concerte

Partizan, sold-out în Centru

Partizan, sold-out în Centru
TRUPE: Partizan

 Ultima dată îi văzusem pe cei de la Partizan cu ocazia concertului pe care l-au susținut în data de 4 noiembrie 2017, în clubul Yellow din București. Artan spunea în acea seară că aceea a fost una dintre ocaziile rare, patru sau cinci la număr, într-o carieră muzicală de peste 30 de ani, în care el și colegul sau de trupă, Răzvan Moldovan, aveau șansa de a cânta acasă, în cartierul Titan. Cu ocazia acelui concert, aveam să aflu că Adrian Borţun, cel care i-a fost alături lui Artan și în Timpuri Noi în anii '90, grup alături de care avea să înregistreze discurile Timpuri Noi (1992), Unplugged în concert (1994) și De regiune superior (1995), nu mai face parte din grup. Cumva m-a întristat treaba asta, fiind aici mânat de un soi de nostalgie ce mă trimitea cu gândul la Timpuri Noi din anili '90. Locul lui Adrian Borţun a fost luat de către Augustin Nicolae de la The Amsterdams, care s-a descurcat foarte bine în noul rol. Ca o paranteză, Augustin Nicolae este coleg cu Răzvan Moldovan și-n grupul Orizontal.

 După ce s-au încălzit în Yellow, în data de 10 noiembrie, partizanii au cântat în aceeași formulă electrică în cadrul festivalului FE4ST Fest 2017 ce a avut loc în patria punk-ului, Londra. Pentru luna decembrie nu mă gândeam că Partizan va avea din nou starea necesară pentru un alt concert în capitală, dar așa cum toate lucrurile cu adevărat importante se întâmplă atunci când nu te aștepți, cei de la Partizan au anunțat că vor concerta în data de 9 decembrie în clubul Centru din București. De data aceasta în duo, Artan plus Răzvan, dar și cu Sergiu "Corbu" Boldor în postura de invitat special.
 
Centru
 
 Am ajuns în data de 9 decembrie în pasajul Victoria în jurul orei 21:30, cu suficient timp înainte pentru a nu pierde nimic din concertul acustic al partizanilor. Am zăbovit în fața acestuia preț de câteva minute pentru a fuma o țigară și pentru a schimba impresii despre concertul ce avea să înceapă în curând. În cele câteva minute cât am stat afară, am rămas plăcut surprins de faptul că două grupuri formate din oameni de vârste diferite se grăbeau să între pentru a plăti intrarea la concert. Pagina de Facebook a evenimentului anunța că vreo 140 de oameni vor merge la concert, iar aproape 900 de oameni erau interesați de eveniment, un număr mult prea mare pentru capacitatea localului. Un lucru cât se poate de îmbucurător, dacă ne gândim la faptul că, exceptând cele câteva piese pe care le-a scos la lumina în ultimii ani, Partizan a lansat cel mai recent album de studio în urmă cu 14 ani. Mi-am terminat țigara și am intrat în club pentru a plăti biletul ce-mi asigura accesul la eveniment.

 Am urcat treptele ce dădeau în sala mare a clubului, iar coada de la bar, primul lucru pe care l-am văzut când am ajuns sus, a fost pentru câteva momente dezarmantă, dar cum setea nu-mi dădea pace, am zis că altceva nu am ce să fac decât să aștept la rând pentru a îmi lua ceva de băut. Așteptând la coadă, am fost plăcut surprins de faptul că în sală era prezent și domnul Doru Apreotesei (ex-Post Scriptum, ex-Sfinx), fost coleg cu Răzvan Moldovan în grupul The Mess Doctors ce și-a desfășurat activitatea la jumătatea anilor '90 în îndepărtată Suedie. Cât stăteam la coada de la bar, mi-a trecut prin minte că domnul Apreotesei ar putea urca și el pe scenă alături de cei doi partizani și de Corbu. În cele din urmă am ajuns la bar și mi-am luat ceva de băut. Mi-am căutat un loc cât mai aproape de scenă și am luat loc pe una din pernele de pe jos în așteptarea începerii concertului. Am profitat de ocazie și am avut timp suficient să observ cum era amenajat localul și oamenii care tot urcau. Concertul avea să fie în cele din urmă sold-out.
 
Partizan
 
Artan și-a făcut apariția lângă scenă, a făcut câteva exerciții ușoare de incalziere, a aruncat o privire în sala de concert, apoi s-a rezemat de un stâlp din apropierea scenei, la un moment dat un cunoscut l-a salutat și au schimbat câteva amabilități preț de câteva minute.
 Timpul a trecut, iar în jurul orei 22:15, Răzvan Moldovan alături de Corbu, urmați în cele din urmă și de Artan, au urcat pe scena clubului pentru a începe concertul. Domnul Doru Apreotesei nu a urcat și dânsul pe scenă, iar gândul ce-mi fulgerase mintea în urmă cu câteva zeci de minute, rămăsese la stadiul de gând. Și, au început așa cum încep de obicei cu Perfect, urmată de Becule. Seara se anunța a fi un perfectă, însă sunetul le tot făcea probleme, iar Artan nu se auzea în monitor, Sergiu Boldor cerea să-i fie dat microfonul mai tare, iar chitara lui Răzvan părea că este singura care este la locul ei. În cele din urmă, Răzvan și Artan, ajutați de un fotograf din public, s-au apucat să mute monitorul astfel încât să se audă OK de pe scenă. Au continuat și au demarat în trombă cu Pornesc primul de la stop, ne-au spus din nou cum stă treabă cu Deplasarea obiectelor, pentru ca apoi să ne asigure că Android Leontin este singurul care ne mai poate ajuta. A urmat o incursiune în perioada optzecista a Timpurilor Noi și ne-au cântat Albele furtuni, apoi ne-au invitat la o plimbare prin IOR, ne-au învățat că Manualul e manual. A venit și Adeline, iar Tanța nu era Tanța ci era de fapt Gloria, și-au cerut Mii de scuze pentru confuzie, iar apoi, după Banii, a venit și Mistrețul galben. Ne-au spus: "N-avem probleme cu formația!", iar Dușmănia lui Artan a fost cântată la uniosn alături de public. A urmat bisul, un joc de Șah și o Păpușă masculină. Energia pe care o degaja grupul pe scenă a fost răsplătită de aplauze din partea publicului. A fost o seară frumoasă.
 
Partizan
Autor: H.
Foto: H.
Data concert:  December 09, 2017  | 0 Comentarii  | 4278 Vizualizari « INAPOI

Comenteaza la: Partizan, sold-out în Centru

COMENTARIUL TAU

Alte articole din Concerte