interviuri rock

Andreas Neuderth 'Neudi' (MANILLA ROAD): sinceritate si heavy metal

Andreas Neuderth 'Neudi' (MANILLA ROAD): sinceritate si heavy metal
TRUPE : Manilla Road

Andreas Neuderth, sau pe scurt Neudi, s-a alăturat în anul 2011 ca toboşar al legendarului grup american Manilla Road. În data de 13 februarie 2015 trupa a lansat discul The Blessed Curse. Am profitat de aceasta ocazie şi l-am invitat pe Neudi la o discuție pe care o puteți citi în randurile de mai jos. Am vorbit despre dragostea sa pentru Manilla Road, Ace Frehly, KISS, despre cât de important este să fii sincer cu ceea ce faci atunci când vine vorba de muzica heavy metal, dar şi despre multe alte subiecte interesante. Dupa aceasta discutie, pot fără nici un fel de rezerve să-l privesc pe Andreas ca pe un om cu mult bun simț şi poftă de vorbă.

 

Metalfan: Salut Neudi şi bun venit în paginile Metalfan.ro! În anul 2011 te-ai alăturat legendarului grup Manilla Road. Cum s-a întâmplat totul?
Andreas Neuderth "Neudi": Am fost în contact cu trupa încă de la finalul anilor '90. Am crezut că trupa s-a desființat şi am făcut o pagină tribut atunci când mi-am pus internet. Mark Shelton a găsit acea pagină (care avea să devină site-ul oficial pentru câțiva ani) şi, începând de atunci, menținem legătura şi am devenit prieteni. Prima dată ne-am întâlnit la Bang Your Head Festival din Balingen, Germania, ce a avut loc în anul 2000 sau 2001. L-am ținut la curent întodeauna cu trupele pe care le-am avut de-a lungul timpului (Viron, Kokoon, Roxxcalibur etc.) şi se pare că i-a placut stilul meu de a bate la tobe. În anul 2011, toboşarul lor Cory Christner nu a putut ajunge la concertul lor de la Hammer of Doom Festival din Germania, unde erau cap de afiş şi trupa a dorit să anuleze spectacolul. Organizatorul, Oliver Weinsheimer de la Keep it True a sugerat că aş putea să cânt la acel show de două ore şi jumătate şi aşa s-a întâmplat. Două repetiții şi am susținut concertul... Peste două ore. După acel show, trupa a dorit ca eu să fiu membru permanent şi, desigur că sunt mai mult decât fericit să accept oferta de a cânta în trupa mea favorită din toate timpurile.

Metalfan: Când a fost prima dată când ai auzit de Manilla Road? Care a fost prima piesă pe care ai auzit-o şi ce ai crezut despre trupă la acea vreme?

Andreas Neuderth "Neudi": Aveam o emisiune TV de heavy metal în anul 1985 (aveam 14 ani), iar casele de discuri au început să-mi trimită LP-uri pentru a le recenza. Una din aceste case de discuri era Black Dragon din Paris. Primul meu disc Manilla Road a fost unul din discurile clasice, The Deluge (1986). Prima piesă pe care am auzit-o a fost Dementia. Execuția tobelor m-a şocat. În primă fază nu am putut spune dacă era greşit sau genial, pentru că suna atât de ciudat. Câteva minute mai tarziu, m-am îndrăgostit de acel disc şi acum este „clasicul” meu preferat de la Manilla Road. Open the Gates (1985) a fost al doilea meu disc pentru că i-am rugat pe cei de la Black Dragon să mi-l trimită dacă pot.

