interviuri rock

EDITORIAL: Missed Hits and Cheap Thrills – muzicile lui Ianuarie

EDITORIAL: Missed Hits and Cheap Thrills – muzicile lui Ianuarie
TRUPE : Editorial

S-a terminat ceva şi a început altceva, nimic mai spectaculos decât o lună din calendar – deşi ianuarie s-a incheiat cu spectacol celest şi nocturn – motiv pentru care e rost de un rezumat al lucrurilor care se văd şi se mişcă şi care sunt menite să le acompanieze pe cele care se aud. De auzit, au fost ceva albume memorabile lansate la început de an, menţionez dintre preferinţele personale debutul Howling Sycamore, proiect condus de Tiso de la Ephel Duat, cu membrii Obscura, Watchtower sau Dangerous Toys si invitaţi ca Kevin Hufnagel şi Bruce Lamont, apoi albumul Down Below” al suedezilor de la Tribulation, care merită atributul de capodoperă bazată pe fineţe şi clasicism şi, nu uit nici de „ION”, al australienior consecvenţi în distrugere pe timp de beznă, Portal. Acum e in pregatire lansarea unui split cu Satan’s Satyrs şi Windhand, iar single-ul „Succubus” al primilor, cei cu steagul Black Sabbath ridicat este adorabil. Din lumea giganţilor, chitaristul Aerosmith a scos cel de-al patrulea album solo, „Sweetzerland Manifesto”, iar un single extras de-aici este „Aye, Aye, Aye”, piesă compusă alături de Zander de la Cheap Trick, care asigură şi vocea în acest caz, unde auzim linii ce amintesc în mod evident de Aerosmith, dar şi scheme de blues sau secţiuni interesante la percuţie care duc lucrurile mai departe. Un alt element apărut luna trecută care deschide o capsulă a timpului, de data asta şi mai fascinantă, este un cover făcut de Jimi Hendrix la „Manish Boy” a lui Muddy Waters. Piesa a fost înregistrată la Record Plant în 1969 de Hendrix, Billy Cox şi Buddy Miles şi, după aproape 50 de ani e scoasă la suprafaţă cu ocazia lansării albumului postum „Both Sides of the Sky”, o ultimă parte din trilogia care prezintă fragmente ne-lansate din arhiva Jimi Hendrix. Şi, ca întotdeauna, s-a lansat o tonă de videoclipuri, iar eu şi colegul H. am ales câteva care n-au apărut în ştirile noastre, pentru cei ce n-au ce face şi vor să privească. 
 
 
Mammoth Grinder a lansat de asemenea un disc nou la sfârşit de ianuarie, „Cosmic Crypt” pe nume, pentru care frontman-ul Chris Ulsh de la Power Trip a cooptat membri noi, mai precis pe toboşarul şi pe chitaristul de la Iron Reagan. Avem mai jos un videoclip la o doua piesă de pe disc, plin cu simboluri pentru rockeri, cum ar fi craniu, mumie, sangre, într-un montaj rapid şi lipsit de curăţenie, cu straturi aşezate după modul „difference”, cât să iasă şi mai mult haos din nimic. Dar ce contează asta când cei la Mammoth Grinder au riff-urile la ei?! Combinaţia caracteristică de death şi sludge, cu energie hardcore punk funcţionează la cote maxime şi pe ultimul album, pe care se resimte mai multă influenţă Entombed ca nicicând.
 
 
În parcul dinozaurilor găsim un specimen foarte talentat în persoana domnului Phil Campbell, care după mai bine de 30 de ani în care a compus în preajma dumnezeului zis şi Lemmy, s-a văzut nevoit să facă altceva. Dacă până la un moment dat s-a rezumat la ceva distracţie alăturii de puii de dinozaur ajunşi la maturitate, făcând cover-uri pentru voie bună, s-a ivit apoi ideea de a face un grup cu aceştia, cu care să lanseze materiale şi să meargă în turnee, acoperindu-se astfel o lipsă poate deprimantă. Vedem intreaga familie la treabă într-un videoclip la piesa „Welcome To Hell”, de pe debutul „The Age Of Absurdity”. E un cântec care nu spune prea multe, din păcate, dar putem să tratăm Phil Campbell and the Bastard Sons ca pe un grup de lăutari super-profesionişti şi abili, cu repertoriu clasic şi modern. Ei pot cânta orice, important e cine alege.
 
 
Americanii de la Visigoth continuă să facă power cu multă melodie frumoasă, compoziţii dinamice şi toate cele eroice care implică solemnitate, avânt şi ce mai vreţi voi. Cu hard rock de calitate şi ceva NWOBHM în abordare, plus execuţie fără cusur, apare al doilea album al acestora în prima parte a lunii februarie, „Conqueror’s Oath”. Avem un videoclip de văzut la un single, „Warrior Queen”, a doua piesă de pe disc. Ceea ce pare a fi un clip simplu, cu membrii interpretând un cântec marfă, cu film burn overlays şi nişte lumini hidos de vizibile, devine pretext pentru un pic de kitsch compus din flăcări, ţepi, săbiuţe şi un aşa-zis sânge care sare dintr-un ciot ca dintr-un furtun de evacuare. Cu toate astea, este ceva mult mai decent decât ce a ieşit în urmă cu câţiva ani pentru piesa de titlu a albumului precedent, „The Revenant King”, un episod bazat pe un conflict între ierarhii, dat pe un tărâm fantasy de duzină, într-un decor iernatic, cu o figuraţie şi un montaj atât de penibile încât ţi se face ruşine doar că ai privit.
 
