interviuri rock

SINCARNATE: parabole pe ritmuri doom-death metal

SINCARNATE: parabole pe ritmuri doom-death metal
TRUPE : Sincarnate

Sincarnate a lansat in data de 31 octombrie 2010 primul album de studio - As I Go Under, asa ca nu am ratat ocazia si l-am invitat la o noua discutie in paginile Metalfan pe chitaristul Giani Stanescu. Mai multe detalii cu privire la albumul As I Go Under, maturizarea formatiei, diferentele fata de EP-ul On the Procrustean Bed si multe alte subiecte interesante puteti afla in randurile de mai jos chiar de la Giani.



Metalfan: Salut Giani si bine ai revenit la Metalfan.ro!

Giani Stanescu: Oricand cu placere! Salutare tie si cititorilor Metalfan.

Metalfan: De la ultima noastra discutie care sunt lucrurile cele mai importante ce s-au intamplat pentru Sincarnate?
Giani Stanescu: A trecut ceva vreme de atunci, daca nu ma insel, la ultima discutie abia scosesem sau urma sa scoatem primul EP, On the Procrustean Bed...Am avut de atunci destul de multe concerte, un turneu de promovare, ba chiar si ceva schimbari de componenta si bineinteles, probabil cel mai important, lucrul, inregistrarile si lansarea primului album full-length, As I Go Under.

Metalfan: In data de 31 octombrie ati lansat primul album full-length de studio - As I Go Under. Care ar fi cele mai mari diferente comparativ cu EP-ul On the Procrustean Bed?
Giani Stanescu: In cei doi ani trecuti de la EP s-au imbunatatit multe lucruri in cadrul trupei, de la coeziunea intre membrii si posibilitatile fiecaruia de a se exprima muzical pana la lucruri mai “telurice” precum sala de repetitii si sculele pe care cantam. Odata cu “maturizarea” fiecaruia, acest lucru s-a rasfrant si asupra complexitatii pieselor si a unei deschideri mai mari si spre alte “zone” muzicale, albumul de fata fiind mai divers ca influente incorporate dar in acelasi timp mai coerent din punct de vedere compozitional. As I Go Under continua pe de o parte ce fusese inceput pe On the Procrustean Bed, dar bineinteles, la un alt nivel, este si o despartire de perioada de “copilarie” a trupei.



Metalfan: Ne poti spune mai multe despre procesul de creatie al pieselor, de inregistrare, masterizare, productie? Cum au decurs toate acestea pentru Sincarnate?
Giani Stanescu: Partea de creatie a pieselor e destul de comuna probabil – cand apare o idee de linie melodica, pe chitara, bas sau clapa, o cantam la sala si vedem ce putem brodi pe ea impreuna. Uneori insa, cineva poate veni chiar cu un schelet de piesa destul de complet si impreuna doar balansam fiecare instrument. Mai sunt si exceptii, precum Getting Over Jocasta care e construita de exemplu pe baza unor rifuri si ciupeli ce le cantam prin liceu, readaptate nevoilor :), Nurturing the Gods of Doubt, la care Nicu a avut aportul cel mai important sau Ecce Homo! unde Cristi a regizat “ostilitatile”. In cazul tuturor pieselor, Razvan isi construieste linia de bas si de multe ori ne da si celorlalti idei cum am putea lega sau dezvolta diverse pasaje, Gigi vine cu viziunea lui asupra pattern-urilor de tobe iar Marius imprima dinamica potrivita versificatiei. In mare, vad procesul de creatie drept unul destul de democratic. Eu ma ingrijesc doar sa pastram sound-ul trupei, asa cum s-a conturat el pana acum, pe langa scheletul ideatic si forma finala a versurilor.

