interviuri rock

Giani Stanescu (SINCARNATE): scena underground e vie

Giani Stanescu (SINCARNATE): scena underground e vie
TRUPE : Sincarnate

Sincarnate a trecut de-a lungul anilor prin multe incercari, dar de fiecare data a gasit puterea sa continue si sa arate ca acest nume este mai mult decat un hobby. Trupa a lansat in data de 23 noiembrie 2013 EP-ul Nothing Left to Give; tot in anul 2013 grupul a sustinut si cateva concerte in Europa alaturi de legendarul grup american Nile. Am profitat de aceasta ocazie si am stat de vorba cu Giani Stanescu, chitaristul grupului. Artistul ne-a asigurat ca in ciuda faptului ca cel mai recent material al lor se numeste Nothing Left to Give, Sincarnate mai are multe de oferit. Nu ma mai lungesc cu vorba si va invit sa parcurgeti randurile de mai jos:



Metalfan: Salut si bine ai revenit in paginile Metalfan.RO! In ce (mai) credeti?
 Giani Stanescu: Salut tie, Ovidiu si cititorilor Metalfan! Ca sa mai credem in ceva ar fi trebuit sa o fi facut pana acum si deodata sa incepem a ne indoi, ceea ce nu “cred” ca e cazul hahaha! Ne-am indoit intotdeauna - daca “credem” in ceva, atunci tocmai in exercitiul de a pune sub semnul indoielii orice asumare necritica a vreunui “adevar absolut”.

Revenind cu picioarele pe pamant, imi place sa cred ca scena underground de la noi se misca, e vie, si ca metalul mai are un cuvant de spus in muzica.
 
Metalfan: De la ultima noastra discutie au avut loc in trupa mai multe schimbari de componenta. Poti sa ne spui mai multe lucruri despre aceste schimbari?
Giani Stanescu: Au trecut 3 ani de la ultima discutie, daca-mi aduc bine aminte, era in preajma lansarii As I Go Under. Intre timp avem un alt basist, Andrei, care a venit in locul lui Razvan, plecat pentru o perioada lunga din tara. Cristi a trecut apoi de la clapa la chitara, inlocuindu-l pe Nicu. La tobe, dupa plecarea lui Gigi l-am avut o perioada pe Flo (Malpraxis) (care a locuia atunci Bucuresti dar, din pacate, a trebuit sa se mute inapoi la Cluj) iar apoi pe Herod (ce tocmai s-a mutat in Germania). Acum suntem, din nou, in cautarea unui tobar... 

A trebuit sa invatam “the hard way” ca trupa e un organism viu si astfel de schimbari sunt inevitabile. E dificil, dar e o lectie necesara - daca existenta unei trupa devine dependenta de membrul x sau y, oricare ar fi el, atunci are trupa in sine are o problema de fond, pe care nu ti-o rezolva nicio schimbare de componenta.

Metalfan: Ce a pierdut si ce a castigat Sincarnate odata cu schimbarile de componenta?
Giani Stanescu: Dincolo de timp si coeziune pierzi modul unic in care fiecare dintre fostii membrii abordeaza si intelege sa participe la muzica pe care trupa o face. Castigi acelasi lucru, un mod nou de a pune problema, o viziune proaspata asupra aceleasi muzici. E o provocare sa ramai aceasi trupa si in acelasi timp sa faci loc noului dar o provocare careia i-am facut bine fata pana acum, mai ales datorita oamenilor cu care am lucrat. N-am niciun motiv sa nu cred ca vom fi la fel de norocosi in continuare.


Metalfan: Cum vedeti perceptia societatii Romanesti asupra muzicii metal acum, la inceput de 2014?
 Giani Stanescu: E putin mult spus “societatea romaneasca”, sincer sa fiu nu cred ca per ansamblu are habar de existenta metalului, desi trebuie sa recunosc ca la nivel de organizare sunt o gramada de asemanari intre turneele si concerte metal si ce se intampla cu moastele la noi.

