Obituary Frozen in Time Tour 2006

TRUPE: Avskild, L.O.S.T., Leprosy Abscess, Novembre, Obituary, Taine

Balaurul: In frumoasa zi de 17 iunie 2006 m-am indreptat catre Arenele Romane pentru a-mi revedea formatia preferata de death metal – Obituary. Ii mai vazusem si cu un an inainte, la Gods of Metal in Italia, deci stiam exact la ce sa ma astept. Am ajuns la Arene pe la ora 17, pentru a avea timp de stat la o terasa si pentru a putea vedea si trupele din deschidere. Iata pe scurt ce s-a intamplat la concert, vazute/auzite de ochii mei/urechile mele. Precizez ca randurile ce vor urma se vor doar un mic ajutor pentru formarea unei pareri pentru cei care au lipsit de la concert, asa ca nu voi mentiona detalii cum ar fi stilurile abordate de catre cei ce au cantat, setlist-uri sau alte asemenea subiecte care pot fi usor clarificate din alte surse.

Organizarea a fost absolut decenta, oamenii de la intrare si jandarmii foarte civilizati, orele anuntate s-au respectat intocmai. Au fost de toate pentru toti: CD-uri/casete, merchandise cu Obituary, bere, sucuri, apa plata si minerala, toalete ecologice, deci cred ca cei mai multi oameni au plecat multumiti de la concert. Am atins si acest aspect pentru ca am constatat, citind cronicile anterioare, ca ele cantaresc destul de greu in aprecierea finala a concertului.

Leprosy Abscess

Leprosy Abscess au deschis concertul. E prima oara cand ii vad si mi-au facut o impresie buna. Suna legat, suna a trupa care repeta, si au beneficiat de un sunet bun raportat la pozitia lor de pe afis. Lumea incepuse sa se adune in fata scenei si sa se bucure de muzica, desi soarele stralucea pe cer si era o caldura destul de mare.

Avskild

Au urmat Avskild, in ceea ce a fost pentru mine cea de-a doua reprezentatie in noua formula. Avskild au comprimat in recitalul lor cele mai “in bulan” piese ale lor, reusind sa agite spiritele celor adunati in fata scenei. As fi vrut kick-drum-ul si riffurile un pic mai tare ca volum, dar cu toate acestea prestatia a fost una care le-a facut cinste.

L.O.S.T.

L.O.S.T. au urmat pe scena, iar tempoul mai rar si mai apasat al pieselor s-a simtit la sound - dupa primele doua piese trupa a inceput sa sune bine de tot.

Taine

Baietii de la Taine au completat “careul de asi al deathului romanesc”. Din nou sunet bun si o prestatie scurta si la obiect care a incantat audienta din fata scenei (din ce in ce mai numeroasa). Desi timpul alocat pentru trupele romanesti nu a fost foarte lung (25 min/formatie), reprezentantii nostri au fost la inaltime si mi-a facut deosebita placere sa-i urmaresc si pe o scena mare, cu sunet puternic.

Novembre

Gabi D. : Cam cu o jumatate de ora inainte de inceperea meciului de fotbal Italia – SUA de la Campionatul Mondial, la Arenele Romane incepea un alt fel de duel Italia – SUA, unul muzical. Tin sa precizez inca de la inceput ca prezenta trupei Novembre la acest concert mi s-a parut o alegere foarte neinspirata avand in vedere ca a fost o seara dedicata death metalului. Publicul nu era format din prea multi amatori de doom ba, mai mult, eventualii curiosi, ascultatori ocazionali, veniti pentru un concert death, nu prea aveau dispozitia necesara pentru ca timp de aproape o ora sa intre in starea creata de muzica lor. Prin urmare, Novembre au avut parte de trei categorii de public: cei interesati, veniti sa-i asculte si pe ei, dintre care cativa veniti in primul rand pentru ei, publicul neutru, care a preferat sa stea cuminte deoparte, sa asculte fara a fi prea impresionat sau sa mai bea o bere cu prietenii si deatherii inraiti, o categorie mergand de la plictisiti care asteptau sa treaca timpul mai repede si sa inceapa repriza americana pana la a veni langa scena si a striga “Obituary” in timpul recitalului Novembre.

Novembre

Tinand cont ca am facut parte din prima categorie, am fost numai ochi si urechi la prestatia fratilor Orlando (Carmelo – voce, chitara si Giuseppe – tobe) si a colegilor lor. Si era nevoie de urechi bune, avand in vedere ca pasajele de voce clean erau aproape inaudibile.
Playlist-ul anuntat inainte de concert si postat pe forumul Metalfan a fost respectat cu strictete, el continand cate doua-trei piese de pe fiecare album cu exceptia lui Arte Novecento. Naufragiati intr-o mare in furtuna, cei de la Novembre au balansat prin muzica lor intre pasajele melodioase, eterice, menite sa rascoleasca emotiile ascultatorului, ca o apa limpede, si valurile intunecate si reci, riffuri taioase, punctate cu energie de un tobar dezlantuit. Trioul s-a imbogatit cu un basist ce-l completeaza in mod fericit, conferind un dram de dinamism prestatiei scenice, altfel destul de statica, ce nu prea avea cum sa te prinda daca nu stiai dinainte piesele si nu participai de buna voie la cele ce se intamplau pe scena. Probabil s-ar fi bucurat de mai mult succes in deschidere la trupe gen Katatonia sau Opeth, dar chiar si asa, pe masura ce trecea timpul, tot mai multi spectatori se apropiau de scena si imi place sa cred ca nu pentru a-si ocupa loc pentru Oby, mai ales ca spre sfarsit atmosfera incepuse sa se incinga, primeau tot mai multe aplauze, avand parte si de cereri de bis, neonorat din pacate spre bucuria celor care ardeau de nerabdare sa vada headlinerii.

