Rock the City 2012 - ziua 1

Ca si OST Fest, Rock the City a fost un festival fierbinte (la propriu) motiv pentru care, in fiecare dintre cele trei zile, publicul s-a prezentat in numar mic in timpul primelor concerte, devenind din ce in ce mai numeros odata cu apropierea serii. Multi au preferat chiar sa asculte de la departare, stand sub umbrele, bucurandu-se de berea rece si mancarea pusa la dispozitie de catre organizatori contra unor preturi destul de piperate. De apreciat e faptul ca programul festivalului a fost respectat in mare parte.

Desi era deja ora 17, caldura nu se domolise atunci cand au inceput sa cante cei de la OldGreen, asadar au fost putini cei care s-au strans in fata scenei. Trupetii, care canta impreuna din 2009, nu au sunat rau, dar nici nu au impresionat in vreun fel, tinuta solistului fiind, probabil, singurul lucru iesit din comun. Pe de o parte, o atmosfera calma, parca de asteptare, in public, iar pe de alta parte, o trupa careia i-a lipsit comunicarea cu publicul, cu o atitudine parca prea serioasa. Totusi, sound-ul a fost placut si cu siguranta aparitia la Rock the City a fost, pentru ei, un mare pas inainte. Setlist-ul celor de la OldGreen a fost format din numai 6 piese (Critics, Matter of Common Sense,Pricess Teacher, Biochip, Usual Experience si Friends in Desguise), ei avand la dispozitie numai jumatate de ora. Asteptam sa vedem daca traseul lor va fi unul ascendent.

Odata cu aparitia pe scena a celor de la Luna Amara, lucrurile s-au mai schimbat. Public mai numeros, mai energic, mai hotarat. Melodiile lor au sunat bine, neiesind prea mult din nota obisnuita. Baietii au glumit si au comunicat mult cu cei care au venit sa-i vada, indemnandu-i la scandari legate de salvarea Rosiei Montane si impotriva sistemului politic sau a violentei jandarmilor din timpul celor mai recente iesiri in strada. Publicul a fost pe masura, a cantat impreuna cu trupa si s-a dezlantuit intr-un mosh pit care a ridicat tot praful din fata scenei. Luna Amara a cantat aproximativ o ora, setlist-ul lor cuprinzand atat melodii de pe cel mai recent album, Pietre in alb (Bathtub Glory, Pietre in alb, In tine tu) cat si pe cele intalnite cam la fiecare concert de-al lor, de pe albumele anterioare (Oras, Dizident, Gri Dorian, Intunecare, Albastru, Happiness Provider, Loc Lipsa si Folclor).

Timpuri Noi, cea de-a treia trupa romaneasca a zilei, si-a facut aparitia la putin timp dupa Luna Amara, in cea mai noua formula, alcatuire cu care inca n-am apucat sa ne obisnuim si pe care nici nu reusisem sa o vedem live. Urmarind videoclipul piesei Deschide-ti mintea, am ramas cu o impresie nu tocmai in concordanta cu trecutul trupei, aerul reggae umbrind cumva performantele anterioare. Trebuie spus insa ca publicul a reactionat pozitiv inca de la primele acorduri, cele ale piesei Vecina. Dan Iliescu s-a prezentat in mare forma si cu un chef de cantat deosebit, basistul Sabin Penea si tobarul Felix Sfura tinandu-i isonul. Au urmat piese consacrate, precum Tanta, Luca (ale carei acorduri, coincidenta sau nu, le-am auzit imediat dupa ce a fost ceruta de public) sau Namol (intr-o prelucrare noua, destul de lunga) si, ca o surpriza, Mistretul, cantata intr-o alta nota decat cea obisnuita (aici am fi preferat varianta originala). Tata a sunat intr-adevar ca o piesa de suflet, dand fiori multora dintre cei prezenti. A urmat o noua repriza de ”clasice”, in frunte cu celebra Adeline. Probabil ca piesa unde s-a simtit cel mai mult lipsa vechii componente a fost Stere, care a sunat cumva nepotrivit. Ora de Timpuri Noi s-a incheiat cu Victoria, un indemn pentru generatiile viitoare, prefatata de Helga.

