JUDAS PRIEST - Redeemer of Souls

Redeemer of Souls FORMAT: CD
DATA APARITIEI: 14.07.2014
CASA DE DISCURI: Epic Records
 
7.0
NOTA METALFAN:
3
3
3
3
3
3
3
3
3
3
 
8.2
NOTEAZA ALBUM: 10 voturi

Top 2014: #133
Judas Priest more
Componenta:
Rob Halford - voce
Glenn Tipton - chitara
Richie Faulkner - chitara
Ian Hill - bas
Scott Travis - tobe
TRACKLIST:

01. Dragonaut02. Redeemer of Souls03. Halls of Valhalla04. Sword of Damocles05. March of the Damned06. Down in Flames07. Hell & Back08. Cold Blooded09. Metalizer10. Crossfire11. Secrets of the Dead12. Battle Cry13. Beginning of the End
Acum, că mă apropii de vârsta de 98 de ani, îmi dau tot mai clar seama ce mult înseamnă metalul pentru mine. Și prin metal nu mă refer la diferitele extremisme / avangardisme care proliferează în ziua de astăzi la modul luxuriant, nici la sumedenia de curente şi de trupe retro, care de cele mai multe ori nici măcar bucuria redescoperirii nu sunt capabile să o transmită, nu la death, deci, nu la black, nu la prog şi nu la core-uri, ci la heavy metalul ăla originar şi autentic, pe care unii îl numesc NWOBHM, iar alţii Iron Maiden şi Judas Priest. Poate am să povestesc odată ce a însemnat pentru generaţia noastră Painkiller, care este nu numai unul dintre cele mai bune discuri metal din toată istoria genului, dar a fost pentru noi şi unul dintre primele albume la care am avut acces în condiţiile libertăţii politice regăsite.
Consecinţa celor de mai sus e că, în ce priveşte Judas Priest, pentru mine Painkiller e standardul absolut şi nu, să zicem, British Steel sau Screaming for Vengeance. Albumul din 1990 a reprezentat împlinirea, desăvârşirea, apexul formaţiei. Painkiller a redus toate materialele anterioare la simple prefigurări, la stadii pregătitoare şi într-un fel nu e de mirare că după apariţia lui trupa s-a dus la dracu'. Pentru cine nu are memorie şi nici chef să caute pe Wikipedia: în 1992 Rob Halford a părăsit formaţia şi nu s-a întors decât cu 11 ani mai târziu, moment după care Priest a mai scos două discuri, unul mai „retro” (Angel of Retribution) şi unul mai „progresiv” (Nostradamus), dintre care nici unul nu s-a ridicat la nivelul clasicelor, indiferent ce titluri am considera că populează această categorie.
Tot o consecinţă a celor de mai sus e e că n-aş putea să dau pe un material Judas Priest mai puţin de 7, nici dacă acesta ar conţine preluări după Skrillex, nici dacă spiritul obiectivităţii m-ar obliga să recunosc că este vorba despre un album ruşinos de slab. Redeemer of Souls din păcate chiar asta e. Un album ruşinos de slab. Sincer să fiu, acest fapt mă miră. Efectiv nu am crezut că Halford şi Tipton mai sunt capabili de aşa ceva. Am crezut că după atâţia ani calitatea a devenit pentru ei un fel de rutină, un fel de reflex. Căci, să luăm de exemplu cazul lui Lemmy: Motörhead n-a mai scos nimic surprinzător de prin 1991, formaţia a devenit perfect previzibilă, dar tocmai această previzibilitate funcţionează ca o garanţie a calităţii.
În aceste condiţii, întrebarea e ce s-a întâmplat cu Judas Priest. Păi, în primul rând a plecat K.K. Downing. Da, mi s-ar putea replica, dar şi Painkiller a apărut după o schimbare de componenţă. Bateristul Dave Holland fusese înlocuit pe atunci cu Scott Travis. (E drept că Holland nu a avut niciodată un rol atât de important în formaţie ca Downing.) Apoi – un contraargument şi mai solid – Halford e capabil şi singur de lucruri mari (vezi unele dintre proiectele lui solo.) Alta trebuie să fie deci explicaţia pentru Redeemer of Souls. Varianta optimistă ar fi desigur că totul e OK la Priest, au vrut doar să facă un album old school şi au sărit puţin calul. Cea pesimistă e însă că Halford şi Tipton şi-au epuizat resursele creative, că sunt too old to rock 'n' roll.
Redeemer of Souls e într-adevăr old school, dar nu asta e problema. Una dintre piese (March of the Damned) pare să refolosească demouri casate în anii şaptezeci, dar ea reprezintă totuşi o excepţie. Problema e că formaţia sună ca propria ei copie. Nu are astfel importanţă că pe alocuri (v. Halls of Valhalla) Redeemer reuşeşte să amintească vag de Painkiller, impresia e aceeaşi: de contrafacere a genialităţii Priest de altădată. Compoziţii ca Dragonaut, Down in Flames sau Hell & Back vor suna probabil bine live, dar, cu sau fără ele, albumul tot plictisitor rămâne. Din acest motiv, e şi greu să identifici momentele bune pe partea a doua a discului, pe faţa B, cum ar veni. Nu că rebuturile ar fi fost ascunse la capăt – ele au fost distribuite foarte uniform – dar după Hell & Back, care ocupă poziţia a şaptea, devine tot mai dificil să te concentrezi.
O recenzie ceva mai scurtă la Redeemer Of Souls ar fi fost asta: Delivering the Black, ultimul album Primal Fear, e mai bun.



