November to Dismember 2014: primele doua zile

Ca sa dau drumul acestor doua recenzii despre ultimul mare festival metal al acestui an m-am decis sa imi arunc in casti ceva dur, rapid si fara compromisuri. M-am gandit ca primul album Cro-Mags ma va purta pe panta scrisului sangeros, deci The Age Of Quarrel va fi benzina mea pentru zecile de randuri care vor urma.

Vreau sa ma fac pe deplin inteles de la inceput: November to Dismember Metal Fest, editia cu numarul 2 a fost un eveniment cu momente extraordinare, dar si cu anumite intamplari nefericite care au imprimat ceva cenusiu pe atmosfera acestui generos festival. Le vom analiza obiectiv.

Inceputul il reprezinta anularea unor trupe printre care si Morgoth, unii dintre capii de afis ai primei zile de festival. Motivele nu au tinut de organizatori, trupa cerandu-si scuze public pentru absenta printr-un clip postat pe Youtube. Am putea spune ca incepem sa ne impiedicam de la inceput. Morgoth s-au reunit, iar multi dintre cei prezenti probabil ii asteptau cu nerabdare.  Era formatia a carei prezenta m-a bucurat cel mai mult pe afisul festivalului, iar anularea show-ului lor a fost extrem de dezamagitoare. Repet, vina nu este a organizatorilor. Din cate am inteles, germanii planuiesc sa paseasca la anul pe scena editiei cu numarul 3. Sa speram ca asta se va intampla. De asemenea, de pe afis s-au retras si trupele Tons of Powder, Spiritual Ravishment si Eternal Decay. Speram ca lista sa se opreasca aici deoarece existau totusi nume care sa duca seara in spate.

Am ajuns la Fusion Arena cu o ora intarziere fata de programul stabilit de incepere. Si bine am facut! Amgasit  la fata locului cativa oameni care stateau si asteptau sa se intample ceva. Am intrebat-o pe amabila colega de la intrare ce se intampla. Din spusele ei, bratarile inca nu fusesera impartite, iar unii spectatori au ajuns destul de devreme si ca sa nu stea in frig i-au lasat sa urce sus pentru a se dezmorti si a bea o bere. O initiativa laudabila. Au aparut si bratarile, iar cei de sus au coborat pentru a urca inapoi. Mi-am luat si eu bratara si am urcat la etajul unde se afla sala de ostilitati.

Am lasat bagajele la garderoba unde un baiat foarte de treaba facea ca totul sa curga. Daca doreai sa iti iei rucsacul, sa depozitezi ceva in el, un CD, un tricou, sa te schimbi, omul era mereu zambitor si te servea cu placere. Lucrurile bune incepeau sa se miste. Langa garderoba un stand bogat cu CD-uri si tricouri. Oferta era extrem de diversificata de la albumele formatiilor de la metal consacrate pana la nume precum Cirith Ungol. Nu mai fusesem niciodata in Fusion Arena, dar stiam ca este vorba de un loc unde se practica skateboarding, datul cu bicicleta si alte distractii de genul asta. Vorbim despre o sala foarte incapatoare, dar care a suferit un pic din pricina temperaturii usor scazute. La prima editie au fost plangeri in legatura cu frigul si imi era un pic cam groaza de asa ceva. Consider ca la un concert indoor cel mai relaxat poti sta in tricou sa savurezi o bere, sa dai din cap sau sa te arunci in mosh pit.

Nu era foarte frig, dar am pastrat hanoracul pe mine toata seara. De fapt, vorbim despre o disproportie a temperaturii deoarece langa bar era mai cald, iar in fata scenei cam dardaiai daca formatia nu era pe gustul tau, dar totusi doreai sa ii vezi de aproape. Am observat ca mai toata lumea avea geaca sau hanoracul pus preventiv peste tricou. Intre timp atmosfera s-a mai dezmortit, iar cei mai activi au renuntat la hainele groase. Eu unul am racit cobza, dar mi-am revenit cu brio.
Revin la amplasament. In capatul salii se afla standul de la Beautyofpain Shop foarte bine aprovizionat cu tricouri, bocanci, patch-uri si diverse accesorii, iar un pic mai incolo se organiza stand-ul cu merch-urile oficiale ale trupelor prezente.