Moastele headlineri pleaca din Bucuresti prin tara, in deschidere fiind invitate ceva moaste locale, se organizeaza excursii in autocare, se sta la coada la intrare. Avem festivalul Sfantei Paraschieva la Iasi, al lui Sf. Dumitru la Bucuresti, adevarate sold-out-uri...Si acolo e nevoie de paza sa nu faca lumea mosheala pe langa ele sa le strice, de salvare pentru cei mai slabi de duh pe care-i ia pe sus efervescenta momentului…

Unii mai exaltati propuneau pe net boicotarea concertului Marduk din Bucuresti, care se intampla nu departe de Mitropolie unde erau cap de afis moastele Sf. Dumitru, deci putem vorbi si de concurenta…

Terminand cu gluma, daca e sa ma refer doar la publicul interesat de metal si mai ales la ce se intampla in underground, as zice ca, dincolo de problemele inerente legate de lipsa unei traditii, lucrurile se misca si la noi. Pentru a fi succint, e de ajuns sa ne gandim cate albume noi (romanesti) s-au lansat anul trecut, in cel fel evolueaza organizarea evenimentelor metal (avem concerte de club, cateva festivaluri mari foarte reusite, in-door si out-door), trupe noi aparute, trupe cu state vechi care revin...Scena nu e mai mare sau la fel de numeroasa ca in 2007, de exemplu, dar si publicul e mai educat, are acces la tot ce au acces si cei din vest, a devenit mai critic, mai exigent, ceea ce e foarte bine. Ma bucura si faptul ca vad fete noi la concerte, inseamna ca exista interes si in esaloanele mai tinere.

Metalfan: Privind in urma catre anul 2013, pot spune ca a fost unul de succes pentru voi. Cum ati ajuns sa plecati in turneu cu legendarul grup Nile? Cum a fost pentru voi acesta experienta?
Giani Stanescu: A fost un an in primul rand foarte plin si zbuciumat, un motiv fiind si turneul de care amintesti, altul faptul ca am avut schimbari nedorite de componenta intr-o perioada in care voiam sa si inregistram un material nou.

Revenind la turneul cu Nile, el a fost facut posibil de catre Hatework, si nu doar pentru noi, ci si pentru colegii de label de la Decease, care i-au insotit pe Nile in turneu inaintea noastra (turneul complet avea peste 20 de date).

Ca experienta, pentru mine a fost momentul cand am inteles cum merg lucrurile si in spatele scenei, la un nivel profesional. Totul se intampla pe baza unui program foarte strict, ce iti acopera 24 de ore dintr-o zi. Se adauga stresul inerent de a te urca pe aceasi scena cu niste monstrii sacri pe care acum ani de zile sperai doar sa ai ocazia sa ii vezi live si dorinta de a te ridica la inaltimea momentului, de a nu dezamagi si mai ales de a nu te dezamagi pe tine insuti. Despre modul cum se intampla si cum sunt organizate aceste turnee se stie prea putin la noi, razbate mai ales partea cu succesul si placerea de a canta in conditii excelente, in locatii legendare (spre exemplu in clubul din Hamburg unde am cantat au cantat un an de zile Beatles inainte sa fie cunoscuti), in fata unui public curios si nou.
Cel putin la fel de importanta este partea cu responsabilitatile pe care le ai, modul cum fiecare show trebuie pregatit, eforturile depuse ca totul sa decurga ca la carte, faptul ca toata lumea trebuie sa se supuna acelorasi reguli, indiferent de chef, stare sau oboseala.
 
Metalfan: De ce atat de putine trupe din tara ajung sa cante in afara tarii?
Giani Stanescu: Sincer, nu mi se par atat de putine, raportat la numarul de label-uri sau macar manageri de trupa seriosi, care cu asta se ocupa.

Am vazut trupe straine care, desi au succes, au mai putin de oferit decat unele trupe de la noi, si aici diferenta e facuta de management. DIY e un concept si o miscare pe care o admir foarte mult, dar de la un nivel in sus pur si simplu nu iti permiti ca trupa timpul si resursele financiare pentru asa ceva. In plus, a compune si a canta pe scena e un lucru foarte diferit de a face tour sau concert management.

Pe de alta parte, scena de la noi e prea mica pentru a sustine astfel de trupe. Trupele noastre care canta des afara, canta mai ales afara, si rar in tara. Si la sfarsit ramane si problema sacrificiilor pe care trupele noastre le pot face. E un job full-time, si n-am nevoie de doua maini pentru a enumera oamenii care canta metal si traiesc din asta. De fapt n-am nevoie nici de degetele de la o mana...
 
