concerte

Metalcamp 2006 - Day 2

Metalcamp 2006 - Day 2
TRUPE: Dimmu Borgir, Evergrey, My Dying Bride, One Man Army And The Undead Quartet, Soilwork, Testament, Wintersun

A doua zi a fost fara doar si poate ziua basistilor. Asta pentru ca, cel putin mie, fiecare basist din fiecare trupa mi-a atras atentia cu ceva, fie ca era vorba de imagine, miscare scenica sau atitudine. Dupa alte ore de teribila caldura, un nor imens a dat ocazia celor de la One Man Army & The Undead Quartet sa isi faca numarul cu energie, urmati in exact aceeasi maniera de Heaven Shall Burn. Doua trupe care au pus inca de la inceput la grea incercare difuzoarele si urechile celor din public. Pomenesc aceste trupe impreuna pentru ca ambele au fost de o energie debordanta, cu o prezenta scenica deosebita si extrem de agresive, si cumva din acelasi film. Imbracati mai putin in stilul traditional al metalului, ceva mai sport, fara sa pozeze, doar dandu-si frau liber agresivitatii. Si cu niste basisti foarte energici si carismatici.

 


Heaven Shall Burn

 


One Man Army

 

Dupa atat nerv si un strop de pauza, pe scena au intrat cei de la Evergrey, proaspat ajunsi dupa vreo 15 ore de mers cu masina din Germania. Oboseala a fost sesizabila poate doar in primele 2-3 piese, dupa care publicul le-a dat aripi suedezilor. Dupa un scurt intro, Evergrey au intrat pe scena, toti in negru, Englund a dat drumul la Blinded cu un minisolo pe care l-a gresit un pic, s-a uitat zambind catre ceilalti si au intrat ceas mai departe. La More Than Ever, Englund era deja rosu de la efortul vocal depus, fara insa sa-si piarda din carisma si din calitatile de frontman pe care le are. N-a ezitat sa ceara aplauze de fiecare data cand ritmul o permitea iar cei doar 2000 de oameni din fata scenei i-au raspuns cu bucurie. La penultima schimbare de chitari, Englund a anuntat ca Michael Håkansson e la ultimul show impreuna cu Evergrey, urmand sa paraseasca trupa. Dupa momentele de consternare si de rumoare ce au urmat anuntului, toata lumea a cantat din toate puterile refrenul de la un inspirat ales Recreation Day, dedicat basistului. Iar dupa Obedience, la care reactia a aratat ca Monday Morning Apocalypse nu e chiar atat de gustat de fani, suedezii au schimbat din nou chitarile si au incheiat in verva cu A Touch Of Blessing si The Masterplan, smulgand aplauze furtunoase la final, cand, toti unul langa altul, s-au inclinat in semn de multumire in fata publicului.

 


Evergrey

 

Am ratat Wintersun din motive obiective (dar am putut sa aud un Epic Death Black Metal in buna traditie finlandeza) insa am reusit sa ma intorc la timp pentru Soilwork. Ei da, asta da lectie de rupt difuzoarele. Desi inca era zi la inceputul recitalului, fumul dens a facut ca luminile sa aiba ceva efect dupa primele cateva piese, astfel incat recitalul Soilwork a avut totusi si ingredientele de scena necesare unui show mare. Dupa primele acorduri, s-a creat instantaneu cel mai violent moshpit al festivalului, cel putin pana la acel moment, lucru apreciat si de trupa. Spuneam ca ziua a fost a basitilor? Ei bine, cel mai bun exemplu este Ola Flink. Ce-a facut omul respectiv pe scena? A intrat carandu-si basul si un pahar de bautura, cu pasi mici si aplecat, a baut un pic, si-a dat drumul la statia de bas si apoi a sarit, a dansat, a facut ca toti dracii, a maturat toata scena in toate partile, a cantat lovindu-se din cand in cand ritmic peste cap sau peste burta, s-a schimonosit, a invaritit basul in toate felurile si toate directiile. Si asta ramanand in permanenta perfect in executie, ca si toti colegii sai. Omul a fost un spectacol in sine si da un mare plus show-ului Soilwork. Show care, ca si muzica, e extrem de energic. Iar daca la Follow The Hollow adrenalina din public dadea deja sa se reverse pana in rau, la finalul cu As We Speak cand Bjorn a cerut publicului sa sara, aveai impresia unui cutremur.

