stiri rock

Diary of Dreams si Crematory, noile confirmari ARTmania Festival 2014

Diary of Dreams si Crematory, noile confirmari ARTmania Festival 2014
 Energia „Vampires’ Den” se extinde cu doua proiecte legendare „Made in Germany”: Diary of Dreams si Crematory. „Vampires’ Den” gazduieste vineri si sambata 16 ore de concerte, o crestere substantiala comparativ cu editiile trecute, iar in paralel, tot aici, functioneaza ateliere si proiectii, expozitii si libraria Carturesti, o intreaga industrie de servicii culturale, dedicate publicului sau fidel. ARTmania Vampires’ Den se intinde pe o suprafata de peste 2.500 de metri patrati cu doua spatii indoor si unul outdoor.

Povestea deschide porţile festivalului intr-un mod cu totul şi cu totul neaşteptat. De la dragoni la zei si de la monştri la zane, dincolo de superstitiile care invaluie controversatul subiect, cea de-a noua editie ARTmania Festival 2014 ne invita intr-o calatorie spre zonele crepusculare ale unui univers magic. Bine aţi venit in lumea duhurilor şi a vampirilor!
 
Dupa confirmarile Therion si Eluveitie, se anunta Diary of Dreams, un legendar proiect Darkwave dintr-o zona muzicala indragita in comunitatea ARTmania. Cu 13 albume de mare valoare produse in peste 20 de ani si prima pozitie ocupata in topurile genului, Diary of Dreams participa in premiera la ARTmania Festival in anul in care lanseaza si un nou album: “Elegies in Darkness”. Diary of Dreams va urca pe scena Vampires’ Den vineri noapte, 8 august 2014.
 
Tot din categoria greilor zonelor intunecate si de multa vreme asteptati la Sibiu, in acest an vom asculta Crematory, sambata, 9 august, in premiera la ARTmania Festival. Crematory este cea mai populara formaţie de gothic metal a Germaniei cu o cariera muzicala de peste 23 de ani. Nici un album Crematory nu se aseamana cu precendentul, iar noul material lansat in 2014, Antiserum, experimenteaza in zona de EBM/techno si completeaza sound-ul clasic al trupei. Pentru prima aparitie la ARTmania Festival ne asteptam sa ascultam un mix de piese vechi si noi.

Eluveitie si Diary of Dreams vor canta vineri, iar Crematory şi Therion vor urca pe scena Vampires’ Den sambata, in premiera absoluta pe scena festivalului. 

Vampires’ Den, parte a celei de-a IX-a ediţii ARTmania Festival, ofera abonatilor proiecţii video si spatii de lectura, board games, tarot, make-up in spiritul evenimentului si tatuaje. In Vampires’ Den fiecare noapte se prelungeste cu un after-party monstruos. Intr-un spirit contemporan, Vampires’ Den detine o parcare pentru biciclete, safe boxes, un container „lost and found” şi toate facilitaţile sanitare necesare. Spatiul este situat in Complexul Balanţa Sibiu, la aproximativ 1,5 km distanţa de Piaţa Mare şi foarte aproape de gara, fiind dotat cu un sistem de ventilatie performant, zona fiind destinata in trecut productiei faimoaselor Cantare Balanta. Adresa exacta: Calea Gusteritei 21-23 – www.bit.ly/address-vampires-den
 
Pentru „ARTmania Vampires’ Den“ vor fi disponibile exclusiv abonamente in retelele Diverta, Germanos, MyTicket.ro, Eventim.ro, la sediul ARTmania din Bucuresti sau online pe shop.artmania.ro. Publicul de peste hotare isi poate achizitiona abonamente online pe shop.artmania.ro. Preturi in limita a 1.000 de abonamente pentru fiecare perioada de distributie: martie-aprilie: 125 lei; mai-iunie: 150 lei; iulie-august: 180 lei. In cazul epuizarii unei categorii, distribuitorii vor activa automat urmatoarea categorie de pret. Biletele speciale pentru evenimentele organizate in spatiile Muzeului National Brukenthal si Muzeului de Istorie vor fi disponibile in curand. In Piata Mare accesul va fi gratuit.
 
A IX-a ediţie ARTmania Festival promite o incursiune intr-o alta lume si un alt fel de festival. Prin Vampires’ Den ne propunem sa deschidem un nou capitol in istoria evenimentului, in care fiecare dintre noi sa isi poata gasi locul. Va asteptam la ARTmania Festival Sibiu 2014.
 


MAI MULTE DESPRE Crematory, Diary of Dreams, Eluveitie, Therion
Posted by Dragos P., at 17:10 |  March 14, 2014  | 0 Comentarii  | 2607 Vizualizari « INAPOI

Comenteaza la: Diary of Dreams si Crematory, noile confirmari ARTmania Festival 2014

COMENTARIUL TAU

Alte articole din Stiri