Celelalte Cuvinte este o trupa care nu mai are nevoie de nicio prezentare, oradenii incheind, practic, sirul trupelor autohtone. Cu un setlist in care au incercat sa sintetizeze cumva cele mai bune piese ale lor, Celelalte Cuvinte si-au facut aparitia pe scena in nota lor obisnuita, demarand reprezentatia de aproximativ 75 de minute cu piesa Asa e viata mea. Din pacate, sunetul a fost relativ infundat (poate ca am stat noi prea aproape de scena si emitem doar o parere subiectiva) iar miscarea scenica limitata, mare parte din concert, solistul Calin Pop si basistul Marcel Breazu (cu un nou look) preferand sa ramana undeva in spatele podiumului care-i ducea catre primele randuri. Publicul a fost foarte vioi si bun cunoscator al repertoriului, regasind atat tineri dezlantuiti, cat si reprezentanti ai primelor generatii de fani. O surpriza placuta a fost aparitia sunetistului trupei, Ovidiu Rosu, care, impreuna cu vioara lui, a introdus in scena piesa Caracteruri. Nu au lipsit piese ca Balanta, Neam blestemat, Fantana suspinelor, Un Sfarsit e un Inceput sau Iarba prin par. Daca Vrei a reprezentat punctul de final al concertului, piesa cantata in cor de public determinandu-l pe Calin Pop ca la final sa-si duca mana la inima, sa se incline si sa spuna “Va multumim ca ne-ati lasat sa cantam”.

Desi dupa incheierea concertului Celelalte Cuvinte, multi dintre spectatori s-au retras, publicul celor de la Heaven Shall Burn nu a fost mai putin numeros, ba poate dimpotriva, semn ca multi dintre cei care au ales sa vina si in prima zi a festivalului au facut-o tocmai pentru a-i vedea pe nemti. Se poate ca astfel, media de varsta sa fi scazut - in jurul nostru era o multime de tineri entuziasmati, nerabdatori ca show-ul sa inceapa, iar odata cu aparitia trupei pe scena, publicul s-a dezlantuit, centrul s-a impartit in doua tabere si-au tinut-o intr-un mosh pit pana la final, totul fiind o mare de flash-uri si praf. Sunetul a fost foarte bun, show-ul energic a tinut cam o ora, timp in care nici cei din trupa, nici cei din fata scenei nu pareau sa oboseasca. Au inceput cu The Weapon They Fear si au mai cantat, printre altele: Counterweight, Forlorn Skies, Endzeit, Combat, Voice of the Voiceless, incheind cu Trespassing the Shores of Your World. Marcus Bischoff a comunicat mult cu publicul, iar la un moment dat chiar a invitat un copil pe scena pentru a oferi impreuna celor din public tricouri cu numele trupei.

Pentru o prima zi a festivalului publicul a fost destul de putin numeros, cel putin la trupele romanesti, doar headlinerii de la Heaven Shall Burn bucurandu-se de o atentie ceva ma sporita. Probabil ca printre motivele cele mai plauzibile s-au numarat prezenta trupelor romanesti (care pot fi vazute si cu alte ocazii), caldura si, nu in ultimul rand, faptul ca vinerea e totusi o zi in care cea mai mare parte a populatiei merge la serviciu. Ca organizare, a surprins in mod placut faptul ca in aceasta prima zi nu a existat delimitarea pe zone a publicului. Din pacate, sistemul jetoanelor ne-a dezavantajat din nou, obligandu-ne sa platim pentru un pahar cu apa (absolut necesara pe canicula din aceste zile) la fel de mult ca pentru o portie de mancare.