concerte

O calatorie catre Wacken

O calatorie catre Wacken
TRUPE: Amorphis, Dimmu Borgir, Iced Earth, Immortal, Moonspell, Samael, Swallow The Sun, Therion

Am sa incerc sa evoc experienta mea pe drumul catre Wacken, cea din timpul concertului si, nu in ultimul rand, cea petrecuta in afara tarii.
In primul rand, drumul a fost pentru noi extrem de extenuant. A trebuit sa luam trenul de la Bucuresti catre Viena o data, iar a doua oara expresul ICE Viena-Hamburg, acest din urma tip de mijloc de transport circuland doar in zona Germaniei si Austriei. Periplul nostru a durat in total aproximativ 26-27 de ore.
 Fiind pus in situatia de a iesi din tara pentru prima oara, aceasta experienta de o saptamana a avut o semnificatie si mai importanta pentru mine. Am sa fac aici niste referiri la unele aspecte mai offtopic pentru a va familiariza cu unele lucruri ce tin de organizare. Ma refer aici, de exemplu, la cum se recicleaza deseurile, la cum sunt aranjate acoperisurile caselor sau cum se comporta un neamt in societate. O sa observati ca toate aceste aspecte au legatura cumva si cu felul cum sunt organizate concertele acolo, si, in particular, cum este organizat cel mai mare festival de rock metalic din lume: Wacken Open Air.

 


Ce m-a impresionat placut pe drumul catre Wacken? Pai de exemplu, cum am trecut granita la Curtici, m-au intampinat vamesii maghiari cu tinuta lor fara cusur si cu o amabilitate pe care nu o sa o intalnesti niciodata la vamesii romani. Dupa ce am trecut de granita dintre Ungaria si Austria, acest fapt nu s-a simtit decat prin existenta vamesilor unguri si austrieci din tren. O data ajuns in expresul ICE care facea legatura intre Viena si Hamburg, m-a frapat uneori lipsa de expresivitate de pe fetele nemtilor. Parca toti ar fi avut aceeasi educatie de fier, si parca toti ar fi avut aceeasi amabilitate si eleganta. Dupa o noapte petrecuta intr-un hostel din Hamburg, a trebuit sa luam a doua zi de dimineata, un tren catre Izehoe, cel mai apropiat orasel de localitatea Wacken. Abia acolo am reusit sa facem cunostinta cu multimea de rockeri din toata lumea. Am vazut pe langa nemti, si nationalitati precum: cilieni, mexicani, italieni, portughezi, romani, adica oameni din lumea intreaga care au un minim de cultura muzicala in domeniul rockului, si o pasiune comuna: muzica rock. Intre Itzehoe si Wacken a trebuit sa luam un taxi, caci era aproape imposibil sa mergem cu un autocar, datorita numarului impresionant de oameni. Sfatul meu este optati pentru acest tip de mijloc de transport, mai ales daca plecati de acasa intr-un numar ceva mai mare de oameni. Astfel, va puteti scoate mai bine la buzunar decat daca a-ti face-o cu autocarul, ma refer aici, mai ales, la capitolul confort.

 


 

Trebuie spus ca dupa ce am intrat in zona de check-in, de unde a trebuit sa imi ridic biletele rezervate anterior pe internet, am avut ocazia de a ne face cumparaturile de la singurul supermarket din comuna, creat special pentru cei care vin la festival si care vor sa se aprovizioneze cu produse alimentare sau nealimentare mult mai ieftine decat in alte locuri. A fost, intr-adevar, dificil sa ne caram bagajele chiar cu caruciorul inchiriat de la supermarket, caci am avut de parcurs cam 3 kilometri de la locul unde era situat supermarketul in cauza, si pana la zona de campare.
Wackenul s-a prezentat in conditii aproape perfecte. Zic aproape perfecte, fiindca cu aproximativ o saptamana inainte a plouat circa 6 zile, iar in perimetrul unde ar fi trebuit sa stea publicul se innoroise. Dar nemtii, cu rigoarea lor specifica, au reusit sa remedieze si situatia aceasta creata intempestiv.
In interiorul campusului puteai sa iti cumperi cam orice fel de suvenir ce avea legatura cu evenimentul in cauza: de la patchuri cu logouri de trupe, pana la tricouri sau bocanci. Toate acestea pentru toate gusturile si la preturi diferite. Ca fapt divers, tot ce a tinut de articole de imbracaminte, au fost puse la vanzare la un pret destul de piperat dupa parerea mea, mai ales pentru buzunarele noastre.

