concerte

B’estfest 2013 : TIAMAT, BIOHAZARD, SOILWORK

B’estfest 2013 : TIAMAT, BIOHAZARD, SOILWORK
TRUPE: Biohazard, Breathelast, Diamonds are Forever, Enter Shikari, Negative Core Project, Soilwork, Subscribe, Tiamat


"Let the music do the talking” ar zice Joe Perry. Un principiu simplu si sanatos dupa care ma ghidez de fiecare data cand e nevoie sa-mi impartasesc impresiile despre un eveniment de profil. Ceea ce o sa fac si in cazul de fata, chiar daca muzical vorbind, nu prea am vazut rostul acestui festival. As putea sa va povestesc despre proiectiile de film, despre oferta culinara diversa, despre zona de sporturi extreme, despre orice alte modalitati de divertisment ceva mai atractive decat  lineupul editiei de anul acesta, cu exceptia catorva trupe. Recunosc ca din propria-mi vina am ratat cateva care ar fi meritat atentia, precum White Walls, Flesh Rodeo sau RoadkillSoda, consolata, insa, de faptul ca am avut deja sansa  sa le vad live si cu siguranta o voi mai avea in viitor, pe cea din urma chiar la trei zile diferenta, in deschidere la Karma to Burn.
De altfel, scopul meu initial era sa asist doar la concertul celor de la Tiamat si sa ma retrag, cum nu eram interesata de nicio alta trupa in mod deosebit; in cele din urma, am ajuns sa ma infrupt ceva mai mult din experienta B’estfest, avand parte de vreme buna (ploaia ne-a ocolit cu brio, ramanad in permanenta un strat noros amenintator), de companie agreabila si numeroasa si de o atmosfera relativ animata, cel putin in primele doua zile de festival.



ZIUA 1, 5 iulie


In ciuda impresiei generale, festivalul a debutat bine pentru mine, ajungand vineri seara chiar cand cei de la 1000mods incepeau sa cante, patru baieti originari dintr-o regiune ceva mai carstica, dar cu puternice influente muzicale „desertice”. Stiti ce zic, adica un stoner rock cu elemente psihedelice, à la Kyuss & co si à la mode, data fiind explozia de trupe de acest gen din ultimii ani si iesirea lor la suprafata. Nimic rau in asta, pot sa spun ca am avut parte chiar de o surpriza placuta din partea grecilor, reusind sa creeze de la bun inceput o atmosfera „woodstockiana”, relaxata si energica pe alocuri. Mi-a atras atentia in mod deosebit piesa Vidage, care a sunat atat de bine la prima auditie incat eram ferm convinsa ca e ceva cover; se pare ca nu era, ci doar o piesa asa cum trebuie sa fie, sa te cucereasca din prima.