Inregistrarile le-am facut la noi la sala si de aceasta parte s-a ocupat claparul nostru, Cristi Stilpeanu, care a si pregatit track-urile pentru mix si master. Tot el a venit cu ideea de a organiza un fel de concurs pe un forum de sunetisti, uploadand track-urile unei piese si cerand “mostre” celor interesati sa mixeze albumul. Am primit destul de multe propuneri de mix, foarte variate, si am ales pana la urma sa lucram cu Jeremy Krull, mai ales datorita sound-ului pe care ni l-a facut, exceland pe partea ritmica si pastrand un balans foarte bun al instrumentelor. Jeremy are studioul propriu, si o carte de vizita impresionanta, fiind un absolvent al academiei Barkeley, ceea ce a contat de asemenea in alegerea noastra. Din fericire, asteptarile noastre pot spune ca au fost depasite pana la urma de produsul final.

Metalfan: Ne poti spune mai multe despre alegerea casei de productie?
Giani Stanescu: Albumul a fost inregistrat anul trecut in octombrie-noiembrie iar pe la inceputul lui martie aveam deja forma lui finala, pe care o puteti asculta acum pe disc. In mare, din punctul meu de vedere, noi ca trupa ne terminasem treaba deja in ianuarie si imi doream foarte mult ca lansarea sa aiba loc in primavara, nedorind sa repet experienta EP-ului unde intre inregistrare si lansare a trecut un an. La momentul respectiv i-am propus lui Coro sa ne continuam colaborarea si daca considera discul interesant, sa-l lanseze prin labelul lui, Axa Valaha. Din pacate, in primavara Coro a fost foarte incarcat (lansa Krow, Eufobia, etc) si ne-a propus sa amanam lansarea pentru toamna, daca dorim sa o facem cu el. Sperand in continuare sa il putem lansa in primavara, am declinat oferta si am inceput sa cautam alternative.

Am avut mai multe propuneri de contract, de la case de discuri din Germania, UK si Ucraina insa ne-am izbit de aceasi problema...semnezi acum, iese cam intr-un an, deci ajungeam lejer cu el prin 2011. Din fericire, nu numai aceste inconveniente ne-au convins sa-l lansam prin Hatework, reputatia lor in underground-ul romanesc fiind binecunoscuta si constituind un motiv la fel de puternic ca si cel privind posibilitatile de promovare si implicarea totala de care au dat dovada.

Metalfan: Ca tot vorbeam mai devreme de o comparatie intre EP-ul On the Procrustean Bed si albumul As I Go Under, cum stau lucrurile din punct de vedere liric? Ai putea face o descriere a fiecarei piese de pe material?
Giani Stanescu: Vorbind de acea comparatie, as spune mai intai ca exista o continuitate la nivel narativ, tot discursul albumului As I Go Under fiind conceput ca o scrisoare a personajului imobilizat in “patul” prejudecatilor sociale puse in scena in On the Procrustean Bed. Aceasta scrisoare insumeaza 10 din cele mai puternice, prolifice si inevitabile prejudecati, ce s-au mentinut de-a lungul timpului, continua sa intineze personalitatea umana si sunt transmise, de multe ori cu mandrie, generatiilor viitoare.

Mesajul este structurat pe mai multe niveluri, mai mult sau mai putin accesibile. La un nivel primar, narativ, fiecare piesa porneste de la o parabola, avand ca punct de pornire un mit usor identificabil (Orfeu si Euridice in cazul Doomed As We Are, Oedip in cazul Getting Over Jocasta, eterna reintoarcere in cazul Song of Eternal Return, etc.) Acest mit este folosit insa doar ca “rampa” de lansare in abordarea unor probleme mai profunde, ce tin de “false” adevaruri, comun acceptate si impamantenite drept evidente de “bun simt”.

Fiecare piesa are o introducere ce nu are legatura cu versurile propriu-zise, dar unde sunt date indeajuns de multe “hint”-uri pentru o parcurgere adecvata a ideilor expuse. Cheia insa, a intregii constructii, este dificil de gasit...ce pot spune este doar ca ea exista acolo, pentru ochii ce stiu sa o vada. Aici conteaza absolut tot, de la numarul pe care il ocupa fiecare piesa in playlist pana la ce versuri lipsesc si ce versuri sunt in plus, pe langa alte lucruri pe care nu le voi face niciodata publice. Unele lucruri vor fi intelese doar de cei ce se vor simti comfortabil in preajma unor adevaruri foarte neplacute.