Am dat o fuga pana la bar sa vad cum stam cu oferta de licori. Preturi acceptabile la bere si racoritoare. 6 lei Bergenbier la doza, o bere care iti face creierii vraiste a doua zi dimineata, 7 lei Tuborg si 9 lei Carlsberg. Sucurile la doza au costat 6 lei, dar nu am sa inteleg niciodata de ce apa plata e la acelasi pret. Singura teapa mi s-au parut combinatiile de alcool si suc. O vodka cu cola sau alte sortimente costa 17 lei si nici nu prea simteai mare lucru. Mai bine sec si sincer.
Pana sa ne obisnuim cu locul iata ca pe scena apar Nocturn, originari din Timisoara si de care eu nu mai auzisem pana acum.

Observasem ca doi dintre componenti purtau niste costume speciale, iar trupa venise destul de pregatita cu un banner amplasat pe scena si cu dorinta sa faca show. Din nefericire, publicul a fost destul de restrans, iar black metal-ul lor mi s-a parut usor manierist si impersonal. Au urmat Rise of Tyrant din Italia, un mix de death metal si groove, dar care scotea la suprafata o deranjanta monotonie coristica. Solistul a incercat sa dea tot ce are mai bun, dar trupa suna extrem de pueril precum Emmure intr-o zi proasta. Sper ca ati prins glumita.  

Apoi o noua confuzie m-a calcat pe nervi. I-am vazut pe cei de la Bloodway pregatindu-se pentru recitalul lor desi pe afisul festivalului mai figurau formatiile Stigmhate si Deathstruck care au disparut in negura abisului. Am trecut peste impediment pentru a ma bucura de show-ul conationalilor nostri.  Dupa extremitatile de la inceput un pic de progresie nu strica asa ca ma asteptam la un sound furtunos, dar temperat de ploi avangardiste. Trupa a interpretat toate compozitiile de pe materialul Sunstone Voyager and the Clandestine Horizon incepand cu "I am a drop of water in an ocean of stars" un intro urmat de The Skeleton Key, o piesa cu un inceput post-metal continuat de o voce black-ish si o rabufnire in stil norvegian extrem de captivanta. Pe Free Ends avem si niste momente ce ne aduc aminte de o formatie ce se chema Intronaut pe vremea cand se ocupau cu muzica serioasa, ceva mult mai introspectiv. O piesa atmosferica urmata de cea care mi-a placut cel mai mult si anume Eye Service Collapse o puternica bucata usor doom-ish sau cel putin asa mi s-a parut. "Where have you been?", intreaba solistul Costin in timp ce ritmul lent rabufneste in timpanele noastre. Clar cea mai buna compozitie a grupului si poate si cea mai catchy. Ultima compozitie care da si numele discului reprezinta o incheiere in forta. Pare ca am oferit trupei si o recenzie de EP, dar show-ul nu s-a incheiat aici, spectatorii avand ocazia sa asculte o noua compozitie ce va figura pe urmatorul material plus o piesa intr-o varianta nefinisata. Un bravo baietilor pentru munca depusa si pentru 30 de minute pline de atmosfera.

Ne pregatim pentru death metal cu trupa belgiana Dehuman. Eram nerabdator sa ii revad dupa concertul pe care l-au sustinut in deschiderea veteranilor de la Master. Imi amintesc ca atunci baietii suferise un accident de masina pe drumurile Romaniei si erau destul de loviti, dar si-au onorat publicul cu mult bun simt si profesionalism.
De aceasta data au fost sanatosi tun si cu toate oasele la locul lor facand destroy pe scena. Setlist-ul a fost alcatuit din piese de pe debutul Black Throne of all Creation, dar si compozitii noi de pe urmatorul album ce se va lansa la anul si pe care il astept. Un death metal in vena nordica, solid, articulat, piese elaborate, lungi, multe schimbari de ritm.
Sound-ul a avut un pic de suferit deoarece uneori se aglomera, dar per total recitalul a fost extrem de bun si sper sa ii mai revad.