Metalfan: Tot in 2013 ati lansat si un nou material, EP-ul Nothing Left to Give. Pana sa vorbim despre acesta, ne puteti spune mai multe despre videoclipul piesei ce da titlul acestui material?
Giani Stanescu: E primul nostru videoclip si trebuie sa recunosc ca ne doream de mult sa avem unul, dupa mai multe incercari esuate. A fost filmat la Brasov, in decursul unei singure zi, de catre Costin Chioreanu, si ilustreaza vizual piesa care da si numele EP-ului Nothing Left To Give. Mi-e incomod sa pun in cuvinte ce a reusit sa faca Costin plecand de la o idee a lui Marius, si as face o nedreptate videoclipului incercand sa povestesc despre el. Merita vazut, si ca motivatie as putea spune ca atunci cand l-am vazut prima oara, nestiind la ce sa ma astept, nu-mi venea sa cred ca din ceea ce a filmat Costin cu cateva zile inainte a putut iesi ce a iesit...Deci, give it a try:
 
 
Metalfan: In anul 2010, cu putin timp inainte ca voi sa lansati discul As I Go Under stiu ca au avut loc cateva filmari pentru un prim videoclip. Ce s-a intamplat de nu a mai aparut acel videoclip? Exista sanse sa fie lansat la un moment dat?
Giani Stanescu: Am fillmat atunci partile cu trupa, o zi intreaga, pentru Unbearable Lightness of Guilt. Videoclipul trebuia sa mai contina si partea narativa, ce avea ca leitmotiv un cuplu ce danseaza vals. Oricat de greu ar parea de crezut, timp de jumate de an  nu am gasit un cuplu dispus sa o faca, desi nu era vorba de nimic mai mult decat de...un cuplu care danseaza vals. Lucrurile s-au impotmolit aici din pacate. Sper doar sa recuperez candva acele filmari, tin minte ca am stat o zi intreaga sub un soare torid pe un camp sub niste linii de inalta tensiune...
 
Metalfan: In interviul pe care l-am realizat data trecuta cu tine Giani, ai vorbit despre un split vinil cu Sado Sathanas. Ce s-a intamplat cu acest material?
Giani Stanescu: Label-ul lor de atunci era interesat de lansarea unui split cu noi, dar chiar cand eram pe cale sa ne apucam de inregistrari, basistul lor a avut un accident de motocicleta grav, fiind spitalizat pentru mai multe luni. Intre timp, Sado Sathanas si-a incetat colaborarea cu acel label si totul a fost amanat. Asa sper, mi-ar placea in continuare sa colaboram la un disc comun...
 
Metalfan: Si ca tot am adus vorba mai devreme despre EP-ul Nothing Left to Give. De ce Nothing Left to Give? Eu cred ca mai aveti multe de oferit!
Giani Stanescu: Interpretarea aceasta a titlului discului mi-a venit in minte cand era prea tarziu...Cuprinsi de febra inregistrarilor nu ne-a trecut prin cap ca cineva s-ar putea gandi si la faptul ca titlul suna a testament, si nici macar unul cu care vrei sa iesi din scena. Nu e o scuza totusi, mai ales dupa ce ne-am obisnuit ascultatorii sa citeasca printre randuri, dar de data asta, trebuie sa ne credeti, nu e niciun inteles ascuns in acest titlu, dincolo de cel strict literal.
 
 
Metalfan: Ne poti spune mai multe despre partea lirica? O prezentare a fiecarei compozitii, ar fi interesanta…
Giani Stanescu: Ca tot vorbeam despre piesa titlu, Nothing Left to Give e o piesa despre imposibilitatea de mai trai sau simti ceva in mod neintermediat, despre alienare. Nu e o referire directa, dar pentru a exemplifica, ne putem gandi la sociopatia retelelor sociale: sunt un surogat al experientei celuilalt in mod direct, de fapt exact opusul a ceea ce isi propun sa fie - un mod de a socializa. Ori capital in experienta “celuilalt” este prezenta lui neintermediata. Extrapoleaza acest exemplu si gandeste-te in cate ipostaze folosim astfel de “proptele” artificiale pentru a mai putea simti ceva.

Hostage of God e despre sindromul Stockholm de care sufera toti cei care nu-si pot intemeia nicio algere morala in lipsa unei autoritati supranaturale. Intemeierea moralei pe religie ne face slabi si in ultima instanta, iresponsabili. Daca masura binelui si raului ramane apanajul unei pedepse sau rasplati postmortem, misoginismul cronic al crestinismului, de exemplu, nu poate fi considerat decat o consecinta absolut normala a unei astfel de intemeieri a moralei. Ne iubim calaii tocmai datorita faptului ca putem da vina pe ei atunci cand avem nevoie. Daca putem  impinge responsabilitatea consecintelor alegerilor noastre dincolo de limita atat de abstracta si nedefinita a propriei morti...si mai bine. Fiindca sa nu ne mintim, oamenii traiesc ca si cum ar fi nemuritori.