Pentru a nu lasa insa impresia ca toata aceasta discutie este o parada nefundamentata, o sa spun cateva lucruri despre, sa zicem, prima piesa...Totul porneste de cele 7 pacate capitale (chiar eram intrebati la primele concerte din ce cauza am ales sa lasam pe dinafara, din pacatele ce le aveam pe tricouri, tocmai acedia – aici se afla si raspunsul: nu poate fi considerata un pacat capital). Explicitarea din titlu, Tristitia de Buono Spirituali este facuta de catre Toma D'Aquino si expusa aici cu un anumit scop...Akedia se traduce in greaca, de unde latinii preiau termenul, prin “tristete”. Toma d'Aquino stia ca in mod originar, pacatul capital in discutie era nu trandavia, ci “tristetea” sau mai bine spus “neputinta de a te bucura in fata creatiei divine”, asa cum el insusi expliciteaza. Cei ce nu reuseau sa se bucure de perfectiunea creatiei divine, ce nu proslaveau frumusetea acesteia se faceau vinovati de un pacat capital (de neiertat – uciderea unui om nu este in aceasta ierarhie la fel de grava, putand fi iertata).

Transformarea “tristetii” in “trandavie” slujea mai multe scopuri, usor de identificat...Cum a influentat aceasta pervetire de sens istoria religiei, moralei dar si a umanitatii in sine, cum o face inca si in ziua de azi sunt lucruri ce invita la reflectie.



Metalfan: Mai exista si alte piese in afara celor ce au fost incluse pe material? Ati compus mai multe piese si apoi ati ales, sau ati spus 'Haideti sa facem cele mai bune 10 piese posibile!' atunci cand v-ati apucat de compus?
Giani Stanescu: Am strans de-a lungul timpului o multime de material si a fost greu sa alegem ce anume sa folosim pentru album. O parte din piese existau, altele au aparut dupa On The Procrustean Bed, iar de la inregistrarea albumului pana acum s-au mai compus cateva parti, conturandu-se deja piese noi. Singura restrictie legata de alegerea pieselor a fost aceea de a pastra un sound comun pe compozitii ce se intindeau pe o perioada destul de lunga de timp. Intr-un fel, chestia cu “hai sa facem cele mai bune 10 piese posibile noua” sta in picioare, avand acest sentiment la fiecare piesa noua, ce ajunge la o forma finala, general acceptata.

Metalfan: Stiu ca la un moment dat era in plan si un videoclip, ce s-a intamplat mai exact in aceasta privinta?
Giani Stanescu: Sincer sa fiu nu stiu, s-a filmat ceva la un moment dat (partile cu trupa live), au existat idei chiar bune legate de scenariu, scriptul era gata, pentru o prima varianta nu am gasit oameni dispusi sa ne ajute (era nevoie de un cuplu care sa poata dansa vals), pentru a doua s-a schimbat script-ul pentru a nu mai fi dependenti de ajutor din afara, dar lucrurile s-au oprit aici. Sper ca viitorul sa fie mai ingaduitor cu noi din acest punct de vedere, planuri sunt, dar as prefera sa discut despre ele in clipa in care am macar un montaj incipient pe hard acasa :).

Metalfan: Revenind la As I Go Under, ati lansat discul in cadrul editiei din acest an a festivalului Hatework. Cum a fost?
Giani Stanescu: Am avut ceva emotii, cel putin eu, personal. Reveneam pe scena din Bucuresti dupa o perioada de cateva luni si mai ales, alaturi de trupe cu nume mare (Obscura, Sear Bliss, Illdisposed) si in cadrul unui festival deja cu un renume greu in Romania. Mai aveam si dificila misiune de a canta in fata unui public, atras in mare parte mai ales de trupele cap de afis si care abordeaza stiluri mai agresive si mai ofertante intr-un live. Totusi, acestea s-au dovedit a fi doar prejudecati (ca tot imi sunt mie dragi), pana la urma show-ul iesind foarte bine.