In asteptarea capului de afis pentru prima seara, ne-am refugiat in cortul Jagermeister pe scena caruia s-au perindat timp de trei zile cateva din trupele romanesti „pe val” din zona... sa-i spunem generic rock, caci am avut parte de o combinatie interesanta de stiluri: de la metal, metalcore, stoner la punk, alternative, indie si chiar... folk.  Mda...
Am asistat mai intai la concertul celor de la Negative Core Project, despre care imi pastrez parerea, exprimata si cu alta ocazie, cu precizarea ca devin din ce in ce mai increzatori si mai „profi” pe scena, punandu-si in valoare potentialul din ce in ce mai bine. Bilele albe se aduna, tineti-o tot asa!
Dupa o binemeritata pauza de masa, au urmat pe aceeasi scena clujenii de la Diamonds Are Forever, sase flacai (dintre care doi vocali) good-looking si entuziasti, cu maieuri decupate, tatuaje colorate, bicepsi conturati, frezutze fancy si tot pachetul clasic al unei trupe metalcore. La fel de clasic a fost si show-ul lor, reusind sa instige publicul (mai mult minor) la circle pit si la un moshing destul de brutal, inclusiv pe lolitele extraverite din primul rand . Personal, nu mi-au zis nimic, abuzand de aceleasi riffuri catchy si de prea multa vobaraie fara rost. E pacat, par a fi buni instrumentisti, au miscare si prezenta scenica, growlurile sunt chiar bunicele... prin urmare, ar putea veni cu ceva mai interesant de atat.
Toate aceste nemultumiri de moment aveau sa dispara la ultima trupa a serii, mult-asteptata de mine, Tiamat. Nu stiu cati dintre noi mai constientizeaza valoarea acestei trupe; as zice ca destul de putini, dupa prezenta publicului, cel mai probabil disuadat de distanta si de ora tarzie (desi ideale pentru acest gen de muzica si manifestare). Cert este ca Tiamat, indeosebi prin al sau frontman vizionar, a fost printre putinele trupe care a iesit din tiparul extrem al metalului de la inceputul anilor 90 si a avut curajul sa-si experimenteze soundul aproape de limita in care riscau sa-si piarda toti ascultatorii devotati. Lucru care nu s-a intamplat, ci, dimpotriva, imaginatia debordanta a lui Edlund transpusa in muzica a reusit, de-a lungul anilor, sa ne tina in permanenta curiozitatea in suspans. Ca tot vorbeam de neo-psychedelici, celor mai dornici de experiente suprareale, ezoterice s.a.m.d., le recomand sa includa in playlist si Wildhoney, s-ar putea o sa aiba o surpriza placuta.
Dar  sa revenim la concertul cu pricina care avea sa fie o premiera pentru mine (ratandu-i in trecut la Bucuresti si la Sibiu) si pentru care aveam asteptari mari. Asteptari care nu mi-au fost inselate si nici nu avea cum sa fie altfel, tinand cont ca s-au prezentat in formula clasica si inchegata in timp – Edlund, Iwers la bass si Lars Skjold la tobe – alaturandu-li-se recent la chitara si integrandu-se perfect, Roger Öjersson; un nume aparent nou in scena metalica, spre surprinderea mea, dar despre care am presimtirea ca vom auzi mai multe pe viitor.
Au inceput in forta cu The Scarred People¸ piesa care da numele celui mai recent album lansat anul trecut, asteptandu-ma sa domine mai mult setlistul cu pricina, dat fiind si succesul de care se bucura. N-a fost sa fie, caci daca nu ma insel a fost singura piesa de pe acest ultim material inclusa, bucurandu-ne in continuare de piese de pe toate albumele de la Clouds incoace, incluzand si un cover dupa Hoola Bandoola band... (da, la fel a fost si reactia mea, „hoola ... who..?”). Edlund, ce-i drept cu un look usor surprinzator, descult si cu palarie de soare (?!), si-a pastrat aceeasi voce grava à la Andrew Eldritch sau Peter Steele, alternand vocea clean-harsh, soptita sau in forta, dar pastrandu-si in acelasi timp maleficitatea chiar si pe piese mai soft ca Misantropolis sau Divided.
Destul de previzibil, prestatia de o ora jumatate a suedezilor a fost incheiata la encore cu The Sleeping Beauty, alaturi la voce de un invitat misterios (nici acum n-am reusit sa aflu cine era personajul cu pricina), si Gaia, desigur.
Dar seara nu s-a incheiat aici, fiind urmata de mari eforturi de a ne strange prietenii mai ametiti si incalziti, eforturi partial incununate de succes, ori de a gasi un taxi care sa nu aiba pretentii exagerate. In cele din urma, aveam sa pun capul pe perna la ora 5, cu gandul ca voi zice pas urmatoarelor zile de festival.



ZIUA  2, 6 iulie


Dar n-am zis pas, cum sa zic pas cand in sfarsit (!) ajungeau si Biohazard pe la noi, chiar din Mecca hardcore punkului. Si bine am facut, caci comparativ cu prima zi publicul s-a dublat, atmosfera s-a insufletit destul de bine, iar eu am descoperit intr-un final ca nu exista doar bere si cola la festival. Sangria, voie si lume buna, cam asa s-a tradus cea de a doua seara pentru mine pana la Biohazard. Ca sa nu ma simt ca la o simulare de festival, am mai ciulit urechile la baietii de la Coma care, la un moment dat, au inserat subtil un riff slayerian, nemiscand insa prea mult publicul, cum era de asteptat, si la baietii de la Breathelast. Pe acestia din urma imi doream sa-i vad in noua componenta, schimbare care, de altfel, m-a bucurat, dobandind brusc un surplus de seriozitate. Au sunat bine de tot, incitand si ei la stage diving si la un moshing ceva mai putin agresiv si mai putin dominat de minori decat cel la care asistasem in ziua precedenta. De admirat si perseveranta trupei in a activa live, fiind printre putinii care au inteles ca nu e de ajuns sa canti bine pentru a te afirma. Multa bafta in continuare!

