trebuia sa poarte un nume i-am zis simplu -  Metalfan Live. Protagonistii: Voices of Silence, Celelalte Cuvinte si Lake of Tears. Intamplator sau nu, evenimentul  coincide cu aniversarea a doi ani de Metalfan, doi ani cu care, fara falsa modestie, ne mandrim. Pentru prima data suntem insa in postura inedita de a comenta propriul eveniment. Si pentru ca nu am putea fi decat excesiv de subiectivi intr-un asemenea demers nu vom starui asupra prestatiei trupelor, asa cum facem de obicei, ci va vom povesti acest concert dintr-o alta perspectiva.

 

A trip from the most logical place to the most magical

 

Azi va vom vorbi despre niste prieteni de departe cu care am petrecut un sfarsit de saptamana cu adevarat magic.
Inceputul a fost unul cu multe avioane despre care la un moment dat uitasem si la ce ora vin, si din ce directie si pe cine aveau la bord. Cu toate astea nimeni nu s-a pierdut de nimeni. Unul cate unul, echipa Lake of Tears a aterizat la Bucuresti si s-a regrupat la barul hotelului (cum altfel?) la un pahar de vorba si Ursus. Joi s-a fumat narghilea, vineri s-au devorat mai multe feluri de mancare romanesti si am aflat, pe langa multe alte chestii pe care sper ca ne veti intelege ca le vom trece sub tacere, ca o casa in Bolnas costa doar 70.000 de euro, ca in Suedia cam toata lumea canta intr-o trupa si se cam pierde din magia muzicii pentru ca toti analizeaza lucrurile cu un ochi critic si tehnic.

 

 

In rest poze, zambete, povesti cu aurore boreale si diferente de temperatura intre locurile umbroase si cele aflate la soare, discutii despre caricaturi daneze, terorism, petrolul norvegienilor si preturi prohibitive la alcool si tutun. Noaptea era inca tanara, vorba englezului, cand baietii s-au retras spre camerele lor de hotel – sa doarma, sa bea, sa discute – nu am privit pe gaura cheii.

 

 

Intre timp insa, cativa colegi impreuna cu echipa de la Voltaudio se "distrau" cu montarea scenei si a instalatiilor de sunet si lumini, operatiune care a durat de la ora 19:00 pana la aproximativ 6 dimineata

 

 

Dimineata la ora 11 ne beam cafeaua cu prietenii de la Voices of Silence, pregateam badge-uri, legitimatii, bratari, microfoane, reportofoane, mape de presa. Lumea incepea deja sa roiasca in jurul locatiei si emotiile erau pe masura. Au aparut apoi si Cuvintele cu care am povestit, am schimbat muzici, am semnat booklet-uri.

 


Inspre ora 12 au coborat si cei patru northmen, impreuna cu inginerul de sunet (acum pronunta impecabil chestia asta, dupa ce am repetat-o minute in sir!) si tour managerul. Si a fost sa fie o conferinta de presa calda, prietenoasa, linistita, politicoasa.

 

 

Momentul de gratie a fost atins atunci cand unul dintre suedezi a spus celor din sala urmatoarele, referindu-se la ce i-a placut pana atunci in Romania: “We’ve had some wonderful… how do you say it… pizdulice last night. It tasted really good!” Pentru cine are inca dubii, aflati ca discutam despre un fel de mancare traditional si nu despre locatii exotice precum Crucea de Piatra.

 


Am mai aflat ca urmatorul disc se va numi Moons and Mushrooms, dar am omis sa ii intrebam despre momentul Wacken 2006, un eveniment la care trupa va participa dupa o absenta de 9 ani. “We’re gonna play in the tent and we don’t know the hour or other details yet”, ne-a marturisit Danutz Brennare cu un zambet complice, dupa conferinta.

 

Burn, Bucharest, burn, you fucking maniacs!!!

 

Apoi instrumente, genti, portbagaje si un drum de 10 minute spre Sala Agronomia.

 

 

Si am avut multa vreme impresia ca asistam la unul dintre videoclipurile alea de pe MTV, cu sali goale care apoi incep sa roiasca precum furnicarele, cu oameni, scule, genti, cabluri – totul pe fast forward. Au urmat probe de sunet la toate cele 3 trupe, fara vreun eveniment notabil.

