concerte

Rock The City: ziua 3

Rock The City: ziua 3
TRUPE: Hatebreed, Judas Priest, Metrock, Trooper, Whitesnake

Sezonul despartirilor a continuat duminica cu Whitesnake si Judas Priest. Daca in cazul celor de la Priest, despartirea de public este anuntata si asumata prin turneul “Epitaph”, in cazul lui David Coverdale & co. ea nu este inca oficializata, dar este previzibila…
…pentru ca David Coverdale a imbatranit, are ceva probleme cu vocea, n-a mai scos un album demn de retinut de prin 1987 si, pe scena, iti lasa impresia unei “faded prima donna”, vorba piesei celor de la Metallica. Nu ma intelege gresit! Imi place enorm Whitesnake, tocmai de aceea n-as vrea sa-i vad mergand pe un drum care duce spre un final nedrept, lipsit de glorie. Spuneam ca despartirea de public este previzibila, dar cred ca poate fi, cel putin, amanata. Cum? Prin renuntarea la zorzoane, miscari lascive si sclipici si revenirea la un blues-rock sanatos. Pentru ca asta canta, in definitiv, Whitesnake – un amestec de Zeppelin, Purple si Free. Asta a fost Whitesnake de la inceput si pana prin 1984, cand, dupa “Slide It in”, David a concediat toata trupa pe motiv ca nu erau fotogenici (bineinteles ca Jon Lord, Micky Moody sau Mel Galley erau prea burtosi/mustaciosi/banali pentru MTV – acest fenomen care a revolutionat industria muzicala la inceputul anilor ’80 si a dus la disparitia multor trupe care sunau bine, dar nu aratau comercial); apoi si-a facut parul permanent si si-a tras un nou line-up din baieti tineri si aratosi, dar buni instrumentisti, vezi John Sykes. A fost o miscare de marketing buna, urmata de celebrul album 1987” si de cativa ani de enorm succes, inclusiv in SUA. Dar, de atunci, au trecut aproape 25 de ani si David pare ca nu realizeaza asta. Ar trebui sa se uite din nou la modelul sau din totdeauna, Robert Plant, artistul pe care l-a copiat de la bun inceput, atat la look, cat si la stilul de-a canta (ce senzatie de implinire trebuie sa fi avut Coverdale dupa ce a scos albumul din 1993 cu Jimmy Page!) ca sa vada cum un fost sex-god, care canta, odata, cu pieptul dezgolit, “Squeeze my lemon 'til the juice runs down my leg”, imbatraneste decent pe scena. Daca si tu l-ai vazut pe Robert Plant ultima data cand ne-a vizitat, la Romexpo in 2007, iti dai seama despre ce vorbesc. Sintetizand, as spune ca sansa lui David Coverdale este sa se intoarca la variantele lui “Here I Go Again” si “Crying in the Rain” de pe “Saints and Sinners” (1982), mai blues si mai organice decat cele de pe hyper-lustruitul “1987”. In rest, set list-ul de duminica a fost bun, atat cat se poate pentru un show de o ora si ceva. Au lipsit bineinteles cateva piese de baza pe care le-au interpretat la Romexpo, in 2008, cand au fost head-lineri – “Ain’t no love in the heart of the city”, bucatile Deep Purple Burn” si “Stormbringer” – dar m-am bucurat cand concertul s-a incheiat cu varianta a cappella a lui “Soldier of Fortune”, exact ca la Sala Palatului, in 1997. Sper totusi sa nu fi fost ultima data cand i-am vazut pe Whitesnake live.

Judas Priest
mi-au produs o revelatie. Suna ciudat pentru ca ii ascult de vreo 22 de ani si acum a fost a doua oara cand i-am vazut live. Poate pentru ca i-am prins incepand cu finele anilor ’80, intr-o perioada mai putin fasta – exceptand “Painkiller” – nu am realizat, pana acum, ca ei isi au locul de drept intre marile trupe de rock clasic. Ascultand acum “Victim of Changes”, mi-am dat seama ca acela a fost momentul in care, in 1976, coroana metalului greu a trecut de la Black Sabbath (aflati la inceputul degringoladei, odata cu “Technical Ecstasy”, primul album prost cu Ozzy) la mai tinerii Judas Priest. Si a ramas la ei ani buni, marcati de albume ca “Sin after Sin”, “Stained Class” (albumul care a setat tiparul pentru NWOBHM), “British Steel”, “Screaming for Vengeance” si, in final, “Painkiller”. Duminica, au trecut prin marea majoritate a pieselor clasice de pe aceste albume, reusind, in ciuda sunetului imbacsit de la inceputul concertului, sa faca un spectacol memorabil, mai bun, in opinia mea, decat cel din 2008. “Breaking the Law” cantata in intregime de public, urmata de “Painkiller”, “Electric Eye”, “Hell Bent for Leather”, “You've Got Another Thing Comin'” si “Living After Midnight”, au avut efectul unei serii de lovituri naucitoare in plina figura. Iar “Never Satisfied”, de pe obscurul album de debut din 1974 si “Diamonds & Rust” au reprezentat elementul surpriza. Eu unul asa prefer sa fie despartirea de o trupa de suflet: cat inca sunt in stare de un show in forta, care sa te lase epuizat, ragusit si cu dureri de gat de la headbanging, dar fericit! Metal Gods, indeed.

courtesy of www.theoriginalfire.ro
Autor: Gedi
Foto: Koss
Vezi galeriile trupelor: Hatebreed, Judas Priest, Metrock, Trooper, Whitesnake

Data concert:  July 04, 2011  | 0 Comentarii  | 4531 Vizualizari « INAPOI

Comenteaza la: Rock The City: ziua 3

COMENTARIUL TAU

Alte articole din Concerte