 

 


Am avut placerea sa constat ca au venit foarte multi romani special pentru acest concert. Ii puteam zari ori prin existenta la ei a unor steaguri tricolore, ori prin faptul ca m-am intalnit cu unele persoane pe care le cunosteam, mai mult sau mai putin bine. Astfel ca pe data de 1 august, fiind si zi de campare a corturilor, am reusit si prin prisma timpului disponibil, sa constat toate aceste aspecte si sa ma socializez cu cat mai multi astfel de oameni. Tin sa precizez ca zona de campare este de cel putin trei-patru ori mai mare decat spatiul disponibil pentru concerte.

 


Blitzkrieg


 

Si vine si ziua intai a festivalului, adica data de 2 august coincide cu acest amanunt. Numarul de trupe de pe afis a fost mai mic, asa ca timp pentru umblat prin bazar si pentru savurat o bere cu prietenii la o masa ar fi fost berechet.
 Primii pe care am avut placerea sa ii vad au fost britanicii de la Blitzkrieg, bunicii heavy metalului prestand in stilul caracteristic N.W.O.B.H.M.. Alaturi de Saxon, Diamond Head si Iron Maiden, Blitzkrieg alcatuieste grupul de trupe din valul N.W.O.B.H.M.. “Buried Alive” si “Blitzkrieg” au facut parte din programul lor. Evident, nu mai este nevoie sa va spun ca piesa “Blitzkrieg” a fost prima piesa facuta cover a celor de la Metallica. Show-ul in sine nu a fost deloc spectaculos, chiar apatic uneori, insa pentru unii nostalgici a fost ca o gura de oxigen. Marturisesc ca nu am crezut niciodata ca o sa asist la un asemenea concert cu o asemenea trupa.

 

Narziss


Dupa o mica pauza concertistica, m-am deplasat la Party Stage pentru a urmari la lucru o trupa nemteasca de metalcore. Narziss, caci asa se numeste trupa, a fost necunoscuta pentru mine pana la concertul respectiv. Au sunat decent, insa fara sare si piper. Sunt o gramada de titulaturi de gen, in ziua de azi, care suna la fel, iar Narziss este una dintre ele. Mesajul lor a fost specific genului. Versuri antisociale si antifasciste. Nu vreau sa comentez mai mult, fiindca nu vreau sa intru intr-o zona offtopic, insa concluzia mea chiar asta e: politicul este chiar offtopic pentru muzica rock.

 


Rose Tatto


M-am deplasat inapoi catre Black Stage pentru a mai prinde ceva din recitalul celor de la Rose Tattoo. Se pare ca respectivii australieni, reprezentativi pentru soundul rockului australian, alaturi de The Angels si AC/DC, au avut privilegiul sa fie prezenti pe afisul Wackenului la mai multe editii. Dupa parerea mea Rose Tatto va fi intotdeauna o trupa de deschidere, sau de incalzire cum s-ar mai zice, reprezentativa mai ales pentru nostalgicii rockeri ceva mai in varsta. De remarcat atitudinea vocalului Angry Anderson, cat se poate de rebela, zeflemitoare pe alocuri, fiind, de asemenea, si un pic sub influenta bauturilor alcoolice.