 


In fata salii incepusera deja sa apara oamenii si abia atunci am realizat faptul ca eram de partea cealalta a geamului, pe dinauntru, printre organizatori.
Si apoi, incepand cu ora 19.03 cand au urcat pe scena Voices of Silence, a inceput visul. Un vis strafulgerat de momente in care pendulam intre sala si locurile unde era nevoie de noi, fie ca trebuia sa fim la intrare, fie ca dadeam fuga in backstage sa vedem daca se intra pe naspa pe usa din spate (si nu s-a intrat, desi au fost oferte tentante!)… Si nu, nu va vom spune nimic de data aceasta nici despre sunet, nici despre instrumentisti, ci doar despre atmosfera minunata care a crescut in intensitate odata cu trecerea timpului.
Euforia a atins punctul culminant la Forever Autumn, cand am vazut peste 1700 de oameni cu mainile ridicate si un singur piept mare cantand la unison cu trupa. Si zecile de brichete. Si emotia lui Brennare si a colegilor sai de trupa. Caciula in forma de palarie de ciuperca otravita ducea cu gandul la un Riga Crypto modern, prins in lumea sa de iluzii si vise, caci omul asta e inainte de toate un visator in adevaratul sens al cuvantului.
Playlist de 19 piese + 2 bis-uri continand 3 piese de pe Headstones la care a fost dementa. Un sunetist care dupa concert ne-a spus: “Tonight it was hell, man! Incredible audience, I can’t fuckin’ believe it! Pass me a Ursus !” Apoi un tour manager care a marturisit sincer: “It was best for them tonight. They needed an audience like that. It was something else, really!”

 

 

 

 

A night to remember

 

Am strans scule, bannere, genti si ne-am indreptat parte din noi spre hotel cu trupele, parte din noi catre Barul Jack pentru a pregati terenul pentru after party.
S-au acordat autografe, s-au facut fotografii, s-a baut aproape non-stop, timp de mai bine de 3 ore. Grupul de fani straini, printre care spanioli, danezi, finlandezi, bulgari, nemti, a fost demential, iar pozele de grup facute la masa au fost bestiale.
Am povestit, am baut, am mancat, am ras, uitand ca luni mergem cu totii la munca. Am aflat ca Mikael nu stie ce e aceea un tavan inexistent, desi lucreaza in constructii, si am aflat asta cand a cazut peste masa cat era de lung, intr-o mare de rasete. Johann a fost socat cand a descoperit ca sticla de sprite din care a turnat pe gatlej barbateste serios nu continea sprite ci… palinca. Sau daca vreti traditional homemade alcoholic drink. Fusese avertizat… degeaba.
Petrecerea s-a incheiat in jurul orei 6. Apoi am mai stat circa 30 de minute in fata hotelului, facand harmalaie si razand spre disperarea unui Daniel Brennare inca lucid, care ne mustruluia de zor de la geamul camerei de hotel, vazand ca nu avem de gand sa ne despartim.
Dar am facut-o, pentru ca in cateva ore trebuia prins avionul. De fapt avioanele.
Probabil ca vom mai repeta figura asta si in viitor, cu Lake of Tears sau cu alte trupe pe care sunt sigur ca le asteptati de multa vreme. Ne vedem la urmatorul nivel!


Multumiri tuturor trupelor participante, publicului dedicat care a avut un comportament de invidiat, firmei BIDEPA pentru ca ne-a demonstrat ca pot exista si concerte fara incidente sau exces de zel, celor de la VOLTAUDIO pentru ca ne-au ajutat chiar si cu chestii care nu faceau obiectul contractului semnat (merci enorm Gabi, merci enorm Caline!), sunetistilor, luministilor, partenerilor media, trupei Nexus, echipei "metalice" de la standurile de bere, presei prezente la eveniment, Ana, Pilaf, Tier&Witch, Alex&BOP, celor de la Euro Hotels.
Nu in ultimul rand multumim colegilor de redactie care au actionat ca o adevarata echipa, facandu-ne sa fim deopotriva mandri si onorati ca putem lucra alaturi de ei. Ne cerem scuze celor pe care i-am omis din aceasta lista, fiecare a avut rolul lui si fara voi nu am fi reusit. 

In incheiere, le dam cuvintul lui Klawz, Witch si respectiv Canon si Fuji:

 

 

 

Voices of Silence

 

 

 

 

 

 

 

 

Celelalte Cuvinte

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Lake of Tears

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Autor: Dragos P.
Vezi galeriile trupelor: Celelalte Cuvinte, Lake of Tears, Voices of Silence

Data concert:  March 11, 2006  | 0 Comentarii  | 10340 Vizualizari « INAPOI

Comenteaza la: Metalfan Live

COMENTARIUL TAU

Alte articole din Concerte