Valborg în Control

De fapt, nemții de la Valborg au scăpat de sub control cu muzica lor cu tot… Deşi sunt izolați într-un colț obscur, manifestarea lor nu poate fi percepută prin prisma vreunei limite. Aşadar, am fost sâmbătă, pe 9 ianuarie în Club Control unde s-a ținut show-ul formației germane de progressive doom death, Valborg care, odată cu ultimul album a căpătat ceva accente goth şi a devenit şi mai doom. A fost primul concert la care am mers anul acesta şi a fost pentru prima dată când am ajuns în Control după operațiunile de renovare care au avut loc la începutul toamnei trecute. Schimbările respective sunt de apreciat, categoric, atât din punct de vedere al design-ului, cât şi al sunetului. Acum, clubul se prezintă după standarde vestice, poate chiar mai bine decât în anumite cazuri şi, aşa cum e în vest, băutura e mai scumpă, iar porțiile de spirtoase sunt reduse. Dar aşa a fost mai mereu atmosfera în Control, iar lucrurile astea nu prea contează atunci când vorbim despre o sală de concerte, mai ales că alcoolul se bea oricum. 
 

Despre Valborg am mai pomenit în trecut, cu prilejul unui interviu în care toboşarul formației, Florian Toyka ne povestea despre factorii care determină crearea muzicii cu pricina, despre privilegiul de a avea susținerea şi aprecierea lui Tom Warrior şi despre perspectiva lor în ceea ce priveşte concertele. Cei de la Valborg ne-au mai vizitat în toamna trecută cu ocazia unui turneu alături de Bloodway şi Perihelion, în care au trecut prin câteva oraşe, inclusiv Bucureşti. De data asta, s-au întors în Capitală pentru un concert în care ei erau singurii muzicieni responsabili de mersul lucrurilor. Partea bună a fost că oamenii fie i-au ținut minte, fie au considerat că e cazul să-i descopere, aşa că la Control s-au strâns peste o sută de indivizi care au acordat atenția cuvenită acestei trupe. Partea şi mai bună e că germanii au făcut de data asta un setlist mai lung şi mai complex în ceea ce priveşte temele muzicale şi detaliile atmosferice. 

 

E destul de dificil să te apuci să descrii un show Valborg într-un fel cât mai uşor de înțeles pentru cel care citeşte, deoarece e de ajuns să spui că a fost incredibil de marfă. Muzica lor e ca o unealtă grea care îți pică în cap în aşa fel încât nu mai ai putere de reacție. Şi totuşi nu e doar atât pentru că aceeaşi muzică acționează şi asupra unor componente mai sensibile. E vorba despre acele părți din alcătuirea ființelor umane care dau naştere unor trăiri nostalgice. Apoi, deşi muzica lor pare să fie în interdependență cu o structură şi un tempo influențate cu strictețe de o abordare foarte precisă, toată construcția e însă foarte liberă în natura ei. În funcție de starea muzicienilor, creațiile lor se pot transforma în fel şi chip, fără ca publicul să resimtă ceva bizar în urma acestui lucru.  

Dincolo de acestea, Florian loveşte tobele de parcă ar vrea să se răzbune pe universul în care el există, chitaristul şi vocalistul Christian anunță un sfârşit iminent folosindu-se de vorbe şi growl, dar cum deja are o coloană sonoră adecvată pentru această întâmplare, cu riff-uri descriptive şi foarte expresive, nenorocirea începe să fie foarte plăcută. La rândul său, basistul şi vocalistul Jan vrea să transforme această desfăşurare de stări şi fapte într-o poezie în care elemente principale sunt satira şi rafinamentul. Sau cel puțin aşa văd eu lucrurile. S-a cântat de pe albumele premergătoare momentului „Romantik”, în special de pe „Barbarian” şi „Nekrodepression”, dar şi de pe „Glorification of Pain” ori „Crown of Sorrow”, fiindcă show-ul s-a terminat cu o secvență epică construită pe principiile heavy metal-ului, „I am Space”. S-au întors şi pentru bis şi mi-ar plăcea să se mai întoarcă să ne mai cânte atunci când au vremea necesară, fiindcă nu găsesc niciun context în care muzica lor să nu aibă efect.