 


Soilwork

 

Dupa excesul de energie anterior, o pauza cu My Dying Bride era bine-venita. Pentru cei care nu gusta MDB, moment de bere. Pentru fani, moment de visare. Recunosc ca apreciez doar cateva albume vechi MDB si doar cand le ascult acasa. Nu mi se pare o trupa potrivita pentru live. Dar i-as nedreptati daca m-as rezuma la asta. Pot macar sa judec dupa reactia publicului la Cry Of Mankind ca sa vad ca miile de oameni stranse acolo pentru ei au avut poate parte de unul dintre cele mai bune recitaluri din cadrul festivalului. My Dying Bride a dus oamenii sfarsiti dupa efortul numit Soilwork intr-o cu totul alta stare, iar prestatia lui Aaron a fost mult mai naturala, mai putin teatrala si pe alocuri chiar simpatica. Singura ‘critica’ pe care imi permit sa le-o aduc e ca membrii trupei nu arata in ansamblul scenei ca fiind din acelasi tot. Aaron e super atent machiat si imbracat, cu urmele de ‘sange’ pe degete. Chitaristii arata in stil old school heavy metal. Sarah, aproape imobila la clape, se apropie cu stilul goth. Cum nici dinamica pieselor nu-ti cere o miscare scenica impresionanta, ramane doar solutia de a crea atmosfera strict din muzica si vorbe. Iar ia acea seara, My Dying Bride au cam reusit sa faca asta. Fanii ne pot spune mai multe.

 


My Dying Bride

 

Doamnelor si domnilor, Testament, 80% in formula de aur, cu Alex Skolnick revenit la chitara si doar fara Louie Clemente la baterie, dar inlocuit de un alt nume celebru, Paul Bostaph. Show made in USA, heavy-metal pur de la cap la coada. Chuck Billy nu mai are energia de pe vremuri, e si cam prea ‘solid’ ca sa se mai miste ca in tinerete, dar vocea e acolo, aproape neatinsa de timp, iar gestul celebru cu cantatul la stativul de microfon a fost nelipsit piesa de piesa.Testament au deschis cu The Preacher si alegerea a fost perfecta. Au mai curs piese precum Burnt Offerings, Souls Of Black sau Practice What You Preach, pentru ca apoi, toata lumea, invaluita in luminile albastre ce veneau de pe scena, sa cante intr-un singur glas The Legacy. Am vazut clasicele jocuri in care Chuck cerea publicululi sa repete acutele pe care le producea. Am vazut duelurile cu chitarile pe sus sau pe la spate intre Skolnick si Petersen. Am vazut o energie teribila la niste ‘batrani’ care au dat o lectie multora despre cum se face un show. Discipols Of The Watch a pus capat unui recital lung dar incantator si in care publicul controlat de Chuck, a fost probabil al doilea daca nu primul vocalist al trupei.

 


Testament

 

Dupa numarul fetelor cu sutiene cu Dimmu scris pe o cupa si Borgir pe cealalta, imi era destul de clar ce astepta cel mai mult publicul in acea seara. Si totusi Dimmu Borgir n-au adus un record de public, cei care nu gusta genul indreptandu-se spre bere sau spre corturi. Dupa un intro lung, trupa a intrat pe scena invaluita in fum si probabil ca pentru prima data de la inceputul festivalului, volumul a devenit destul de greu suportabil. Luminile, deasemenea, probabil cele mai spectaculoase. Trupa? Hmm… Nu-s amator de gen, dar credeam ca am ascultat destul incat sa stiu la ce sa ma astept. Ma asteptam la un show mai spectaculos, nu chiar la sange si sacrificii de virgine, dar totusi, ceva mai mult decat am vazut. Si anume un show metal clasic, in care singurul obiect de atractie a fost machiajul trupetilor, cu Vortex in prim plan, in timp ce bateristul si claparul au fost in permanenta acoperiti, primul de padurea de cinele montate aproape vertical iar celelalt de o panza neagra care lasa din cand in cand sa i se vada cel mult ochii si fruntea. Nu a fost un show rau, dar chiar ma asteptam la altceva. Dealtfel, nici setlistul n-a parut foarte gustat de public, care si-ar fi dorit alte piese, dar oricum prestatia fanilor dedicati a fost una excelenta. Dimmu au cantat in premiera si o piesa de pe viitorul album, reactia fiind mai degraba puternica la anuntul piesei decat dupa terminarea ei. Finalul cu IndoctriNation si Stormblast mi s-a parut deja la un volum exagerat de mare, care a scazut incet, doar odata cu terminarea outro-ului simfonic, si el foarte lung. Un show care a produs sentimente destul de contradictorii, dar bun pentru cultura generala.

 


Dimmu Borgir

 

Galerie foto, Metalcamp ziua a 2-a:

 


Evergrey

 

Soilwork

 

My Dying Bride

 

Testament

 

Dimmu Borgir

 

 

Autor: Cynyc
Vezi galeriile trupelor: Dimmu Borgir, Evergrey, My Dying Bride, One Man Army And The Undead Quartet, Soilwork, Testament, Wintersun

Data concert:  July 22, 2006  | 1 Comentarii  | 27783 Vizualizari « INAPOI

Comenteaza la: Metalcamp 2006 - Day 2

  • marfa de tot

    1. Posted by metallica | 02 August 2007 07:54
COMENTARIUL TAU

Alte articole din Concerte