interviuri rock

EDITORIAL: Missed hits & cheap thrills – videoclipuri din 2017 bune de revăzut

EDITORIAL: Missed hits & cheap thrills – videoclipuri din 2017 bune de revăzut
TRUPE : Editorial

Ca să încheiem cu nelipsitele retrospective de început de an, m-am gândit să resuscitez rubrica „Missed Hits and Cheap Thrills”, care rămăsese pe bară de prin luna octombrie. Deplasarea în Viena pentru concertul Nick Cave and the Bad Seeds de la începutul lunii următoare şi apoi dezorganizarea tipică care se întâmplă în general la începutul lunilor decembrie şi ianuarie, m-au împiedicat să găsesc răgazul de a aduna şi comenta succint câteva videoclipuri care au fost ignorate în ştirile noastre, aşa cum îmi făcusem obiceiul la fiecare început de lună. Şi aşa, am selectat zece videoclipuri lansate în ultima parte a anului trecut, un fel de „best hits from the end of the year/world”. Nu toate sunt strălucite din punct de vedere vizual, dar pe cele mai puţin interesante le-am selectat datorită muzicii. Acum le putem privi în ordine cronologică.
 
© Tribulation, „The Lament”, regizat şi produs de Robert Piel 

Videoclipul pentru piesa „The Lament” a suedezilor de la Tribulation ar putea trece ca unul dintre cele mai bune lucuri vizualo-muzicale întâmplate anul trecut. Sunt mai mult planuri temporale şi spaţiale în povestea asta, iar întrepătrunderea lor e executată în mod fabulos. Accentul gothic foarte pronunţat, reprezentat prin decoruri şi mici detalii arhitecturale, prezenţa unui personaj feminin cu aură delicată în contrast cu un bătrân catolic cu intenţii aparent sinistre, se completează la fix cu cadrele de vis dominate de un singur personaj şi cu cele care înfăţişează trupa interpretând „The Lament”. În cele din urmă, chitaristul cu mutră de androgin, Hultén, se contorsionează şi face tot felul de figuri reuşite. La un moment dat se îndepărtează de ceilalţi membri ai trupei, iar montajul dă privitorului senzaţia că parcă Hultén ar intenţiona să intre într-una dintre scenele care expun povestea. „The Lament” duce muzica Tribulation şi mai mult în dimensiunea goth prin intermediul clapelor, iar armoniile de chitară capătă caracteristici hipnotizante, care subliniează prezenţa tendinţelor psihedelice. Rămâne însă definitorie nuanţa black metal de provenienţă Dissection, creată cu un pic de death metal şi progressive. Între timp, a apărut şi al doilea single de pe „Down Below”, iar albumul nou va ieşi pe 26 ianuarie.
 
 
De pe cel mai recent album al britanicilor de la Discharge, „End of Days” lansat în 2016, a fost extrasă pentru un alt clip piesa „The Broken Law”. Deşi face parte de pe primul album cu noul vocalist, adică JJ de la Broken Bones, vorbim despre o piesă demnă de un nume care a făcut istorie cu D-beat potrivit şi pentru punkişti şi pentru rockeri. Videoclipul „The Broken Law” e simplu şi la obiect, cu filmări cu bătăi suprinse de camere de supraveghere şi cu membrii grupului expuşi în alb şi negru şi, după părerea mea, „diva” clipului e basul vintage de la Kramer al lui Rainy, graţie formei sale şi faptului că l-a acompaniat pe acest instrumentist mai tot timpul.
 
 
Cu mare drag introduc şi un videoclip la cel mai captivant proiect autohton de synthwave, nu că ar fi prea multe, dar asta nu scade calitatea muzicii scoase de Nocturnal Mind. E un one-man band pus la cale de Vlad-Alexandru Vîlcea, pentru care omul a făcut tobe, chitare şi bucăţi de synth, unde au mai colaborat Marius Costache de la Studio 148 (sau Environments şi FEBRA) şi toboşarul de la Bloodway şi nu numai, Alex „Para”. Din videoclip, nu cred că sunt prea multe de înţeles. E noapte, un personaj masculin bântuie un oraş, iar imaginea alterată de VHS lasă de înţeles că parcă s-ar fi întâmplat şi alte lucruri.
 
 
Pentru „balada” de pe superbul album „Repeat Until Death” din 2016, grupul suedez de heavy & hard rock, Bombus a lucrat tot cu Adam Holmquist, cel care a realizat videoclipul pentru „Deadweight”, una dintre cele mai spectaculoase creaţii vizuale din lumea metal a zilelor noastre, cu o intrigă ivită printre nişte pescari după ce li se fură homarii… Probleme scandinave! Pentru piesa „I Call You Over (Hairy Teeth, Pt. II)”, Holmquist a realizat un videoclip bazat pe cadre statice si slow motion, chestii cu care mulţi creatori de imagine exagerează astăzi, dar în cazul ăsta, ritmul imaginilor este total adecvat ritmului muzicii. E o serie de portrete în mişcare care îi arată pe cei de la Bombus într-o reprezentare cinstită de rock-n-roll contemporan. Apar şi nişte personaje feminine spre sfârşit, care par că privesc din exterior manifestările de mai devreme. Printre acestea se află Amélie de Moy (nu ştiu dacă e vorba despre actriţa franceză din serialul „Lazy Puppy”), căreia Bombus îi dedică piesa ca urmare a unui deces prematur. Odată cu lansarea acestui clip, Bombus a anunţat că lucrează la cel de-al patrulea album, deci întâmplarea nu se asociază doar cu evenimente triste.
 