 


Sodom

 


Sodom


Tot pe scena Black Stage urmau sa evolueze taticii thrash metalului german. Sodom, caci despre ei este vorba, desi nu am mai avut placerea sa ii urmaresc pe viu pana acum, au avut un spectacol incendiar si la propriu si la figurat. Pe parcursul intregului concert, am avut placerea sa ii vad la lucru pe actualii si fostii componenti ai trupei precum: Chris Witchhunter, Grave Violator sau Atomic Steif, prestand hituri mai vechi si mai noi. Nebunia de pe scena am resimtit-o si in public, majoritatea implicandu-se activ si in mosh, precum si in crowd surfing. Chiar si mie mi-a fost aproape imposibil sa fac poze, datorita vriei publicului si a forfotei. A fost unul dintre cele mai bune concerte de la festul acesta, si nu degeaba a fost singura trupa care a avut la dispozitie si cel mai mult timp de festival, adica aproximativ doua ore.
Am luat o binemeritata pauza pentru a imi reveni dupa furtuna numita Sodom, asta in detrimentul altei trupe din heavy metalul clasic. Saxon au fost cap de afis, ei editand si piese compuse special pentru acest fest. Nu este genul meu, desi as fi fost curios sa ii vad la lucru, deoarece ultimul album Inner Sanctum este unul dintre cele mai bune discuri de gen scoase anul acesta.

 


Overkill

 


Overkill


Si asa s-a innoptat, si tot asa s-a apropiat si momentul Overkill. S-a intamplat cu o mica intarziere, mai rar pentru un fest de o asemenea anvergura. Am observat, ca sa fac o mica paranteza, ca structura afisului a fost realizata pe subgenuri, asta ca sa fie multumit tot publicul spectator. Un alt exemplu ar fi W.E.T. Stage, construita mai mult pentru trupele din metalul extrem, sau pentru trupele considerate mai de underground. Overkill ne-au incantat cu vechile hituri: “Rotten To The Core”, “Necroshine”, “Fuck You” sau “Elimination” si cu un Bobby Blitz in mare forma, mai ales din punct de vedere fizic. Show-ul in sine a fost unul cat se poate de direct, desi nu a necesitat costuri foarte mari precum cel de la Dimmu Borgir sau In Flames.

 


Suidakra

 

Ziua a doua a inceput cu nemtii de la Suidakra, o trupa total necunoscuta mie. Dar oricum au mers pentru o ora atat de matinala. Combinatia de black/death cu influente medievale nu prea se potriveste, dupa parerea mea, in muzica lor. Poatre doar prezenta unui cimpoier, care a mai dat un pic de originalitate soundului si care a adus si un plus la imagine.

 


Suidakra


Ar fi trebuit sa urmeze Amorphis, insa un incident neplacut a facut ca show-ul acestora sa se amane un pic. Un incendiu s-a produs, dupa ce un individ a aruncat o tigara aprinsa pe covorul de paie, special adus pentru a acoperi urmele lasate de ploile cazute cu o saptamana inainte de inceperea festului. Asa ca am fost nevoiti sa ne mutam la Black Stage si sa asteptam cu sufletul la gura intrarea celor de la Napalm Death. Eram curios, mai ales ca doream sa fac o comparatie intre show-ul de la Bucuresti si cel de acolo.

 


Napalm Death

 

 Norocul organizatorilor a fost chiar trupa in sine, caci baietii nu au avut nevoie de un check sound prelungit. Dupa aproximativ 20 de minute de asteptare, furia numita Barney Greenway s-a dezlantuit. De data asta cu piciorul intreg si cu pofta de cantat, show-ul in sine a fost structurat precum cel de la Bucuresti, evident, cu un sunet mult mai bun. Trupa a ales cam acelasi set de piese, multe de pe Smear Campaign, Scum, precum si nelipsitele “Breed To Breathe” sau coverul dupa Dead Kennedys, “Nazi Punks Fuck Off”.

 


Napalm Death

 

Este de apreciat, de asemenea, optiunea trupei pe care ne-o impartaseste de peste doua decenii, una cat se poate de antisociala, ceea ce ii face una dintre cele mai originale trupe in death metal. Tot atunci am avut parte si de unul dintre cele mai mari mosh pit-uri formate in centrul multimii. Cred ca vreo o suta de oameni au luat parte la el, evident, oameni civilizati, dispusi in orice moment sa te ajute in eventualitatea in care ai fi fost in dificultate.

 


Amorphis


Amorphis au aparut pe scena un pic blazati, asta si datorita intarzierii pricinuite de incidentul pe care l-am evocat un pic mai sus. Cum nu am avut ocazia sa ii urmaresc anul trecut la Sibiu, eram foarte curios sa ii vad, mai ales ca am fost pe vremuri un amator al trupei. Consider ca noul vocal se pliaza mai mult pe vechile compozitii precum “Black Winter Day” sau “Against Widows”, insa nici pe compozitiile unde necesita clean vocals nu se descurca rau. Vezi piese precum “Alone” sau “My Kantele”.