Wormwood nu mi-au transmis absolut nimic. O insailatura falsa, dar totul a revenit la normal o data cu aparitia pe scena a basarabenilor de la Abnormyndeffect. O prezenta foarte asteptata, trupa de peste Prut a facut show in cele 30 de minute avute la dispozitie. Cu piese provenite de pe albumele Betwin (2008) si Curtea Suprema (2013), grinderii au dat drumul nebuniei in Fusion Arena. S-a trecut la stage diving neincetat sustinut frenetic de catre seful securitatii la festival pe numele sau Andrei Irode, unul dintre cei mai de treaba si apropiati de public oameni pe care i-am vazut de cand merg la concerte.Omul ajuta oamenii sa urce pe scena, ii ajuta sa sara, avea mereu zambetul pe buze. La fel s-a comportat si in momentul in care impartea bratarile spectatorilor. Mereu cu o vorba buna si foarte prietenos. Felicitari, Andrei!
Abnordmyndeffect s-au dezlantuit pe scena, chitaristul Radu si basistul Yura se tot miscau, schimbarile de ritm erau extrem de percutante, iar noul solist Constantin Dimitrenco s-a ridicat la inaltimea asteptarilor.

Urmatorii au fost germanii de la Casus pe care am avut ocazia sa ii revad la lucru. Brutal death metal, vanos, piese de pe EP-ul Hysteria lansat in 2011 si aceeasi trimitere catre sound-ul celor de la Cannibal Corpse. Si iata ca am ajuns la primul cap de afis al festivalului. In lipsa celor de la Morgoth a trebuit sa ne multumim cu proiectul Schirenc Plays Pungent Stench, o revitalizare a fostei glorii austriece. Martin Schirenc cunoscut sub apelativele de El Cochino sau Don Cochino s-a inteles cu trei instrumentisti (printre care tobosarul formatiei sale, Hollenthon) si au inceput o serie de concerte cu piesele uneia dintre cele mai bolnave trupe de death metal. Ar fi un epitet mult prea sec pentru muzica lor la care mai putem adauga si multe influente rock'n'roll si mult umor macabru. Publicul a fost in delir, iar atmosfera electrizanta cu piese precum Klyster Boogie sau Happy Re-Birthday.  Sunetul a fost foarte bun, mult mai bun ca al unor formatii din ziua a doua si mai aerisit.  Schirenc a facut un show remarcabil, iar prima seara de festival se incheie.
Am hotarat sa bag in acelasi malaxor ambele zile de festival pentru a pastra o continuitate a energiei condeiului. Dar am hotarat sa iau o pauza asa ca il las mai departe pe colegul meu Vlad Busca sa va povesteasca despre primele trupe din a doua zi de November to Dismember.

Mass Cremation din Bulgaria au deschis cea de-a doua zi. O trupa tanara de old school thrash metal, corect executat, chiar daca au avut ceva emotii au reusit sa capteze atentia pulbicului si se recomanda ca fiind o trupa ce merita urmarita in viitor.

Decease din Cluj nu ar trebui sa mai reprezinte o necunoscuta pentru publicul romanesc, este deja o trupa matura, experimentata, cu instrumentisti foarte buni si care si-au lansat recent al doilea album, Age of the Covenant (2014). Niste baieti care au mari sanse sa apara cat mai des dincolo de granite, dovada fiind si turneul pe care l-au avut impreuna cu Nile.
Edenkaiser au fost pentru mine surpriza festivalului, adica am fost surprins ca au avut loc pe afis. Spaniolii beneficiaza de o vocalista interesanta ca prezenta scenica dar trupa practica un black metal incipient, cu ceva dificultati in exprimarea live sau in acordarea si sincronizarea instrumentelor.

Au urmat maghiarii de la Angerseed care au dezmortit bine de tot atmosfera cu un death metal foarte energic si prezentat intr-un pachet foarte profesionist din toate punctele de vedere (compozitie, executie, imagine scenica, atitudine).
Cam pe aceeasi linie au fost si death-erii nemti de la Into Darkness, chiar daca doar in formula de trio au reusit sa sune foarte compact.