Metalfan: Ar fi grozav dacă ne-ai putea spune mai multe despre influențele tale ca toboşar dar şi despre tehnica ta.
Andreas Neuderth "Neudi": Am fost suficient de norocos să fac rost prin intermediul fratelui unui prieten de-al meu, de o mulțime de discuri live atunci când aveam 8 sau 9 ani… Inclusiv de Unleashed in the East (1979) de la Judas Priest şi de All the World´s a Stage (1976) de la Rush. Ambii toboşari, Les Binks si Neil Peart au avut un mare impact asupra mea. Nu doar bătaia lor de tobe, dar şi felul în care execută acele break-uri lungi pe tom-uri... Începand cu cel de 8" şi terminând cu tom-ul mare. Înainte de asta a fost Peter Criss de la KISS care, desigur nu este un geniu, dar... Acele break-uri lungi, pornind de la tom-ul mic către cel mare din piesa Makin' Love. Cred că acest lucru legat de tom-uri a fost primul aspect asupra căruia mi-am îndreptat atenția, de asemenea iubesc toboşarii care folosesc seturi mari, precum Nigel Glockler de la Saxon. Personal sunt plictisit de tobe precum cele folosite în muzica AC/DC, chiar dacă îmi plac lucrurile directe din perspectiva fanului / ascultătorului. Cred că m-aş sinucide dacă aş cânta o oră într-un grup tribut AC/DC... Sau aş omorî pe oricine altcineva. [n.red. râde]
Mai târziu, am fost influențat de către Randy Foxe de la Manilla Road, care a demonstrat că stilul unic şi aglomerat de a bate la tobe este un lucru pozitiv şi grozav pentru muzica grea. Nu am fost inspirat niciodată de către toboşari thrash super-rapizi pentru că asta este mai mult sport decât muzică. În afară de a cânta în Manilla Road, cel mai bun efect asupra stilului meu a fost reprezentat de faptul că am cântat într-un grup tribut Deep Purple pentru trei ani. Asta a adus înapoi în mine toboşarul rock. De fapt sunt mai mult un toboşar rock care cântă metal decât un toboşar metal. Când am fost în Savage Grace pentru un an de zile, mi-am dat seama că nu îmi doresc să cânt lucrurile astea super-rapide pentru tot restul vieții mele, chiar dacă eram în stare să fac asta. Câteodată este o prăpastie între ce-mi place să cânt ca toboşar şi ce-mi place să ascult ca fan. Am fost într-o trupa numită Kokoon care era foarte aproape de muzica pop. Asta a fost la începutul anilor 2000. Chiar mi-a plăcut mult acest stil de a bate la tobe, dar nu am fost niciodată un fan al unora dintre piesele pe care le-am făcut. Dar mi-a făcut placere să cânt treaba asta, precum şi compania colegilor mei de trupă. Toate felurile astea diferite de trupe au avut un efect bun asupra mea pentru că am dezvoltat noi idei. In privința tehnicii... Ei bine, cânt ce-mi vine în minte fără să mă gândesc cum o fac. Cred ca aş fi fost un profesor de tobe foarte rău pentru că nu pot spune cum o fac. [n.red. râde]

 

 
Metalfan: Trăieşti exclusiv din muzică sau faci şi alte lucruri pentru a putea susține această pasiune?
Andreas Neuderth "Neudi": Încă lucrez part-time la un magazin de CD-uri din Germania şi iubesc această muncă. Este întodeauna scopul meu să experimentez scena din toate unghiurile şi cu job-ul meu fac sau am făcut totul, cu excepția de a avea o casă de discuri. Dacă vezi doar o parte din business, ai putea crede că ceilalți implicați (case de discuri, presă, agenții etc.) fac greşeli. Dacă ştii toate lucrurile, atunci eşti mult mai relaxat şi aşteptările tale sunt la un nivel sănătos.

Metalfan: În data de 13 februarie Manilla Road a lansat un nou disc intitulat The Blessed Curse. Ai putea, te rog, să ne spui mai multe despre procesul de compoziție şi de înregistrare?
Andreas Neuderth "Neudi": Ei bine, Mark Shelton scrie muzică permanent. Dacă ajunge sa fie material pentru Manilla Road, depinde de piesă în sine. Nu am fost surprins ca într-o zi să aibă cântecele pentru un nou CD gata. Şansa noastră de a înregistra împreună este atunci când susținem concerte în SUA, aşa că sunt în țară oricum şi „sunt la liber”. Am făcut asta cu Mysterium (2013) şi am făcut-o la fel din nou. Înainte de zborul meu în SUA, ştiam părțile de chitară şi câteva părți de voce cu tot cu metronom. Dar nu stau acasă ca să compun părți de tobe. Filosofia mea este să captez momentul atunci când înregistrez, aşa că ai putea spune că ce auzi pe Blessed Curse este un fel de sesiune live. Am făcut ce am simțit că este bine în acel moment. De obicei, cele mai bune idei şi execuții pe care le am sunt primele, sau poate cele de a doua oară. Manilla Road este prima trupă, cu excepția fostei mele trupe din anii '90 (Economist), în care pot să trăiesc asta şi unde se potriveşte bine. După ce am înregistrat tobele, câteva părți de chitară şi bas au fost refăcute pentru a se potrivi mai bine cu tobele. Nu este nevoie să spun că totul este real. Fără editări (copy/paste) sau trigger-e. Cântecele heavy au doar o singură chitară ritmică, aşa cum ne veți auzi live. Acesta este felul în care prefer muzica. Da, iubesc lucrurile vechi de la Queen şi ceva Savatage, dar în esentă îmi plac discurile care sunt „albume live un pic mai mult produse”.