 


Amorphis


Therion au facut un show peste asteptarile mele. Au fost foarte teatrali, cu o recuzita parca imprumutata de la orice teatru care se respecta, cu un dirijor in persoana lui Christofer Johnsson. Au cantat de pe ultimele albume, incepand cu Theli si terminand cu Gothic Kabbalah. Au avut un recital mult mai consistent decat primul show de la Bucuresti, cu un chef mai mare de cantat si cu un dramatism pe care nu ma asteptam sa il vad la suedezi.

 


Therion

 


Therion

 


Therion

 


Au urmat, instantaneu, reinfiintatii Possessed. Trebuie spus, de la inceput, ca noul combo este format din Jeff Becerra, ca singurul membru fondator, plus membrii din Sadistic Intent. Sadistic Intent fiind un foarte bun cover band dupa Possessed, piesa “The Exorcist” de pe tribut albumul la Possessed este o dovada in acest sens. Un alt amanunt ar fi si ca Jeff Becerra este imobilizat intr-un scaun cu rotile, fiind paralizat de la brau in jos, datorita faptului ca doi dependenti de droguri l-au impuscat, incercand sa il jefuiasca la inceputul anilor '90. Intorcandu-ma la show-ul propriu-zis, m-a impresionat, mai ales, aparitia lui Jeff in scaun cu rotile.

 


Possessed

 


Possessed

 

Cum “canta” despre “satan” sau “devil” cu atata detasare, cum interpreta fiecare piesa cu vocea sa diabolica, acest timbru vocal recunoscut in intreaga lume pentru originalitatea sa, si cum se manifesta prin headbang precum orice rocker in floarea tineretii. Majoritatea pieselor au fost extrase de pe albumul “Seven Churches”, ceea ce a facut sa renasca pentru 40 de minute spiritul acelor vremuri, prin care album a facut istorie in death metal. Iar bateristul a fost unul dintre cei mai buni pe care am avut ocazia sa ii urmaresc la acest fest. Sper sa avem posibilitatea sa ii vedem si intr-un turneu european, chiar merita acest fapt.

 


Turbonegro

 


Turbonegro


Dupa o binemeritata pauza de masa, au aparut pe scena deja celebrii Turbonegro. Astfel, am reusit sa descopar aceasta trupa foarte apreciata in undergroundul death punk/hard rock. Marturisesc ca nu am asistat niciodata la un asemenea tip de interpretare, unde buna dispozitie era pe fetele tuturor, iar piesele, caci acestea au fost principala sursa de bucurie, au fost usor de retinut si de fredonat. Trebuie spus ca au fost si o gramada de fani cu sigla Turbjugent, acesta fiind fanclubul lor oficial din intreaga lume, si mai trebuie mentionat ca exista destui adepti ai acestei trupe, mai putin cunoscute, din pacate, in tara noastra. Chiar si in Serbia exista un cover band Turbonegro, numit Nazipenis, la fel cum s-au numit si norvegienii inainte de a-si schimba numele in cel actual. Trebuie retinute urmatoarele piese: “All My Friends Are Dead”,  “Wasted Again”, “Get It On”, “We're Gonna Drop The Atom Bomb” sau “Fuck The World”. Turbonegro au impresionat atat vizual, prin extravaganta imbracamintei lor, cat si muzical, mai ales, prin muzicalitate, mai rar pentru o formatie cu atitudine punk.



Enslaved

 


Enslaved


Am ajuns la Enslaved, care a prestat pe Party Stage, o manifestare pe care o asteptam demult, trupetii fiind unii dintre preferatii mei. Vikingii s-au evidentiat mai ales prin aparitia impunatoare a lui Grutle Kjellson cat si a lui Arve Isdal, un foarte bun chitarist, dupa parerea mea. Au ales piese de pe aproape toate albumele, atmosfera fiind una aparte, poate doar caldura asfintitului a facut sa ne reamintim ca suntem la un simplu concert de metal.