Metalfan: In data de 20 februarie 2010 ati concertat alaturi de Umbra et Imago, unul dintre cele mai importante nume ale scenei de goth rock. Cum ti s-a parut atmosfera din cadrul acestui show? A existat ceva din spectacolul nemtilor ce ti-ar placea sa incorporezi in concertele voastre? De ce da sau de ce nu?
Giani Stanescu: A trecut ceva timp de atunci...Desi mi-au placut si Kratos - foarte bine pusi in scena - si Umbra et Imago - sound-ul foarte bun - noi eram totusi putin din alt film (asta a fost si ideea includerii noastre atunci in line-up-ul concertului). Atmosfera a fost fantastica, la acest lucru contribuind din plin si locatia, foarte potrivita, si show-ul pus in scena de fiecare din trupe. Din ceea ce au facut nemtii insa, singurul lucru pe care l-am fi facut si noi cu mare placere ar fi fost un soundcheck atat de profesional, sau tot ce s-ar fi putut face sa avem un sound la fel de bun :). Nu datorita faptului ca nu m-ar fi impresionat, ba chiar foarte mult, ci doar pentru ca stilul nostru este totusi, destul de diferit, si ce merge la ei nu merge si la noi. Exuberanta jocului scenic si bogatia decorurilor de la Umbra et Imago, animatoarele si spectacolul BDSM nu cred ca se potrivesc foarte bine pe atmosfera grea si melancolica pe care incercam sa o transmitem. Exista un anumit fel de “teatralic” in goth si in metalul de inspiratie gothica care nu ni se potriveste.



Metalfan: Ca tot vorbeam de concerte trecute sau viitoare, reprezinta As I Go Under cheia catre o prezenta scenica Sincarnate in afara Romaniei?
Giani Stanescu: Din fericire n-a fost nevoie sa asteptam pana acum pentru a fi prezenti si pe scenele de afara. Cred ca am avut pana acum peste o duzina de concerte afara, in Bulgaria, Moldova, Polonia, Slovenia si Germania. Ultima oara am fost invitati cap de afis in ziua a 2-a a unui festival open air de 3 zile, in apropiere de Dresda, numit Gahlen Moscht Open Air. O un alt concert important pentru noi a fost cel de deschidere a Festivalului de Film Dokma, din Maribor, Slovenia. Pentru moment suntem in discutii pentru participarea la un alt festival important din Germania, in primavara anului viitor. Sper ca astfel de invitatii sa devina tot mai dese in viitorul apropiat.

Metalfan: Exista vreun material lansat in acest an de o trupa din Romania ce ti-a atras atentia? Daca da, ne poti spune mai multe despre acesta?
Giani Stanescu: Anul asta a fost unul chiar bun din punctul asta de vedere, si ma bucura sa vad ca atatea trupe romanesti vin cu materiale noi, unele din ele reusind sa treaca peste “tarele” consacrate ale asa zis-ului “sound romanesc”.

Dremocracy de la Nightpray mi-a placut destul de mult, pentru abordare, directie si idei – chiar il consider un album bun, poate putin prea devreme iesit pentru piata romaneasca (cred ca afara ar avea o priza mai mare), dupa care ar mai fi Unbekannte de la Kistvaen, care ofera destul de mult pentru un debut, de la atmosfera creata pana la suflul nou adus in contextul scenei. Cam asta e ceea ce imi vine in minte acum...

Metalfan: Unde simti ca se claseaza Sincarnate in actuala scena metalica? Poti detalia?
Giani Stanescu: Pffff...Grea intrebare...si mai greu sa raspunzi la ea fara a fi subiectiv...Sa incerc totusi (sper ca intrebarea e legata de scena de la noi, altfel putand fi luata usor drept ironie :)) – cred ca facem parte din “noul val” al metalului romanesc, rezultat dupa efervescenta revenirii scenei de prin 2004-2005. In perioada aceea s-au format sau au redevenit active mai multe trupe (poate in cazul unora ma insel): Akral Nekrosis, Tiarra, Spectral, Ashaena, Darken My Grief, My Shadow, Deviant, MG42, DinUmbra, etc. (sunt multe, nu mi le mai aduc aminte pe toate). Unele activeaza inca, altele s-au pierdut pe drum si din acest punct de vedere ma bucur ca am avut o prezenta constanta in toti acesti ani.

