stiri rock

Bloodway a lansat un videoclip pentru piesa „A Fragile Riddle Crypting Clues”

Bloodway a lansat un videoclip pentru piesa „A Fragile Riddle Crypting Clues”
 Grupul bucureștean Bloodway a lansat un videoclip pentru piesa ce dă titlul discului „A Fragile Riddle Crypting Clues”. Pe această compoziție apare ca invitat special Mathew „Khvost” Mcnerney, vocalist al grupurilor Hexvessel, Grave Pleasures, cunoscut ascultătorilor de gen și pentru activitatea muzicală desfășurată în trecut în cadrul grupurilor Beastmilk, Code și Dødheimsgard

 

 Videoclipul piesei „A Fragile Riddle Crypting Clues” a fost realizat de către artistul român Costin Chioreanu, liderul grupului, cunoscut și pentru activitatea desfășurată sub numele Twilight13media (At the Gates, Mayhem, Napalm Death, Sigh).
 
 Discul A Fragile Riddle Crypting Clues” a fost lansat în data de 3 noiembrie 2017 prin intermediul casei de discuri I, Voidhanger Records din Italia şi poate fi achiziţionat de pe site-urile Letsrock.ro sau Bloodandfire.ro.
 
 

 Într-un interviu oferit în exclusivitate pentru Metalfan.ro de către Costin Chioreanu în luna decembrie a anului trecut, artistul vorbea despre piesa „A Fragile Riddle Crypting Clues”: „E piesa de închidere a albumului, a trilogiei și a poveștii noastre de până acum. Cred că textul este mult prea explicit pentru a-l mai diseca aici. Îmi place enorm că ultima parte cântată de mine pe această trilogie este versul „I am free to go but as eternal beginner”. Personajul își dă seama că există o scăpare, iar în ultima parte a piesei, unde Mat de la Hexvessel și Grave Pleasures narează toată acea întâmplare, scapărea e prezentată în detaliu, cu lux de amănunte. Nu știu câte trupe în metal-ul ăsta au folosit în versuri ideea că cel care cântă ar fi eternul începător, cam contravine regulilor egocentriste ale stilului. Ăsta este un alt motiv pentru care nu-mi place să cânt live. Mulți dintre cei care vin îți lasă impresia că așteaptă ceva de la tine, să vii așa, înfiorător pe scenă, asemenea unui munte care impune autoritate și siguranță. Nu sunt genul ăla de om, sunt un simplu visător, nici pe departe un imperator, mare deschizător de ușile iadului.


MAI MULTE DESPRE Bloodway
Posted by H., at 11:04 |  May 04, 2018  | 0 Comentarii  | 313 Vizualizari « INAPOI

Comenteaza la: Bloodway a lansat un videoclip pentru piesa „A Fragile Riddle Crypting Clues”

COMENTARIUL TAU

Alte articole din Stiri