Enslaved

 


Am trecut si pe la Blind Guardian, unde mi-a fost imposibil, din pacate, sa stau datorita multimii excesiv de mari. Nefiind un adept al trupei, m-am retras catre scena unde urma sa se desfasoare urmatoarea trupa. M-a impresionat numarul impresionat de fani care exista acolo, iar ca aspect negativ, nu mi-a placut vocea, care am inteles ca a cam lasat de dorit si la concertul de la Bucuresti.

 


Dimmu Borgir


Dimmu Borgir si-au facut aparitia pe un intro maiestuos. De fapt intreg recitalul mi-a parut inaltator, confirmandu-mi faptul ca sunt niste oameni care stiu sa se faca auziti. Efectiv, am simtit ca nu ma plictisesc, si asa s-a intamplat si cu niste romani cu care am avut placerea sa asist. Au ales un repertoriu divers, nelipsind din playlist piese precum: “A Succubus In Rapture”, “Spellbound”, “Mourning Palace” sau “Kings Of The Carnival Creation”, dar si piese de pe ultima lor realizare discografica “In Sorte Diaboli”.

 


Dimmu Borgir

 

Sper ca pe viitor sa fim si noi partasi la o astfel de ceremonie, fiindca sunt sigur ca meritam. Chiar si unele piese, care pe album par a fi mai neinspirate, in concert trupetii le dau o anumita dimensiune, de aici, si ideea de a sustine un album din punct de vedere live de catre o trupa.

 


Dimmu Borgir


Iced Earth au urmat dupa. Majoritatea eram obositi, poate mai putin adevaratii fani Iced Earth, care au venit special pentru ei. Prestatia lor a fost una decenta, cu un Jack Owen Ripper inca in forma, iar cu un Jon Schaffer lider de necontestat al trupei. Am constatat aici, diferentele evidente intre metalul german si cel nord american. Ma refer aici strict la subgenul heavy metal. Daca la trupele nemtesti gasim cateva elemente in muzica lor pe care le intalnim la majoritatea trupelor de gen de acolo, in cazul celor americane, originalitatea si inspiratia isi spun cuvantul. De remarcat este si faptul ca au promovat si doua piese de pe albumul Framing Armageddon, ce urmeaza sa apara pe 11 septembrie.

 


Iced Earth

 


Iced Earth

 


Seara s-a incheiat pentru mine la Party Stage, unde erau in program elvetienii de la Samael. Cu un Solar Soul abia scos pe piata, elvetienii au ales sa cante destul de multe piese de pe acest album. Nu pot sa spun ca ma incanta foarte tare ultimele doua productii discografice, dar se pare ca de cand au schimbat casa de discuri, soundul lor aduce din ce in ce mai mult cu cel al lui Laibach. Pana si hitul lor “Baphomet’s Throne” mi-a parut foarte industrializat, fata de concertul de la Bucuresti unde a sunat mult mai metalic. In schimb prezenta lor scenica a fost fara cusur, cu Mas sau Xy, de exemplu, cu o energie debordanta.

 


Samael

 


Samael

 

Ziua a treia a inceput pentru mine in timpul concertului Sonic Syndicate, insa nu am acordat foarte mare importanta acestui fapt, fiindca eram foarte curios sa urmaresc recitalul celor de la Sacred Reich, o alta legenda americana, alaturi de Overkill, in zona thrash metal. Au interpretat mai ales piese vechi, special alese pentru festival, si un Phil Rind parca mai imbatranit. Am vazut destui nostalgici trecuti de prima tinerete, sau tineri curiosi sa vada o legenda inca vie numita Sacred Reich. Cei care au ascultat albume precum American Way sau Independent or sa inteleaga mai bine afirmatiile mele de mai sus.

 


Sacred Reich


Au urmat mult asteptatii Moonspell, cel putin de catre noi, cei care am facut parte din grupul care s-a deplasat pana in acele locuri indepartate. Am avut sansa sa fac o comparatie cu concertul ce a avut loc acum doi ani la Timisoara, cu singura diferenta ca, intre timp, au mai editat un album. Nu au cantat decat doua piese de pe Memorial, fiind pentru prima oara la Wacken, Ribeiro and Co., au avut grija sa aleaga un playlist cu piese recunoscute de catre majoritatea publicului.