Despre alegere e vorba si in A Choice No One Should Ever Have to Make, de aceasta data mai mult despre acele false alegeri pe care credem ca le avem de facut. Omnipotenta si omniscienta unei fiinte supranaturale vine cu un cost enorm, pe care diversele religii au incercat sa il “plateasca” (rezolve) printr-o gaselnita putin inspirata, si anume liberul arbitru. Nu poti pedepsi persoane absolut neresponsabile pentru alegerile lor, asa cum ar fi orice fiinta creata de un creator omniscient si omnipotent. Intr-un mod “divin”, creatorul deleaga ceva din omnipotenta lui noua, pentru a ne putea pedepsi.

Discul e inchis de Under the Sign of Saturn, o piesa dedicata celor guvernati de aceasta planeta. Planetele influentau in viziunea anticilor functionarea anumitor organe, si prin aceasta, bolile de care ai fi putut suferi. Depresivii sunt cei nascuti sub semnul lui Saturn iar piesa este despre aceasta boala de care multi dintre noi suferim, unii fara macar a o stii. Curios este faptul ca, impotriva credintei generale, depresivii nu sunt oameni tristi sau care sufera de o tristete patologica, ci de o lipsa de sens, un vid al oricarei motivatii de a trai.

Metalfan: Facand bilantul materialelor lansate de catre voi: doua EP-uri si un album de studio. Este mult? Este putin? De ce?
Giani Stanescu: Depinde din ce punct de vedere pui problema. E putin daca ne gandim ca activam din 2006 si acesti 7 ani am reusit sa inregistram doar doua EP-uri si un singur full-length. E mult daca ne gandim ce se intampla la noi, pentru conditiile de la noi e o realizare si faptul ca inca mai existam. Dar prefer sa iau ca punct de reper ce ne-am fi dorit noi sa facem, cat material am avut ce ne-am fi dorit sa fie inregistrat. Din punctul asta de vedere, am reusit prea putin.
 
Metalfan: Tot mai multe trupe inregistreaza tot felul de cover-uri, fie ca sa aduca un omagiu, fie ca sa-si incerce limitele. Daca ar fi sa inregistrati un cover, ce piesa ati alege? Ati incerca de exemplu o piesa foarte tehnica de genul Black Page de la Frank Zappa?
Giani Stanescu: Nu e un secret faptul ca am fost intotdeauna destul de vehement impotriva cover-urilor, si chiar daca am mai cochetat cu ideea la sala, nu am cantat niciodata unul live. Am incorporat insa in piese proprii, cu doua ocazii, prelucrari ale unor linii melodice mai mult sau mai putin cunoscute (soundtrack-ul lui Clint Mansell pentru filmul Requiem for a Dream (2000) pe prima piesa de pe On the Procrustean Bed, si corul ce se canta la Prohod in bisericile ortodoxe pe Rituals of Obnubilation, penultima piesa de pe As I Go Under).

Daca ar fi sa aleg insa ceva, ar fi The Somberlain de la Dissection. S-ar putea insa sa nu mai placa nimanui, ar suna prea “Sincarnate”, probabil…hahaha!
 
Metalfan:  Ce va doriti pentru anul 2014? De la voi, dar si de la cei din jur?
Giani Stanescu: Imi doresc sa gasim un tobar, permanent, care sa ne dea posibilitatea sa ne exprimam muzical asa cum ne dorim si in al doilea rand, indiferent de indeplinirea dorintei de mai sus, sa scoatem ce-l de-al doilea full-length, la care lucram de ceva vreme.

Metalfan: Iti multumesc pentru raspunsuri si pentru timpul oferit! In final doriti sa mai adaugi ceva sau sa transmiti cateva cuvinte cititorilor Metalfan.RO?
Giani Stanescu: Mai mult decat clasicul “mergeti la concerte, cumparati merch, sustineti scena si trupele care va plac” n-as stii ce sa adaug. Restul vine de la sine, atat timp cat impreuna, tinem visul asta in viata.
 
Autor: H.
Vezi galeriile trupelor: Sincarnate

   February 11, 2014  | 0 Comentarii  | 2149 Vizualizari « INAPOI

Comenteaza la: Giani Stanescu (SINCARNATE): scena underground e vie

COMENTARIUL TAU

Alte articole din Interviuri