 
Nici videoclipul celor de la Miracle nu e o capodoperă, dar e totuşi în regulă şi lasă ceva ironie la suprafaţă. Se foloseşte croma aici într-un mod foarte brut, ca pe vremuri, ca să îl ilustreze pe solist într-un fundal cu toate imaginile de pe internet şi de dincolo… Se face chiar şi o trecere către 3D în a doua jumătate a acestui clip extrem de colorat. Piesa e o foarte bună bucată de synth pop, tot din timpuri îndepărtate. Proiectul Miracle este format din Steve Moore de la Zombi – cunoscut şi de la Red Sparowes şi datorită coloanelor sonore compuse – şi Daniel O’Sullivan de la Ulver şi, în februarie va scoate al doilea album, „The Strife Of Love In A Dream”.
 
 
Mai jos îi găsiţi pe veteranii de la Exhumed interpretând live o piesă de pe cel mai recent album, „Death Revenge”, primul album conceptual al americanilor, bazat pe povestiri adevărate despre nenorociri comise de criminali care sfidează noţiunile patologice. Chiar dacă consider „All Guts, No Glory” cel mai tare album din istoria recentă Exhumed, cred că e totuşi fabulos să-i urmăreşti pe Harvey şi compania, cântând ceva mai nou.
 
 
Deather-ii de la Venom Prison au scos un videoclip la o piesă mai lentă de pe debutul „Animus”, din 2016, un album care n-a reinventat roata, deci bifează mai toate rigorile subgenurilor extreme. Venom Prison are o voce mişto pentru astfel de muzică, un fel de soră a lui Martin Van Drunen, mult mai temperată. Singurul minus e previzibilitatea riff-urilor mascată de alternările ritmice, lucruri făcute şi refăcute de-a lungul timpului, care diminuează greutatea muzicii, dar pentru festivaluri şi alte date, reţeta funcţionează din plin, mai ales când la voce se desfăşoară o fată şi când tematica grupului se asociază cu nihilismul… Daţi play pentru muzică, că în clip nu sunt prea multe de văzut.
 
 
Vizionarea ultimului videoclip la o piesă de la Benighted e recomandată mai degrabă pentru o analiză psihologică asupra unui fenomen prin care oamenii vor să prezinte poveşti de speriat, dar cumva nu reuşesc decât să sperie bunul simţ şi apoi consideră că rezolvă aspectul ăsta cu introducerea unor scene cu fete semi-despuiate, implicate în absurdităţi de natură horror. Clipul ăsta lasă privitorul destul de confuz, după părerea mea, la fel cum m-au lăsat pe mine ultimele două albume ale francezilor. Simt că filmul lor a cam expirat, deşi trupa pare că o duce bine, iar acest gen de brutal death metal a ajuns foarte notoriu.
 
 
Onorabilii domni de la Saxon au un lyric video foarte okay, cu filmări de arhivă şi obiecte adecvate pentru versuri scrise. „They Played Rock And Roll” este o piesă extrasă de pe „Thunderbolt”, albumul cu numărul 22 din discografie, lansat în urmă cu câteva zile. Este vorba aici despre primul turneu pe care cei de la Saxon l-au făcut alături de Motörhead în 1979, ceea ce nu poate fi decât o temă super-frumoasă.
 
 
De pe cel de-al treilea album, elveţienii de la ColdCell au ales piesa „Entity I” pentru un videoclip. Rezultatul nu e tocmai de lăudat întrucât apar nişte fragmente animate în 3D cărora le lipseşte finisajul, iar tipurile diferite de imagine prezente aici anulează orice omogenitate. Unde mai pui că se trece de la alb-negru la culori, iar atunci când scenariul nu justifică astfel de schimbare cromatică în mod vehement, lucrurile devin tare dubioase, într-un sens deloc pozitiv. Dar, e de ascultat piesa, în special de cei care preferă o anumită formulă de avant-garde metal cu urme din zona black şi atmosferă apăsătoare.
 
 
Închei într-o notă de petrecere pentru că mai am în listă un videoclip de la W.A.S.P. şi, dacă nici hard rockerii americani nu fac muzică marfă de petrecut, nu ştiu cine mai face. Anul trecut s-au făcut 25 de ani de la „The Crimson Idol”, pentru care oamenii de la W.A.S.P. au avut în cap şi o idee de film, pe care au materializat-o de-abia în zilele noastre. Astfel, a apărut materialul „ReIdolized (The Soundtrack to the Crimson Idol)” şi un videoclip cu extras din film la hitul „Chainsaw Charlie”, care cu siguranţă că sună mai bine pe discul din ’92.
 
Autor: Gina S.
   February 05, 2018  | 0 Comentarii  | 723 Vizualizari « INAPOI

Comenteaza la: EDITORIAL: Missed Hits and Cheap Thrills – muzicile lui Ianuarie

COMENTARIUL TAU

Alte articole din Interviuri