stiri rock

Trupa de death metal, Carnation prezintă primul single cu videoclip de pe albumul de debut

Trupa de death metal, Carnation prezintă primul single cu videoclip de pe albumul de debut
Cu un nume şi sound foarte specifice în zona death metal-ului, trupa din Antwerp, Carnation, prezintă primul exemplar extras de pe viitorul album de debut, care apare la trei ani de la EP-ul „Cemetery of the Insane”, după un material live înregistrat la Deathfest, în Tokyo. Ne confruntăm aşadar cu un grup tânăr capabil să meargă şi într-o direcţie veche. Rezonanţa numelui Carnation a fost deja stabilită graţie numărului de concerte ale grupului in cadrul unor festivaluri europene, sau experienţei din turneul desfăşurat în Brazilia alături de Pestilence. Astăzi avem în premieră primul single de pe albumul de debut, care reprezintă şi piesa de titlu, „Chapel of Abhorrence”, iar discul urmează să fie lansat pe 17 august.
 

După ce priviţi şi ascultaţi, merită să citiţi declaraţia trupei, care va lumina un pic acest videoclip – ce ilustrează metalişti tipici interpretându-şi muzica într-un cadru arhitectural foarte impunător – şi conceptul trupei. „Fiecare religie construieşte clădiri pentru dumnezeii ei,” au spus membrii Carnation. «Credincioşii merg în aceste clădiri pentru a se ruga şi pentru a-şi întări credinţa. Creştinii merg la biserică, musulmanii merg la moschei… Prin comparaţie, „Chapel of Abhorrence” este locul în care devianţii merg pentru a-şi accepta dorinţele murdare. E un loc care emană destrăbălare. Este casa păcatului, lăcaşul perversiunii şi tărâmul repulsiei.»
 
© Sarina Mannaert


MAI MULTE DESPRE Carnation
Posted by Gina S., at 15:57 |  June 13, 2018  | 0 Comentarii  | 244 Vizualizari « INAPOI

Comenteaza la: Trupa de death metal, Carnation prezintă primul single cu videoclip de pe albumul de debut

COMENTARIUL TAU

Alte articole din Stiri