 


Moonspell

 


Moonspell

 

Singurul impediment pentru noi, dar mai ales pentru ei a fost ca show-ul s-a desfasurat pe timp de zi, fapt aiurea in cazul Moonspell. Evident, atmosfera a fost una aparte, insa cred ca la Timisoara a fost cu o clasa peste cel de acum. De asemenea, am observat mai multe steaguri tricolore, de unde chiar Fernando a specificat ca exista si steaguri ale Romaniei in public. Personal, astept cu nerabdare concertul din noiembrie de la Bucuresti, ca sa pot sa fac si alte comparatii.

 


Secret of the Moon


Dupa o pauza ceva mai lunga, am incercat sa urmaresc pentru prima oara pe W.E.T. Stage trupa nemteasca de black metal Secrets Of The Moon. Din pacate nu am mai prins decat ultima piesa. Cei care au fost acolo ar putea spune mai multe. Cert este ca pe mine ma incanta foarte mult atunci cand ii ascult pe CD.

 


The Vision Bleak

 


The Vision Bleak


M-am instalat mai bine pentru a lua parte la ritualul celor de la The Vision Bleak. “Vampirii” s-au afisat cu niste tinute desprinse parca din romanele lui Bram Stoker, iar makeup-ul mi s-a parut de mare efect. Gothic metalul lor s-a manifestat mai mult prin piesele de pe albumul Carpathia, insa pe data de 31 august, nemtii vor veni in atentia noastra cu un nou album.

 


Swallow The Sun


La Swallow The Sun s-a intamplat un lucru destul de ciudat. Vocalul Mikko Kotamäki si-a facut check sound-ul pe partea de microfon, printr-o poezie soptita, recitata in finlandeza. Probabil ca ori era intr-o stare avansata de depresie, ori a tras un joint, ori ambele stari la un loc. Oricum muzica Swallow The Sun se preteaza la asa ceva, fiind una de factura melancolico-depresiva.

 


Swallow The Sun

 

Evident ca la prima piesa vocea nu a functionat, acest impediment reglandu-se pe parcurs de la butoane. Recitalul a fost cat se poate de intens si rece, Swallow The Sun fiind la ora actuala, una dintre cele mai reprezentative trupe din zona doom/death atmosferic.

 


Destruction


Pe Black Stage a inceput macelul cu alti monstri sacri ai thrash metalului german. Nemtii de la Destruction si-au inceput reprezentatia intr-o atmosfera cat se poate de horror, cu un “macelar psihopat” care agita o drujba. Modelul de recital a fost aproximativ la fel cu cel ai confratilor de la Sodom, astfel ca pe scena au fost invitati mai multe personalitati din metalul mondial precum: Peavy Wagner (Rage), Oddleif Stensland (Communic), Tom Angelripper (Sodom) sau Blitz Ellsworth (Overkill). S-au mai perindat pe scena mai multi fosti componenti ai trupei. La un moment dat a fost sa fie un jam session cu trei bateristi, un lucru cat se poate de rar in thrash metal in particular, si in rock in general, iar ceea ce a fost la Bucuresti reprezinta nimic pe langa ceea ce s-a intamplat pe una dintre scenele mari de acolo.

 


Type O Negative


M-am instalat mai bine in fata la True Metal Stage pentru a urmari circoteca celor de la Type O Negative. Stiam ca o sa fie ceva mai interesant inca de cand au montat decorurile de scena, presarata in fundal cu mai multe steaguri neoficiale ale statului imaginar Vinland. M-au mai fascinat, de asemenea, chitarile bass ale lui Peter Steele, cu tastele si acordajele de culoare verde deschis. Am spus circoteca, fiindca Mr. Peter Steele a aparut turmentat bine, nelipsindu-i ca accesoriu de satisfacere a viciilor bahice, o sticla de vin.