Poate am fost usor avantajati (si dezavantajati) de genul adoptat, ramasi din cate imi dau seama cam singurii de la noi. In conditiile astea mi-e greu sa zic ce pozitie ocupam in scena de la noi...sper doar ca putem contribui si noi la “propasirea” scenei romanesti, ca intr-un viitor oarecare cine mai iese pe afara sa poata insira mai multe nume de trupe bune de la noi.

Metalfan: Poti numi cinci trupe underground ce au influentat sound-ul Sincarnate de la inceputuri si pana in prezent?
Giani Stanescu: Intr-o faza incipienta a trupei in mod sigur britanicii de la My Dying Bride s-au “strecurat” prin inconstientul colectiv al trupei, stilul lor fiind destul de influent pe On the Procrustean Bed (si oarecum pe acestia nu prea stiu daca ii mai putem considera underground...). Cum lucrurile s-au schimbat destul de mult, si nu datorita faptului ca nu mi-ar placea muzica lor in continuare la fel de mult. Pur si simplu am castigat increderea necesara pentru a face lucrurile altfel decat tot ce am auzit.

Totusi, in afara de britanici, in mod sigur de-a lungul timpului si-au mai pus amprenta asupra mea Suffocation, Dissection, Hypocrisy si Brutality, printre multi altii, bineinteles. Asta in ceea ce ma priveste, colegii mei insa sigur ar enumera cu totul alte nume...



Metalfan: Ca ultima intrebare inainte de a incheia, ca tot discutam mai devreme despre existenta altor piese nelasante ale trupei, vezi in viitorul apropiat ca Sincarnate sa lanseze un material live?
Giani Stanescu: Deocamdata ne concentram pe promovarea noului material, in acest sens avand in vedere si scoaterea unui videoclip la una din piesele de pe album iar intr-un viitor foarte apropiat vom inregistra doua piese exclusive pentru un split-vinil cu cei de la Sado Sathanas, ce urmeaza sa apara in toamna viitoare la o casa de discuri din Germania. La un live nu ne-am gandit si deocamdata nu intrevad nici posibilitatile tehnice de inregistrare, nici un interes exagerat al ascultatorilor pentru asa ceva. E pur si simplu prea devreme pentru Sincarnate, in conditiile in care live punem accentul pe muzica si atmosfera si mai putin pe artificii scenice ce vizual ar putea face subiectul unei filmari.

Metalfan: Iti multumesc Giani pentru timpul acordat si pentru raspunsuri. Poti transmite cateva cuvinte cititorilor Metalfan?
Giani Stanescu: Sa sustina, asa cum pot, trupele care cred ca merita, dincolo de trend-urile de moment. In ultima instanta, trupele exista pentru public si prin el, si uneori e ciudat sa auzi de trupe de la noi care concerteaza mai mult afara si sunt mai bine primiti acolo decat acasa (nu e cazul nostru). Cred ca acum, cel putin, avem cateva trupe care merita aceasta sustinere.


Autor: H.
Vezi galeriile trupelor: Sincarnate

   November 18, 2010  | 1 Comentarii  | 3865 Vizualizari « INAPOI

Comenteaza la: SINCARNATE: parabole pe ritmuri doom-death metal

  • Superb suna baietii!Asa trebuiau sa ramana My Dying Bride,nu sa o ia pe aratura ca pe ultimele albume...Ce fac baietii de la Sincarnate se numeste doom!Felicitari si tineti-o tot asa!

    1. Posted by Coroner | 17 Februarie 2011 00:49
COMENTARIUL TAU

Alte articole din Interviuri