Metalfan: Din ce am putut observa pâna acum, noul album a strâns doar recenzii pozitive. Cât de importante sunt aceste reacții pentru tine ca artist?
Andreas Neuderth "Neudi": Cu toții citim recenziile şi le trimitem de la unul la altul. În anii '80 Manilla Road era o trupă pe care „o iubeai sau o urai”, iar partea cu „iubitul” a crescut de la începutul anilor 2000. Am văzut recenzii pentru re-editări realizate de către jurnalişti cărora nu le plăcea acelaşi disc în anii '80. În ceea ce priveşte noile albume, precum The Blessed Curse este întodeauna interesant să citeşti recenziile. Poți simți dacă autorul ştie despre trupă sau nu atunci când citeşti recenzia. Unele sunt blocate în anii '80 şi compară întodeauna noul disc cu Crystal Logic (1983) sau Open the Gates (1985). Asta e ceva ce urăsc pentru că întreaga lume s-a schimbat de la începutul - mijlocul anilor '90, doar că atitudinea şi felul de a fi a lui Mark Shelton  nu s-a schimbat. Este doar muzica cea care s-a dezvoltat, asta şi datorită schimbărilor de componență suferite de-a lungul anilor. De asemenea, nu există niciun motiv de a realiza un al doilea Crystal Logic (1983) şi chiar dacă am încerca, ar fi greşit şi ar tăia creativitatea trupei. Pe de altă parte, Manilla Road 2015 este în continuare liberă de influențe moderne şi asta este motivul pentru care noile CD-uri sunt în continuare relevante pentru fani. Nu suntem o trupă care celebrăm anii '80 şi cântăm show-uri unde vine multă lume, dar nimănui nu-i trebuie noile discuri. Simţim respectul pe care-l primim pentru asta în toate recenziile recente. Unele au în continuare probleme cu sunetul/producția, dar hei! Acest nou CD sună aşa cum ne place. Unii sunt de părere ca în special piesele epice au nevoie de o producție mare, dar aceşti tipi nu au înteles cine suntem.

Metalfan: Ce spun muzicienii pe care-i intervievezi pentru Streetclip.tv  cu privire la munca ta ca toboşar al trupei Manilla Road? Primeşti propuneri pentru colaborări?
Andreas Neuderth "Neudi": De fapt, de multe ori primesc propuneri, iar dacă anul ar avea 600 de zile, aş lua în calcul unele dintre ele. Am făcut asta înainte de a fi membru Manilla Road pentru că toate trupele mele, chiar dacă aveam CD-uri lansate, nu necesitau atât de mult timp. Am fost şi tobosar de studio pentru anumite discuri, unii s-ar putea să ştie sau să-şi aducă aminte, dar desigur, nu pot vorbi despre asta. Ce simt că este ciudat este atunci când toboşarilor de la alte trupe pe care le admir, le place munca mea ca toboşar. Ce vreau să zic este că, eu cânt doar ce-mi vine în minte, iar mulți dintre aceşti tipi lucrează mai mult decât mine, compun părțile lor şi îşi îmbunătățesc tehnica repetând.

Metalfan: Activitatea ta ca jurnalist te-a ajutat într-un fel de-a lungul anilor de când eşti muzician?
Andreas Neuderth "Neudi": Ei bine, nu tocmai ca muzician, dar cu siguranța să fii parte din scenă poți ajunge la contacte utile. După ce vorbeşti cu Judas Priest sau Black Sabbath, te calmezi după o perioadă şi tot cultul ăsta de „star” dispare. Astăzi pot cunoaşte pe oricine faimos fără a fi emoţionat sau ceva, chiar şi atunci când sunt fan. Aşadar, asta m-a ajutat deoarece cu Manilla Road cântăm de asemenea şi la festivaluri mari unde ajungi să-i cunoşti pe „grei”.

Metalfan: Cât de important este să fii sincer cu ceea ce faci atunci când vine vorba de muzica heavy metal, dar şi de muzică în general?
Andreas Neuderth "Neudi": Este important pentru mine, cel puțin. De asemenea nu sunt foarte bun în a face lucruri care nu-mi plac. [n.red. râde] Există trupe care scriu muzica heavy metal exact aşa cum scriu muzică pop: doar pentru a avea suficient de mult succes pentru a face suficient de mulți bani pentru a trăi. Nu este nimic greşit şi aceste trupe au respectul meu, dar cred că poți auzi asta pe CD-ul lor. De cele mai multe ori, acele CD-uri sunt mişto atunci când le asculți pentru prima dată, dar după o vreme devin plictisitoare ca naiba. În general, oamenii îşi dau seama dacă te simți bine când faci totul profesionist sau dacă este doar job-ul tău. Cred că Rush este un bun exemplu pentru asta.