N-apuc sa ma dezmeticesc bine ca aud din departare acordurile de inceput de la Shades of Grey si vocea lui Billy Graziadei salutand publicul numeros adunat in fata scenei Coca-cola. Ma uit la ceas, incepusera mai devreme decat era prevazut, asta da premiera!
S-a lasat din start cu haos, nebunie, sudoare multa si frenezie maxima. Asistand doar pasiv la manifestarile publicului, m-am pozitionat de data aceasta undeva mai in spatele multimii involuburate, aproape de sunet, si multumindu-ma  ca aveam sa-i vad pe Biohazard intr-o formula (aproape) originala – Billy, Bobby, Danny – fara Seinfeld, inlocuit de Scott Roberts (ex Cro-Mags). Cu toate ca show-ul americanilor a fost exceptional, s-a simtit lipsa energiei lui Seinfeld, cu toate stradaniile lui Roberts de a-l suplini. Oricum, pare-se ca publicului nu i-a pasat, lansandu-se neincetat in mosh-pituri si circle pituri de mari dimensiuni, sincronizandu-se cu sariturile si piruetele trupetilor (mai ales ale lui Bobby), indeosebi pe piesele mai vechi din perioada Urban Discipline / State of the World Address. De altfel, nici cantece mai noi ca Reborn sau Vengeance Is Mine n-au fost rau primite. Insa delirul maxim a fost atins pe ultimele doua melodii din concert, Pusnishment si Hold My Own, cand mai multi fani inflacarati s-au urcat pe scena si au cantat alaturi de newyorkezi. Si ca tovarasia sa fie completa, Billy si Scott au coborat la final in public , au dat mana cu fanii, s-au imbratisat si le-au impartit tricouri.
Iar noi ne-am retras spre casa, de data aceasta fara peripetii si cu gandul ca in a treia zi, chiar nu mai avem ce cauta.



ZIUA 3, 7 iulie

Eh, n-a fost sa fie nici de data asta precum mi-am propus. Am asistat si la ultima zi de festival, in speranta ca poate, poate voi gasi ceva mai mult material si inspiratie. Si am gasit, incepand cu liniile „speciale” RATB pe care le-am incercat pentru prima si singura data in cele trei zile, asteptand in ploaie la o coada infernala si calatorind timp de jumatate de ora strivita de toti si de toate.
Zona de festival era pustie, entuziasmul zero, lumea obosita, iar eu pe cofeina caci lunea era la cateva ore diferenta; toate premisele sa-mi regret decizia. Noroc cu prietenii brazilieni pusi pe rele care au reusit sa mai anime seara, spre nemultumirea celor de la security. Dar sa nu intram in mai multe de detalii.

Goodbye to Gravity a  fost prima formatie la care am asistat, trupa avand in componenta oameni cu experienta in spate si care se bucura de un feedback destul de bun in randul metalistilor autohtoni. De ce? N-as sti sa va zic... Ramane o enigma pentru mine sau poate doar o chestiune de gusturi. Nu comentez mai mult. Next.

Au urmat Enter Shikari, o combinatie interesanta de stiluri, atat de multe ca nici nu stiu cu ce sa incep – hardcore, alternative, dubstep, trance, abuzand de instrumente si tehnologie intr-un mod aparte si deseori reusit. Primele 40 de minute m-au dezmortit, reusind sa ma cucereasca pe parti; ultimele 60 (caci cred ca au cantat aproape doua ore) mi-au re(a)dus entuziasmul acolo unde era inainte sa inceapa concertului englezilor. Se pare ca nu am putut digera atatea schimbari subite de stil, mai ales ca sunetul devenea din ce in ce mai tare, iar basul din ce in ce mai pronuntat.
Oricum, nu pot sa nu apreciez prestatia dementiala a lui Reynolds, frontmanul trupei, trecand brusc dintr-un personaj in altul, de la o voce la alta fara dificultati si comunicand in permanenta cu publicul care l-a si purtat pe brate, la un moment dat; cum nu pot sa nu apreciez spectacolul in sine, marcat de amploarea jocului de lumini, diversitatea instrumentelor, teatralitatea si coeziunea trupetilor pe scena. Acelasi nerv aveam sa-l vad si la Bálint, unul dintre cei doi vocali ai trupei Subscribe, imediat urmatoare britanicilor, si care timp de 40 de minute n-a stat locului, fugind dintr-o parte in alta a scenei mai ceva ca personajele de desene animate, suindu-se pe schelele scenei ori coborand in public si incitand lumea prezenta la un circle pit de toata frumusetea. Cu toate acestea, muzical au avut un show ceva mai light fata de cele precedente la care mai asistasem.