 


Type O Negative

 

 Au performat si piese vechi, de pe Bloody Kisses, iar o piesa precum “Love You To Death” au cantat-o intr-o maniera cat se poate de funny. Au fost destul de teribilisti, desi nu m-a deranjat chiar atat de tare acest fapt. Tot aici am vazut si cei mai extravaganti fani ai unei trupe: de la imbracaminte de medic chirurg, pana la cele mai interesante si iesite din comun tricouri cu sigla Type O Negative.

 


Type O Negative


Momentul cel mai asteptat din intreg festivalul a fost Immortal. Am intalnit chiar un american din Miami-Florida, care a venit special pentru acesti “true norwegian black metal band”, asa cum avea sa ii denumeasca chiar el pe acesti regi nordici ai gheturilor. Culmea este ca totul a inceput intr-o maniera cat se poate de vulcanica, atat pe scena cat si in public. Abbath Doom Occulta precum si Apollyon si-au facut o intrare triumfalista cu sloganul: “We are Immortal and the sun no longer rises!”.

 


Immortal

 


Immortal

 

Au purtat acelasi corpse paint inconfundabil care s-a incapatanat sa ramana pe fetele lor intreg concertul, iar senzatia mea a fost de doi oameni salbatici care abia au iesit din hibernare, exact pentru show-ul acesta. Nu pot descrie in cuvinte atmosfera de acolo sau cum s-au auzit piese precum: “Withstand The Fall Of Time”, “Tyrants” sau “Sons Of Northern Darkness” sau cum a fost reprezentatia lui Abbath Doom Occulta cu torta in flacari. Intr-adevar, din punctul meu de vedere, a fost punctul culminant al periplului meu de acolo.

 


Immortal


Oboseala si o durere de picior care incepuse sa ma macine m-au facut sa stau undeva jos, si sa urmaresc concertul celor de la In Flames, pe ecranul imens postat intre cele doua scene mari. Nu m-am mai interesat de trupa asta inca de la albumul Reroute To Remain, de aceea, nu m-as fi agitat foarte tare sa stau in fata, nici daca as fi fost mai intreg. Insa ceea ce am vazut de acolo, si dupa cum a afirmat si Anders Fridén de pe scena cum ca ar fi fost concertul vietii lor, pot sa afirm acum ca a fost un concert care merita vazut cu prisosinta. Cu o frizura in stil Korn a vocalului, baietii au avut o evolutie peste asteptarile mele, cu un public exceptional, si cu fiecare membru in parte autodepasindu-se. Eram efectiv impresionat de oameni care stateau la sute de metri distanta de scena, si care fredonau si aplaudau cot la cot cu trupa. Iar decorul a fost unul pe masura show-ului, incepand de la efecte pirotehnice,  pana la reclame sau efecte de lumini.

 


Haggard


Imediat m-am mutat la Party Stage pentru a vedea, mai mult din curiozitate, trupa Haggard. Nu este absolut deloc stilul meu, insa am reusit sa vad primele doua piese si sa fac niste fotografii. Personal nu m-au incantat deloc, la ora aia fiind indeajuns de obosit ca sa nu pot asculta o asemenea muzica.
De aceea, m-am mutat la ultima trupa din festival pentru mine. Evident ca pierdusem cam doua piese din atacul sonor al celor de la Cannibal Corpse. Am trait, de asemenea, cel mai mare mosh pit pe care am avut ocazia sa il vad vreodata, cu un Corpsegrinder Fisher cu acelasi stil inconfundabil de headbanging rotit. Era de-a dreptul fascinant sa vezi atatea capete rotindu-se intr-un singur sens, precum o elice, pe o piesa precum “Hammer Smashed Face”. A fost o dementa totala, si mi-a confirmat faptul, inca de la Bucuresti, ca sunt una dintre cele mai mari trupe de death metal din lume.

Cam aceasta a fost relatarea mea vizavi de festival. Sunt convins ca ar fi fost mult mai mult de vazut, insa am incercat sa rezum cam tot ce era de acoperit din punctul meu de vedere. Recunosc ca gusturile muzicale ale subsemnatului au primat, plus ca, fiind pentru prima oara la un astfel da festival, mi-a fost foarte greu sa aleg dintr-o lista atat de mare de trupe. Ar fi super interesant pentru toti cititorii de aici, ca prestatiile formatiilor care nu au fost recenzate de catre mine, sa fie cumva postate de catre altcineva, macar undeva la sectiunea “Comments”.