Metalfan: Consider că Iron Maiden este cel mai reprezentativ grup pentru NWOBHM, Judas Priest sunt maeştrii heavy metal-ului clasic şi Manilla Road sunt regii epic heavy metal-ului. Dar într-un fel simt că Manilla Road nu primeşte atenția pe care ar merita să o primească. Ce simți cu privire la acest lucru?
Andreas Neuderth "Neudi": În anii '80 eram singurul din cercul meu de prieteni căruia îi plăcea Manilla Road. Şi fără internet, dar şi fără cea mai bună presă care să promoveze trupa, m-am simțit „singur” fiind fan Manilla Road. Erau cu toții în acea mişcare de dezvolatare a heavy-ului în speed, a speed-ului în thrash. Şi eu eram, dar mergeam în continuare să-i ascult pe Manilla Road pentru că a devenit trupa mea preferată după ce am ascultat The Deluge (1986). Puteam asculta D.R.I. sau Hirax după 30 de minute, ba am devenit chiar mai extrem de când am îmbrățişat şi rock-ul anilor '60 si '70. În acea vreme, unii dintre fani căutau prima chestie grea şi rapidă, în vreme ce alții erau fascinați de treaba aia lucioasă, (hair-) metal. În special Germania era foarte mult inclinată către thrash metal şi am avut o tonă de trupe noi precum Kreator sau Deathrow. Manilla Road nu s-a potrivit foarte bine în acea evoluție a trupelor, dar şi pentru Armored Saint au fost vremuri grele. Nu-mi pot aduce aminte nici de fani Cirith Ungol la mijlocul anilor '80. Manilla Road au avut fanii lor în acea vreme, cu siguranță, dar fără internet nu exista niciun forum. Şi începand cu anii 2000 un nou val de fani tineri a descoperit toate albumele şi într-un final, LP-urile au înregistrat un „succes tarziu”. Muzica ce nu se încadreaza în trenduri ale vremurilor, de obicei are nevoie de mai mult timp...

Metalfan: Aici la Metalfan.ro suntem mari fani ai mix-tape-urilor. Ar fi grozav dacă ai putea alege 10 piese de la 10 trupe diferite pentru un mix-tape virtual. Care ar fi numele acestui mix-tape?
Andreas Neuderth "Neudi": O Dumnezeule, fac asta tot timpul pentru mine, pentru că încă ascult CD-uri în maşină. În ultimele luni am încercat să transfer cel puțin trei sau cinci CD-uri din colecția mea pe computer, dar ca fişiere WAV si nu ca mp3. Câteodată creez mix-CDR-uri care au sens precum NWOBHM Attack sau US-Metal Inferno, câteodată mixez ce simt că mi-ar placeă să ascult următoarea zi. Ar putea fi lucruri din anii '70 şi thrash pe acel disc. Aşa că, în acest moment...

KISS-Strange Ways
DUST – Suicide
SLAYER – Gemini
EAGLES – Hotel California
CCR – Pegan Baby
BLEAK HOUSE – Rainbow Warrior
CELTIC FROST – Into the Crypts of Rays
MEAT LOAF – In the Land of Pig the Butcher is King
CREEPIN´ DEATH – Stop that Car
RIOT – Restless Breed

Metalfan: Ştiu că eşti un mare fan KISS. Ai avut ocazia să asculți noul disc de studio al lui Ace Frehly - Space Invader? Dacă da, ce părere ai despre el?
Andreas Neuderth "Neudi": Îmi place, chiar dacă am să devin puțin ca tipii ăştia pe care-i urăsc pentru asta: în mare parte îmi plac de la KISS, de la materialele vechi până la Creatures of the Night. Fiind fan KISS este puțin ca o retrospectivă a copilariei şi cred că cu toții avem astfel de trupe. Sunt fericit cu viata mea aşa cum este ea acum, dar ascultând KISS este în continuare un sentiment grozav, ca atunci când te întâlneşti cu prieteni vechi. Ace este un cult. Poate că nu este cel mai bun chitarist din lume, dar atunci cand începe să cânte un solo ştii imediat cine cântă. Respect asta la fel de mult precum respect skill-urile. Nu mi-a plăcut Anomaly foarte mult, dar noul disc este grozav.

