Lake of Tears

Din nordul indepartat se aude o poveste veche…

Totul a inceput demult, aproape ca nici nu ne mai aducem bine aminte cand a inceput. Si a inceput cu Greater Art, un disc care desi a reusit sa starneasca ceva ecouri intr-un stabiliment destul de putin deschis la trupe noi, a fost departe de a fi un debut care sa te lase cu gura cascata. Avand insa ca atu-uri pe Daniel Brennare, un compozitor si un solist vocal cu timbru interesant, si pe celebrul Tomas Skogsberg, un producator inspirat, era evident ca piese precum Under the Crescent sau Eyes of the Sky (ca sa aleg doar 2 exemple) vor rezista probei timpului. Invitat pe o piesa, Mathias Lodmalm de la Cemetary apare si in spatele consolei din studio, dandu-i o mana de ajutor lui Skogsberg.

In 1995 s-a intamplat Headstones, un album extrem de inspirat si care poarta in cele aproximativ 50 de minute de muzica umbra geniului trupei. Asa cum am mai spus si in alte materiale, probabil ca astfel de discuri e bine sa apara cat mai aproape de sfarsitul carierei unei trupe si nu chiar la inceputul ei, pentru ca modul in care o marcheaza se poate dovedi dezastruos. Sweetwater, Ravenland, A Foreign Road – piese pe care cred ca le-au ascultat cu placere chiar si cei care nu sunt amatori de sonoritati Lake of Tears.

Ei… si iata ca in 1997 au disparut si copertile sobre, in nuante terne si aspre si in mare masura chiar si sonoritatile solemne. Si a fost sa fie A Crimson Cosmos, un album venit parca chiar din cosmos, melodic, cu ample pasaje atmosferice, cu un mellotron maiastru imbigubat printre strofe si refrene, cu intense touch-uri Pink Floyd si cu niste ritmuri care ar face orice gother cu self-esteem sa roseasca. Dar asta nu a fost decat o mica portiune de drum, una in care am fredonat cu placere Boogie Bubble, Lady Rosenred sau chiar Cosmic Weed.

Brennare, parca tot mai trist si dezamagit de toti si de toate, a pus mana si, cand nimeni nu se mai astepta, a lovit cu neobisnuitul Forever Autumn. Un album tomnatic, lent, melancolic, intretaiat parca de fulgere metalice si de cate un zvacnet venit din alta lume. O mare de fani a afirmat ca acest disc reprezinta piatra funerara a trupei, de partea cealalta aflandu-se admiratorii care sustin ca, din contra, daca pe anteriorul album s-a murit, cu siguranta ca pe acesta trupa a renascut. Ce ar mai fi de zis? Probabil ca So Fell Autumn Rain si Forever Autumn. Nu v-am convins? Incercati si Come Night I Reign.

Problemele continua si se isca un nedorit conflict cu Black Mark, label-ul care pentru aproape un deceniu a fost ca o casa pentru trupa. Cei patru au fost nevoiti sa mai furnizeze un disc, asa ca mult vehiculata despartire a fost amanata. Si a venit acest opus bizar, cu coperta la care nici nu te poti uita fara sa te doara privirea, cu multe piese care debuteaza cu aproximativ acelasi riff si despre care nu stii nici un moment incotro se indreapta. Ca si trupa dealtfel. Daca se intampla si lucruri bune? But of course, avem The Shadowshires, Nathalie and the Fireflies si chiar Can Die No More. Despre ce vorbeam? A, da, scuzati-ma. The Neonai ii zice.

Trece timpul, formatia nu se mai desfiinteaza, vine oferta datatoare de sperante a celor de la Noise Records, ba chiar baietii isi redescopera pasiunile si telurile comune. Ajungem cu povestea in 2004, cand vine primul album cu coperta negru-gri, ca o fotografie de secolul trecut. Drumul asta pavat nu cu intentii bune ci cu caramida neagra (Black Brick Road) este datator de sperante si din el respira o stare de spirit buna si frumoasa, pe care trupa nu a mai avut-o cam de pe la Crimson Cosmos. Este un Lake of Tears vechi in strai nou, asa cum sade bine oricarei trupe care se respecta. Si ca sa nu va treziti sambata cu vreo surpriza - caci cui ii place sa fie prins pe picior gresit? – bagati un Greymen, bagati un Making Evenings, ba chiar si un Sister Sinister. De fapt ce mai tura vura, ascultati tot albumul (pardon, albumele!!!) cap-coada.

Mai aveti timp pana la concert.

Lake Of Tears - maestrii gothic rock-ului si ai poeziei nordice

Celelalte Cuvinte - o legenda romaneasca autentica

Voices Of Silence - una dintre cele mai talentate si versatile trupe de rock al noului val

7 martie 2006
Text de Sake

25 iunie 2007
Nebelhexa

E 2007 deja, baietii trec de la Noise Records la Dockyard1 si-si continua odiseea muzicala. Moons And Mushrooms imbina din nou cu maiestrie noul si vechiul, aducand la tot pasul toate lucrurile pe care le iubim la aceasta trupa: melodii emotionante, atmosfera psihedelica si melancolie, avand in plus riffuri mult mai heavy si multe solo-uri de chitara, datorate in special implicarii mai mari a lui Magnus Sahlgren (devenit membru permanent). Albumul este chintesenta a tot ce a reprezentat Lake of Tears de-a lungul anilor, reusind sa cuprinda in numai 8 piese intreaga lor existenta ca si trupa "etalon".

Urmatorul eveniment Lake of Tears in Romania:
8 septembrie 2007, Arenele Romane, Bucuresti: LOT OF RAGE