Posted at 16:17 |  07 Iulie 2014  | 17 Comentarii  | 3832 Vizualizari

Comenteaza la: Redeemer of Souls

  • Si eu tot 7/10 ii dau. Dar vad in "Redeemer of Souls" altceva: este un album care trece in revista toate fazele Priest-ului, ca un fel de elegie – lipsita, intr-adevar, de-o piesa cu adevarat memorabila. N-are rost sa-l compari cu Painkiller. Fiecare trupa are un album definitoriu pentru cariera ei, un varf. Conteaza cum merge mai departe de acel album. In cazul celor de la Priest, este clar ca nu mai au inspiratia si puterea de acum 30-35 de ani - oamenii se mai schimba cu varsta, nu crezi? Mai ales cand o iau spre 65 de ani?!? Este, insa, la fel de clar, ca Priest mai au chef sa cante! Iar atunci cand e vorba de una dintre trupele care a inventat metal-ul, eu zic ca e absolut ok sa isi recicleze ideile. Si inca ceva: asocierea cu Frimal Pear e complet lipsita de gust!

    1. Posted by gedi | 14 Iulie 2014 02:10
  • Am prezis inca de la anuntarea albumului ca acesta nu va fi unul bun, chiar daca reprezinta o intoarcere spre influentele old-school. In primul rand, K.K. Downing era adevaratul motor de creativitate din trupa, fara doar si poate. Il apreciez pe Tipton, dar Tipton e cu solourile sale inspirate din muzica clasica. Downing era practic elementul 'heavy metal' din trupa. Falkner e o decizie inspirata ca showman, dar nu ca o persoana creativa si cu experienta in studio. Hai sa fim seriosi, inafara de cateva contributii, pana la Priest numele lui era mai degraba cunoscut pentru masterizari/mixari de albume, nu pentru inregistrari. Falkner e impecabil live, dar sters in studio. Solourile de chitara de pe RoS sunt marca Tipton 100%.

    Al doilea element... vocea lui Halford. Inca de cand am vazut Epitaph DVD mi-am dat seama ca lucrurile scartaie pentru el. Halford e in trupa doar de dragul mentinerii line-up-ului nu datorita capacitatii sale de a mai oferi o prestatie decenta si profesionista. Am respect pentru el pentru munca pe care a facut-o in Priest is in cariera sa solo, dar deja parca mi-e dor de Tim Ripper Owens.