 


A fost un periplu in afara tarii de neuitat pentru mine. Sunt convins ca de la anul voi fi mult mai experimentat si voi sti dinainte sa aleg: ce trupe ar trebui sa vad, si cum as putea sa ajung in conditii mai optime acolo. Consider ca, o data ajuns acolo, si o data facand parte din aceasta familie imensa a metalului, nu as putea rezista sa nu ma duc pentru o urmatoare data. Este, de asemenea, un lucru extraordinar daca am avea posibilitatea ca, mai multi dintre noi, sa fim parte din aceasta lume extraordinara numita W.O.A.. Sunt convins ca publicul spectator ar putea sa identifice problemele care ar putea sa apara la noi, si sa vina cu solutii constructive pentru a remedia posibilele disfunctionalitati, ce ar putea sa aiba loc la un concert in Romania. Cam acelasi lucru imi doresc sa se intample si cu organizatorii de concerte de pe la noi. Sunt convins ca o sa aiba destule de invatat de la aceasta industrie numita W.O.A., caci, hai sa fim seriosi, un neamt o sa ne dea intotdeauna cate o lectie de viata.

Autor: Lebovsky
Vezi galeriile trupelor: Amorphis, Dimmu Borgir, Iced Earth, Immortal, Moonspell, Samael, Swallow The Sun, Therion

Data concert:  August 28, 2007  | 8 Comentarii  | 8544 Vizualizari « INAPOI

Comenteaza la: O calatorie catre Wacken

  • Salutare tuturor!
    Eu sunt una dintre persoanele care au asistat impreuna cu domnul Lebovsky, in cadrul aceluiasi grup, la cel mai mare eveniment al anului. In afara de faptul ca nu am plecat impreuna cu ei din Romania, in rest sunt de acord cam cu tot ce s-a scris, cu unele diferente minore de gusturi si interpretare a unor trupe. Felicitari pentru cronica si o asteptam pe urmatoarea!

    1. Posted by Diana | 29 August 2007 02:33
  • Regi nordici ai ghetzurilor! loool

    2. Posted by Stones | 29 August 2007 21:23
  • Am fost si eu pt prima data la WOA, m-a impresionat foarte mult amploarea festivalului - 80000 de metalisti, de mentionat ca nu prea am dat de punkeri sau alte specii de 'fani', cum se intampla la orice festival din Romania :P. Tot incerc sa fac un top 3 al celor mai tari concerte de la WOA, dar nu cred ca as putea sa ma rezum la doar 3 locuri... Pt mine, cei mai tari au fost (nu neaparat in ordinea asta) Moonspell, Enslaved, Type O Negative, Dimmu Borgir, Napalm Death. Am mers in special pt Moonspell si eram foarte curioasa sa vad in sfarsit Dimmu Borgir. Enslaved m-au impresionat chiar mai mult decat Dimmu, au avut un show ireprosabil, executat perfect, poate cel mai bun din tot festivalul (inca nu mi-am revenit...). Moonspell au fost, cum era de asteptat, extraordinari, concertul lor a fost cam scurt (vreo 50 min) - dar intens. Nu imi placeau in mod deosebit Type O Negative - ei au fost cea mai mare surpriza pt mine, o sa merg sa ii revad cu prima ocazie. In Flames au fost mult peste ce ma asteptam sa vad. Marea dezamagire pt mine au fost Haggard, poate din cauza ca au fost printre ultimii din festival, eram extenuata dupa o zi de concerte maraton si erau slabe sanse sa mai fiu impresionata de ceva - asa ca am mers la Cannibal. Nu ma prea atrage muzica lor, insa dupa concertul asta nu ma pot abtine sa nu 'rememorez' piesele lor cele mai conoscute :P - rupere! Mult sub asteptarile mele: Immortal - mi-am dat silinta, au fost OK, dar chiar nu m-au impresionat (desi ii consider printre cei mai tari in aria Black).

    3. Posted by H_E_L | 04 Septembrie 2007 13:40
» vezi toate comentariile
COMENTARIUL TAU

Alte articole din Concerte