Am incheiat festivalul cu show-ul suedezilor de la Soilwork. Trista trupa, trist concert, trista atmosfera. Abuzul asta de melodicitate sau vocea clean alternata cu un screaming scartait nu fac decat sa ma oboseasca teribil; Soilwork si in general toate trupele de gen, care abordeaza un melodic death metal si imbina total nepotrivit elemente de core si groove, strofocandu-se prea mult sa impresioneze si sa para extremi, cand de fapt devin extrem de dezamagitori. Sunt tare, tare departe de adevaratul sound göteborghez, de trupe ca At the Gates sau Dark Tranquillity.
Cu toate acestea, duminica seara suedezii au avut parte de un sunet bun si de doua-trei randuri de metalisti ceva mai efervescenti; iar eu am incercat sa rezist pana la finalul concertului, in speranta ca poate s-o intampla ceva notabil intre timp. Nu s-a intamplat, iar parerile mi-au ramas neschimbate.
Concluzia momentului? Feriti-va de trupe suedeze de melodeath cu grave accente de plictiseala!
Concluzia B’estfest 2013? Don’t... let the music do the talking!
Autor: Ioana Stan
Vezi galeriile trupelor: Biohazard, Breathelast, Diamonds are Forever, Soilwork, Subscribe, Tiamat,

Data concert:  July 05, 2013  | 9 Comentarii  | 3863 Vizualizari « INAPOI

Comenteaza la: B’estfest 2013 : TIAMAT, BIOHAZARD, SOILWORK

  • Cateva mici precizari legate de ziua 2 : Nu mi s-a parut ca publicul nu a fost bine ancorat in recitalul Coma, cu si fara rifful slayerian oamenii (din diferite tabere de ascultatori) au fost foarte receptivi la sonoritatile melancolice dar si la Minijoaca agresiva a excelentilor baieti de la Coma. Am vazut de la headbang la lost in trance ca atitudini la Coma, lumea chiar a trait intens showul.
    In legatura cu Biohazard as zice sa nu exageram totusi, publicul nu s-a lansat neincetat in circle si mosh - pituri, a fost chiar foarte cuminte pentru un concert Biohazard. Billy mi se pare ca respecta la virgula spiritul insuflat de Seinfeld, pur si simplu nu am simtit o diferenta intre ei. Doresc sa mentionez aici, pentru ca nu am vazut nicaieri sa se scrie acest lucru, episodul cand Billy a povestit despre faptul ca in Ungaria i s-a spus sa nu vina in Romania pentru ca nu e public pentru rock si a indemnat spectatorii Best fest la un ,,Giant Fuck Hungary!" la care romanii au ramas indiferenti obligandu-l sa-si reconsidere pozitia. De asemenea nici mesajele sociale ale lui Billy nu au avut ecou in public generand reactii de genul ,,Hai, ma, canta, lasa vrajeala!". Una peste alta un concert in care Bily a vorbit romaneste, a adus steagul pe scena, a dat totul pentru publicul romanesc impreuna cu trupa sa iar romanii au avut o reactie moderata. Asta am vazut eu, la zilele 1 si 3 nu discut, nu am fost, nu ma bag. Sper ca Ioana si onorata redactie sa nu se supere, doar mici precizari personale am indraznit sa emit. Toate bune!

    1. Posted by rionescu77 | 15 Iulie 2013 13:23
  • Ehehe,nu te mai duce la concerte unde presteaza trupe suedeze ca apoi dai cu bata in balta in mod penibil..:)Sa spui ca Soilwork sunt plictisitori si ca imbina total nepotrivit elemente muzicale denota doar atatudine de "rocker de duminica".Ramai la abureli autohtone gen negative core bla bla si lasa greii in pace.Ahh,si inca o precizare.Soilwork nu au nicio treaba cu Göteborg.Trupa provine din Helsinborg,si nu s-au vrut niciodata o trupa cu sound de Göteborg.Te gandeai probabil la In Flames.Mai asculta,mai asteapta ca esti de perspectiva totusi;)

    2. Posted by Viscolit | 19 Iulie 2013 21:16
  • Pai cand spui "Ramai la abureli autohtone gen negative core bla bla", nu insemna ca denoti atitudine de roacher de duminica, ci o atitudine de sustinator al miscarii underground (care se duce la concertele de club din timpul saptamanii, spre deosebire de cei care se duc intr-adevar la festivalurile de weekend cu trupe straineze, gen... Soilwork sa zicem), adica un lucru care lipseste din plin foarte multor "cunoscatori" de metal international. Iar in plus, tu ai negat doar ca Soilwork nu e din Göteborg si atat. Deci esti de acord cu restul aformatiilor din text, pe care ma simt nevoit sa le citez:

    "Trista trupa, trist concert, trista atmosfera. Abuzul asta de melodicitate sau vocea clean alternata cu un screaming scartait nu fac decat sa ma oboseasca teribil; Soilwork si in general toate trupele de gen, care abordeaza un melodic death metal si imbina total nepotrivit elemente de core si groove, strofocandu-se prea mult sa impresioneze si sa para extremi, cand de fapt devin extrem de dezamagitori"

    3. Posted by Fantotzii | 20 Iulie 2013 20:50
» vezi toate comentariile
COMENTARIUL TAU

Alte articole din Concerte