    Al treilea element e productia. Ma jur ca mai bine il lasau pe Falkner cu productia, si iesea ceva mai bun decat cu producatorul Mike Exeter (si pe alocuri Tipton). Roy Ramirez (cel ce a produs Angel of Retribution) era alegerea perfecta si ar mai fi salvat ceva din albumul asta. Sunt cateva melodii decente distruse de productia slaba.

    Priest e o trupa mare, iar albumul asta chiar daca e slab comparabil cu cele mai vechi, nu e unul dezastruos. Sunt albume mult, mult mai slabe decat acesta. Dar nu pot sa ignor lipsa de profesionalism a unor membri Priest cat si alegerile proaste in materie de staff. Downing putea sa ramane membru priest de studio si sa il lase pe Faulkner in turnee. Asa a lasat o umbra din ce a fost Priest odinioara.

    2. Posted by Archgoat | 14 Iulie 2014 02:28
  • Gedi, doar atat iti zic: Saxon.
    Dupa Jugulator, Priest a devenit o trupa irelevanta. Hai sa zicem ca pe Demolition au incercat altceva si nu le-a iesit. Dar dupa ce a plecat Ripper, ar fi trebuit sa se desfiinteze. Sau barem sa nu mai inregistreze nimic, era mai onest. Ca niste lautari renumiti ce sunt, ar fi putut trai decent doar din concerte. Ca si Scorpions si Maiden. Eu inteleg ca e greu sa opresti masinaria de facut bani, dar barem nu te mai da mare rocker si artist adevarat, inventator si pastrator si putrator de flamura si stindard si metal god sau dracu stie ce alte gaselnite de marketing. Incaseaza banu si taci din gura. Mai da-i npnm de lautari nu le-ar fi rusine obrazului.

    3. Posted by Geralt de Rivia | 14 Iulie 2014 08:11
» vezi toate comentariile
COMENTARIUL TAU

Alte Albume

Endorphin

Trupa: Infected Rain
Aparitie: 18.10.2019
Casa de discuri: Napalm Records
 - Endorphin
TRACKLIST
01. The Earth Mantra02. Black Gold03. Symphony of Trust04. Pendulum05. Passerby06. Lure07. Victims08. Walking Dead09. Taphephobia10. Storm

Fear Inoculum

Trupa: Tool
Aparitie: 30.08.2019
Casa de discuri: RCA Records
 - Fear Inoculum
TRACKLIST
01. Fear Inoculum02. Pneuma03. Litanie contre la peur04. Invincible05. Legion Inoculant06. Descending07. Culling Voices08. Chocolate Chip Trip09. 7empest10. Mockingbeat

Nesfârșite

Trupa: E-an-na
Aparitie: 19.07.2019
Casa de discuri: Souns Age Productions
 - Nesfârșite
TRACKLIST
01. Viu02. Aer03. Fiecare gest al nostru04. Epitaf05. Pielea06. Pânda07. Frica08. Zadar09. Izbânda si a râvni10. Apele înghetate11. iO.ta12. În frânt13. Mashiara

Apopheny of Life

Trupa: Saddayah
Aparitie: 07.09.2018
Casa de discuri: Loud Rage Music
 - Apopheny of Life
TRACKLIST
1. Apopheny of Life2. Fire Above, Frost Below3. Mouth of the Abyss4. 85. King's Will6. The Darkest Recess of the Human Mind7. Born in Singularity8. Carving in the Stone Flesh of God

Tigers of the Night

Trupa: Crusader
Aparitie: 01.10.2019
Casa de discuri:
 - Tigers of the Night
TRACKLIST
1. Into the Night2. Rise Up3. Lovin' You4. Scream Out Loud5. Realm of Dreams6. Tigers of the Night

The End

Trupa: Katara
Aparitie: 04.01.2019
Casa de discuri: Taboo Music Production
 - The End
TRACKLIST
1. Devouring Souls2. Inner Scar3. Blestem4. The End5. Whitin6. Illusions of Life7. The Crow8. Revenge9. Entombed Toughts