Obituary

Anul infiintarii: 1985

Nume precedent: Xecutioner

Stilul: old-school death metal

La inceput a fost Xecutioner. Si acesta a fost un lucru bun. Era 1984, in Florida. Eu, unul, as fi stat la plaja. Ei, insa, au preferat sa faca istorie. Norocul le-a suras si acesta a purtat numele de Borivoj Krgin, “nas” al multor trupe de metal greu si, probabil, unul dintre cei mai importanti redactori de death metal ai tuturor timpurilor.

Apoi a fost sa fie mariajul cu Morrisound Studios si Scott Burns, o casnicie in care amandoua jumatatile au crescut simultan, atat trupa cat si studioul, ajungand sa fie sinonime cu death metal-ul de tip floridian.

Demo-urile Find the Arise/Like the Dead si Slowly We Rot, captate magistral in mai sus amintitul Morrisound, au ajuns pe masa mai multor case de discuri, demersul concretizandu-se intr-un contract pentru mai multe albume oferit de Roadrunner Records.

Anul 1989 a insemnat Slowly We Rot, un debut extrem de solid care avea sa surprinda prin maniera aproape total diferita de a interpreta metal brutal. Alegand un tempo mediu, obsedant si cinic in defavoarea vitezei si ritmurilor sufocante ale colegilor de generatie (n.red. a se citi Deicide sau Morbid Angel) si avand ca atu un solist vocal cu o maniera de interpretare minimalista, redusa in cele mai multe momente la o galgaiala feroce si nedeslusita, trupa are succes si vinde foarte bine.

In anul urmator se fac doua mutari castigatoare, una temporara iar cealalta pe termen lung: Allen West si David Tucker OUT, James Murphy si Frank Watkins IN. Cause of Death (1990) a preluat de la predecesorul sau sound-ul devastator si sectia ritmica de beton armat, lasand deoparte stangaciile inerente ale debutului. Obituary confirma si asta si datorita faptului ca Scott Burns incepea sa stie “cu butoanele” iar Morrisound-ul era deja un studio performant si foarte solicitat. Pentru ca John Tardy nu dadea semne ca ar dori vreun moment sa renunte la galgaiala sa vecina cu regnul animal, trupa a ales sa adauge putina sclipire riffajului si solisticii celor doi chitaristi, rezultatul fiind un disc inteligent, solid si intens.

1991 – Murphy OUT, West IN. Dynamo Open Air. Obituary era deja o trupa mare. Apoi a urmat un nou pas inainte – The End Complete (1992) – ramas probabil pana in acest moment cel mai vandut album al americanilor. Formula de aur fusese gasita iar reteta succesului era limpede: riffaj greu, refrene penetrante, o sectie ritmica fara cusur si un frontman obseda(n)t. Sunt cucerite, rand pe rand, America de Sud, Europa precum si teritoriul indivizilor cu ochi ingusti si priceputi la asamblarea chestiilor cu piese foarte multe si foarte mici.

Perioada urmatoare este una a proiectelor solo si a turneelor mondiale prelungite. Multi redactori de specialitate au afirmat ca pe discul Obituary din 1994, World Demise, avem de-a face cu o premiera: John Tardy canta. Afirmatia nu este una neadevarata in totalitate si se bazeaza pe marturisirile fanilor care, in absenta textelor din booklete, pana la momentul 1994, memorau in mare parte grimase, rictusuri, scremete si interjectii. Acum toata treaba asta devenise “an issue of the past”. Au fost persoane care puteau jura cu mana pe booklet ca au prins si cate un cuvant in partitura lui Tardy si asta nu e deloc putin lucru. Lasand gluma la o parte, trupa era in top(uri) si incepuse sa fie luata in seama chiar si de publicatiile care tratau “underground-ul” fix cu behindu’. Oportunitati importante aveau sa se deschida unui stil aparent blocat in lumea sa mica si intunecata si Obituary au jucat un rol important in aceasta chestiune. Spun asta bazandu-ma pe ofertele consistente oferite la mijlocul anilor ’90 de case de discuri importante in mainstream unor trupe de metal brutal precum Carcass sau Morbid Angel.

Back From the Dead (1997), pe langa titlul care dorea sa spulbere toate temerile fanilor referitoare la o eventuala trecere a trupei pe o linie moarta, avea sa insemne si primul pas intr-o noua era Obituary. Colaborarea cu Morrisound Studios nu a mai continuat, s-a facut saltul in Studioul Criteria din Miami, iar de butoane s-a ocupat un nene familiarizat mai mult cu sound-ul hardcore/metalcore, James Locke. Rezultatul a fost un disc “rautacios”, cu multe voci muscate, chitareala rapida, murdara si thrashy, direct precum un uppercut in barbie.
Din nefericire tensiunile interne erau la cote ridicate si un scandal de proportii era iminent. Inevitabilul era dupa colt si se pregatea sa ciocane la usa Obituary. PAUSE.

Cand nimeni nu mai spera si cam toata lumea uitase, dupa un hiatus de 7 ani, senzatie. Obituary era “alive and kicking”. Turnee, turnee, turnee. Interviuri, sesiune de inregistrari, mixaje si mastering, Frozen in Time (2005). Un disc (