Si am revenit. Ii multumesc lui Vlad Busca pentru interventie si voi trece la urmatoarele trupe nu inainte de a mai face cateva precizari. Ziua a doua de festival a fost mult mai reusita, line-upul a fost complet, totul a decurs ceas, temperatura a fost mult mai ridicata, iar publicul numeros. Trecem la Sanity Assasin, o gasca suedeza de death metal incisiv, dar si usor indecis in directia in care vrea sa o apuce. Growl-ul solistului este unul clasic in vena unui Illdisposed, dar mi-au displacut poticnelile in zona melodica si groove pe care trupa nu le stapaneste. Par foarte la prima mana si ieftine. Pacat de anumite interventii ale unor riff-uri bine conturate si a solistului competent. Ramanem in Scandinavia cu Coprolith si vedem ce mai are de oferit bogata scena finlandeza.  O trupa cu un nume grind, dar care se recomanda black/death cu machiaj si atmosfera de cimitir, dar cu un sound mult mai apropiat de death, dar cu niste insertii viking, in orice caz o combinatie interesanta, usor monotona, dar numai buna pentru headbang. Au un sound curat si ceva activitate discografica: doua albume si alte cateva materiale adiacente. Sper sa nu pice in platitudini pe viitor.
Au venit nemachiati, iar in prima zi solistul isi tot cerea scuze pentru comportamentul usor agresiv si enervant al basistului care se imbatase.

Ne reintalnim cu Delirium X Tremens, dolomiticii soldati death metal. Din nefericire, recitalul lor a fost redus. Au cantat numai 5 piese din 7 sau 8, dar toate de pe albumul Bello Dunum-Echoes from the Past lansat in 2012. Costumati si pregatiti, italienii au aruncat spre public piese ca I Was, Artiglieria Alpina,Teveron, the Sleeping Giant, 33 Days of Pontificate( Vatican Inc.) totul condimentat cu multa energie.Cei care i-au mai vazut au stiut la ce sa astepte, iar prezenta lor a fost mai mult decat binevenita.

Nailed to Obscurity nu este o formatie rea. Daca ar renunta la cliseele melodice care poate ii arunca in haul atator mii de trupe de gen, italienii cred ca ar fi extrem de interesanti. Un doom/death cu niste solo-uri in maniera heavy britanica foarte bine executate. Din nefericire, partile moderne trag totul in jos.

Trecem la Coldwar, o trupa irlandeza de death metal al carui singur lucru demn de retinut este chelia tatuata a solistului. Compozitiile sunt antrenante insa mult prea schematice, iar sunetul mi s-a parut din nou inghesuit si haotic.

Lychgate au venit din Anglia cu un black metal filozofic si lovecraftian nelipsit de anumite calitati. In primul rand implicarea in show, tonusul compozitiilor extrem de asumate si o melodicitate care nu suferea de ipocrizia pe care am intalnit-o la multe alte trupe si bine inserata in structura pieseloro Au un singur album lansat in 2013 intitulat precum Lychgate (2013) pe care vi-l recomand.

Primii capi de afis ai serii au fost Liquid Graveyard, o trupa condusa de o prezenta feminina puternica.  Raquel Walker este o solista cu capacitati vocale foarte bune, dar show-ul mi s-a parut un pic auster. Nu am fost pe deplin impresionat, compozitiile se vede ca sunt executate de o mana de profesionisti, dar le lipseste stralucirea pentru a face din Liquid Graveyard un grup cu adevarat mare.

Luam o pauza. Ne hidratam si asteptam tancul olandez Asphyx sa dea cu noi de pamant. Mare parte din publicul care a fost prezent in ziua a doua de festival a venit special pentru ei, tricourile de la stand-ul de merch s-au vandut ca painea calda si iata ca dupe ore in sir de metal greu si foarte greu ne intalnim cu unii dintre cei mai grei. O ora si un pic de death metal clasic, de death metal apasat, murdar, rapid precum o masina de cascadorii hodorogita, dar gata sa faca spectacol si sa impresioneze. Martin Van Drunen este un showman exemplar caruia se pare ca ii cam place sa dea cu vocea pe scenele romanesti. Un pic sub show-ul din 2012 cand olandezii au avut exclusivitate, Asphyx au reusit sa faca Fusion Arena sa se transforme intr-un taram death metal.

Ultimii de pe lista, dar nu cei din urma au fost clasicii germani inecati in hectolitri de bere. Vorbim de Tankard, evident, care au avut la dispozitie 90 de minute pentru a face cea mai thrash metal reclama la aceasta licoare atat de draga metalistilor. Thrash metal nemtesc, foarte rapid, cu un sunet aspru de la bun spre foarte bun. Nu sunt un mare fan al trupei, dar i-am apreciat pentru consecventa lor de-a lungul carierei si pentru memorabilul show pe care l-au oferit.  Nu stiu cum de am ajuns la final, dar iata ca am ramas fara benzina in rezervoare asa ca o las pe colega Gina S. sa va povesteasca despre ziua cu numarul 3. Numai bine!