Novembre

Un clasic in viata spunea candva ca instrumentistii care nu stiu sa cante se apuca de doom. Prestatia chitaristului cu 7 corzi si a tobarului de la Novembre ma indreptatesc sa-l contrazic. Novembre nu este trupa a 3 acorduri, doom-deathul lor progresiv avand multe schimbari de ritm, cumva cam ca jocul Italiei, daca-mi este ingaduit sa revin la paralela de la inceput. Nu extrem de spectaculos, sunt momente in care treneaza, nu-ti spune nimic, incepi sa te plictisesti si apoi vine combinatia geniala si uite golul si nu intelegi ce au ei atat de special de ajung mereu in fazele superioare la Mondiale. 1-1 a fost un rezultat echitabil, mai ales ca in cazul nostru meciul s-a jucat in fata sutelor de suporteri americani si stiti cum e cu suporterii, cand esti atat de fanatic dupa ai tai, esti prea putin dispus sa le acorzi credit si adversarilor, mai ales cand practica un gen diferit de joc.

Obituary

Balaurul: La 21:30 luminile s-au stins in Arenele Romane. Au reizbucnit cu putere atunci cand riffurile apasate marca OBITUARY au inceput sa zdrobeasca timpanele audientei. Tempouri lente sau medii lansate de pe scena la un volum distrugator, completate de vocea inconfundabila a lui John Tardy, toate acestea s-au revarsat dinspre scena inspre multime timp de o ora si jumatate.

Obituary

Setlist-ul a acoperit toate discurile trupei si am ascultat in premiera bucati de pe ultimul disc, Frozen In Time, alaturi de piese old-school de pe primele discuri (Slowly We Rot, Till Death, Chopped In Half). Sunetul a fost atat de tare cat a putut duce instalatia si atat de bun cat a putut duce instalatia - prima parte e de bine, pentru ca a fost chiar foarte tare si asa trebuie sa fie la un concert de metal; cea de-a doua parte are pacatele ei, pentru ca desi a sunat foarte bine in cea mai mare parte, pe ritmurile rapide chitarele dispareau din mix in favoarea tobelor. Din fericire, dupa cum stie toata lumea, ritmurile rapide la Obituary sunt rare si dureaza putin, deci momentele de agonie sonora au fost si ele rare si scurte.

Obituary

Urmeaza incheierea, concluzia. Avertizez cititorul ca urmeaza un pasaj dominat de subiectivism, deci daca exista oameni care nu pot accepta parerile altora, ii rog sa se opreasca aici din citit.

Parerea mea este ca a fost un concert excelent. De ce ? Pentru ca s-a inceput la timp ? Poate si de asta. Pentru ca au fost trupe romanesti in deschidere care – culmea – au mai sunat si decent ? Pentru ca a fost bere ieftina si bodyguarzii nu au fost tampiti ? Poate si astea sunt printre acele cauze, si mai sunt si altele mai mici care au contribuit in oarece masuri la succesul evenimentului din 17 iunie.

Obituary

Acum referitor la formatie: de ce e beton un concert cu Obituary (normal, intrebarea e pentru cei care stiu cu ce se mananca gasca asta, nu pentru aia care nu deosebesc Metallica de Pink)? Pentru ca Obituary sunt originali si nu se repeta? Bullshit, sunt un fel de AC/DC al metalului extrem. Pentru ca sunt Obituary muzicieni buni? Eu zic ca nu sunt. Ba dimpotriva. Allen West nu poate sa cante un solo de chitara decent nici daca ii dai mainile lui Steve Vai, daramite sa reproduca solourile maestrului James Murphy de pe discul Cause Of Death, iar portiuni din soloul de tobe ale lui Donald Tardy le-am auzit si la John (tobosarul Trooper) si la Nelu Dumitrescu (tobosarul Iris). Frank si Trevor canta numai pe primele doua coarde de la bass, respectiv chitara ritmica, deci nu sunt nici ei Stu Hamm si Joe Satriani. Sa fie oare vocalul? S-ar putea sa mori inainte sa sufli in lumanarile de pe tort daca iti canta asta “Happy Birthday” de ziua ta.

Obituary

Si atunci care e secretul? Eu cred ca secretul e SIMPLITATEA. EFICIENTA. BALANSUL. Riffuri simple, dar eficiente si balansate. De la Black Sabbath incoace, astea suna cel mai bine, astea raman, pe astea le tii minte. Interpretare corecta, sunet “in your face”, less is more. Si normal, vocea unica a lui John Tardy, care iese deasupra marii de “interpreti death-metal” ca Alba-ca-Zapada intre pitici. OBITUARY CRUSHES.