 
N-aş recomanda vizionarea videoclipului următor celor care sunt influenţaţi prea uşor de imaginile privite înainte să adoarmă, astfel încât devin foarte deschişi la coşmaruri. Nu vă gândiţi că „Fire” de la Gnaw e un clip cu secvenţe explicite. E o animaţie 3D făcută cu bun gust, în care monocromia determină ca obiectele sa capete mai multă consistenţă. Dar efectul unei muzici noise, cu drone şi ambient, peste o serie de imagini în care un personaj se contopeşte în flăcări şi lavă, e destul de intens. Pentru cine nu ştie, Gnaw este proiectul înfiinţat de expresivul vocalist Alan Dubin după ce a încheiat socoteala cu înspăimântătorul grup de doom-drone, Khanate, în care activa şi Stephen O’Malley. „Fire” este un single extras de pe albumul cu numărul trei semnat de Gnaw, „Cutting Pieces”.
 
 
Piesa „Old Evil” de la Windhand face parte din split-ul cu Satan’s Satyrs, care va fi lansat luna viitoare. E un cântec tipic pentru orice fuzzy stoner doom, dar ca element principal se evidenţiază vocea joasă a aceleeaşi Dorthia Cottrell, care declanşează un fenomen afectiv particular in acest gen. Videoclipul ne arată câmpuri, triburi, muzicieni, animale cu coarne, figurine, lumânări, toate una peste alta, cu mirror effects şi mult violet.
 
 
Videoclipul la „Erasing Constrast” intră în lista asta exclusiv de dragul expresiei vizuale, chiar dacă ştiu că există oameni care se vor bucura şi la piesă. Desi spre final se pierde din coerenţă, e o lucrare plastică super-interesantă, mai ales din punct de vedere tehnic, de la modelarea şi captarea obiectelor prezentate, până la montaj. În schimb, muzica suedezilor de la Letters From The Colony vine ca o copie prea evidentă a muzicii Meshuggah, la care se adaugă nişte structuri ritmice ca la Gojira, cu o producţie în parametri la fel de „mimetici”.
 
 
„Coma Noir” nu e un videoclip impresionant, dar cu toate astea decent. Ceea ce captează atenţia aici e natura muzicii americanilor de la The Atlas Moth care au scăpat de vechea formă a elementelor sludge şi stoner din muzica lor, lăsând loc pentru un alt tip de energie, mult mai în regulă, care le caracterizează piesele. Chiar dacă vocea înţeapă şi sunt şi câteva scurte momente neinspirate în piesă, „Coma Noir” are ceva foarte atrăgător.
 
 
Nici ultimul clip Oceans of Slumber nu e o capodoperă, din moment ce imaginile nu urmăresc tensiunea din piesă, apar şi incoerenţe în ritm care-l pot transforma într-un kitsch, mai ales că mai vedem încă un pian care arde, iar portretizarea vocalistei nu e cea mai fericită. Nu spun asta din raţiuni misogine ivite dintr-o eventuală asasinare a standardelor de frumuseţe feminină, ci pentru că echilibrul vizual e distrus în multe cadre cu Cammie Gilbert, de parcă cameramanul n-ar fi vrut să ia în calcul potrivirea subiectului cu fundalul şi unghiul din care acestea sunt captate. Cu toatea astea „The Decay Of Disregard”, merită cu siguranţă încă un click datorită cântecului. Nu numai că vocea puternică caracteristică unei femei de culoare face minuni pe un progressive metal construit printr-o suprapunere de stiluri, dar membrii Oceans of Slumber sunt extrem de talentaţi la compoziţie şi interpretare. În martie va fi lansat noul album al texanilor, „The Banished Heart” şi vom mai vedea ceva de la aceştia, cât de curând.
 
 
Cagule, puşti, zonă industrială, box, geacă de piele, Adidas, Lada, cocktail Molotov… Enough keywords! Bazat pe atmosferă de bătălie, noul clip Peste Noire dă încă o dată peste cap toată estetica black metal-ului, fiind cea mai rap & hardcore producţie din zona asta. Evident, astfel de clip nu apare promovat în marile reviste din cauza asocierilor dintre Peste Noire şi ideologiile naţionaliste. Eu n-aş ignora muzica şi imaginea francezilor pe astfel de principii, având în vedere că Peste Noire şi-a construit o identitate aparte care are toate motivele să fie apreciată din punct de vedere artistic, chiar dacă nu e lipsită de clişee. „Le Dernier Putsch” este extrasă de pe ultimul album Peste Noire, „La Chaise-Dyable” din 2015.
 
Autor: Gina S.
   January 09, 2018  | 0 Comentarii  | 2812 Vizualizari « INAPOI

Comenteaza la: EDITORIAL: Missed hits & cheap thrills – videoclipuri din 2017 bune de revăzut

COMENTARIUL TAU

Alte articole din Interviuri