Metalfan: Că tot vorbim despre KISS, Carnival of Souls - The Final Sessions, albumul pe care formația l-a lansat în '97 este unul dintre preferatele mele. Ce simți cu privire la acest album şi la direcția grunge specifică anilor '90?
Andreas Neuderth "Neudi": Acum m-ai prins pentru că iubesc patru sau cinci piese de pe acel album. KISS a încercat să fie Alice in Chains, dar slavă Domnului că nu a mers. Aşa că au creat ceva unic aici fără să-şi propună să facă asta. Am urât întodeauna grunge-ul şi încă îl urăsc, dar sunt două sau trei piese care-mi plac cu adevărat. Ce-mi place de asemenea este producția neterminată a acelui disc. Consider că multe dintre discurile din anii '80 erau prea prelucrate. Vreau de asemenea să menționez faptul că şi Dynasty conține câteva piese care sunt cu adevărat heavy. Mersi Ace! Cred că nici unul din noi nu are nevoie de lucrurile disco, dar Save your Love si Hard Times sunt grozave. La fel şi Torpedo Girl de pe Unmasked.

 

Metalfan: Anul trecut la Romanian Thrash Metal Fest, ce a avut loc aici in Bucuresti, Manilla Road a fost cea mai bună trupă din prima zi de festival. Cum a fost experiența din România? Ai avut şansa să vizitezi ceva?

Andreas Neuderth "Neudi": Din păcate a doua zi a trebuit să concertăm la Manilla Road Festival din Germania şi a trebuit să fim acolo la amiază pentru probele de sunet. De asemenea, am fost invitat pentru o piesă cu a doua formație de pe afiş şi a trebuit să zburăm devreme din România. Când văd afişe la festivaluri precum acesta, îmi este mereu puțin frică să cânt cu atâtea trupe death şi chiar black metal. Pe de altă parte ar trebui să ştiu mai bine unele lucruri, dar în trecut, în anii '80 acest lucru nu ar fi fost posibil să se întample în felul ăsta, cel puţin aici în Europa. Îmi aduc aminte că stăteam în spatele scenei cu tipii de la Cancer, ascultând toate blast beat-urile venind dinspre scenă, întrebându-mă „ce căutam NOI aici?” [n.red. râde]. Iar în final a fost un show grozav cu un public fantastic. De asemenea era o convenție de tatuaje în oraş, iar hotelul era plin de metalişti, muzicieni, artişti tatuatori/modele. Cred că vizitatorii obişnuiti s-au sepriat de moarte. [n.red. râde]

Metalfan: Iei in calcul să concertezi din nou în viitorul apropiat în România dacă veți primi o ofertă serioasă?
Andreas Neuderth "Neudi": Desigur! Suntem dispuşi să cântăm oriunde putem şi sper că într-o bună zi ne vom întoarce. Cele două agenții ale noastre, cea din SUA şi cea din Germania lucrează pentru viitoare show-uri, însă avem nevoie, desigur de o rută pentru a avea sens pentru organizatori şi pentru noi. Să cântăm un show într-un club şi apoi să zburăm direct acasă nu este ieftin. Aşa că avem nevoie să colectam toate ofertele acum şi apoi să plănuim o rută posibilă şi care să aibă sens. Nu suntem o gaşcă de puşti de 20 de ani care pleacă în turneu mondial într-o dubă, dar nu suntem nici staruri rock care au nevoie de cel mai bun hotel din oraş. Nu vrem să ne îmbogățim din turnee, dar nici nu vrem să „aducem bani” pentru a cânta. Dacă aceste lucruri sunt îndeplinite, suntem acolo! [n.red. zâmbeşte]

Metalfan: Îți mulțumesc pentru timpul şi pentru răspunsurile oferite, Neudi! În final ai dori să mai adaugi ceva sau să transmiți câteva cuvinte cititorilor noştri?
Andreas Neuderth "Neudi": Îți multumesc pentru interviu şi pentru întrebările interesante! Desigur, Mark Shelton este un partener mai bun pentru un interviu când vine vorba de Manilla Road şi conceptul liric, dar sper ca la o parte din cititorii voştri să le placă.

Foto: Richard Cathey
Autor: H.
   June 05, 2015  | 0 Comentarii  | 6499 Vizualizari « INAPOI

Comenteaza la: Andreas Neuderth 'Neudi' (MANILLA ROAD): sinceritate si heavy metal

COMENTARIUL TAU

Alte articole din Interviuri