concerte

WHITE WALLS: lansarea albumului Escape Artist

WHITE WALLS: lansarea albumului Escape Artist
TRUPE: Breathelast, Subliminal Damage, White Walls

White Walls au lansat joi seară, pe 10 octombrie la Silver Church din Bucureşti, cel de-al doilea album numit Escape Artist. Era de aşteptat că va fi o seară în care se va aduna destulă lume, fenomen un pic bizar pentru un eveniment din aria metal cu cap de afis românesc, cel puțin în cazul oraşului mai sus menționat.
 
Seara a fost deschisă de concertul celor de la Subliminal Damage din Iaşi, o trupă încă tânără în ceea ce priveşte viața pe scena construită din metal românesc, deşi au tot avut interferențe cu aceasta în ultimul an. Cei trei au cântat câteva piese, însă show-ul nu a fost deloc scurt, având în vedere că nu păreau să aibă piese ce nu depăşesc o durată de şase minute. Prin numărul lor de la Silver Church Club, Subliminal Damage au demonstrat că sunt toți trei nişte instrumentişti foarte buni, pasionați de matematica sunetului, stilul lor fiind acela definit în zilele noastre ca progressive metal. Însă trupa din Iaşi nu abordează latura aceea progresivă în care lucrurile se complică, muzica lor ocupându-se practic de a aşeza “lucrurile” într-un loc fix. Chitaristul este cel care “administrează” şi vocea în Subliminal Damage, fiind genul old school de prog-er care nu oboseşte să condamne. Piesele cântate spre sfârşitul show-ului au dezvăluit o structură ceva mai animată față de restul, iar despre public, nu se ştie, cu toții se uitau ca la film. 
 
Însă vulcanul energetic avea să erupă la cel de-al doilea act de deschidere înfăptuit de Breathelast. Cel mai probabil, oamenii care frecventează un anumit fel de evenimente puse în slujba hardcore-ului modern sunt obişnuiți cu această trupă şi cu ceea ce exprimă. Ei au demonstrat din nou cu ocazia acestui concert că muzica pe care o creează nu este rezultatul unei întâmplătoare alăturări de muzicieni. Fiecare crede în ceea ce face pentru că are în ce să creadă. Alternările tempo-urilor, execuția precisă şi expresivitatea fiecărui membru nu fac decât să transforme orice moment într-o explozie frumoasă de trăiri diverse. Un alt element care contribuie din plin la această forță este dramatismul principalului vocalist care ar trebui să fie resimțit cât mai departe posibil. O astfel de trupă cu un astfel de set ar fi meritat mult mai mult haos din partea publicului. 
 
Aşadar, cum au ajuns White Walls atât de apreciați de public?! Răspunsul este, “surprinzător”: prin muzică. E drept că stilul lor muzical nu este prea ermetic, dar este la fel de drept că aceşti muzicieni din Constanța creează nişte compoziții cărora nu le poți rezista. Dincolo de asta, unde poate fi găsit cel mai bun vocalist din această țară? Bineînțeles că laWhite Walls
 
Concertul lor a fost o admirabilă demonstrație de stăpânire a ritmului şi a melodicității. Show-ul a început cu un intro al constănțenilor, cântat pe o scenă ascunsă în spatele unei pânze albe. Curând, pe pânză a fost proiectat videoclipul piesei The Masquerade, pe care ei o cântau încă ascunşi. Cine a văzut clipul, ştie că povestea lui nu implică trupa până când nu apar cadre cu toți membrii cântând piesa într-o cutie mică şi neagră, luminată de doi asistenți ai unui magician, cu ajutorul unor… pâini. Astfel, la momentul cu pricina din videoclip şi din piesă, pânza albă cade şi cei de la White Walls sunt dezvăluiți publicului. 
 
Fiind un eveniment ce anunța lansarea noului album, Escape Artist a cărui grafică atrage atenția la rândul ei prin “înfătişare” şi inovație, show-ul a cuprins piesele de pe album în mod integral. Foarte frumos aşezați pe scenă, sub lumini de mare spectacol, White Walls au lăsat din nou mască publicul care aproape că umpluse până la refuz sala de la Silver Church. De la sunetist până la oamenii din spatele sălii, fiecare părea că-şi manifestă un imens entuziasm față de muzică. Solistul, Eugen Brudaru părea dintr-o altă lume, sau poate că doar vocea lui a atins perfecțiunea în tărâmurile muzicii de gen. Tobarul, Marian Mihăilă, la rândul lui poate fi o ființă supranaturală, cert este că şi el a arătat la acest concert că e cam cel bun de pe meleagurile noastre. Bineînțeles că nici chitaristul, Alexandru Dascălu, al cărui nume a fost aclamat de public, nu a fost mai prejos, adăugând şi ceva atitudine individuală în acel întreg. Iar basistul, Şerban-Ionuț Georgescu s-a ocupat cum nu se poate mai bine şi de ritm şi de partea de entertainment pentru public, capitol la care se descurcă excelent. 
 
Cum era şi natural, oamenii au reacționat pozitiv şi acest concert White Walls, mai ales că s-au dezvoltat grupuri de fani devotați trupei, ce au venit care mai de care cu tricouri, sau steaguri. Se pare ca White Walls au o energie inepuizabilă, aşa că show-ul lor a venit şi cu bonusuri la final de pe primul album, Mad Man Circus
Autor: Gina S.
Foto: Gina S.
Vezi galeriile trupelor: Breathelast, Subliminal Damage, White Walls

Data concert:  October 10, 2013  | 0 Comentarii  | 2086 Vizualizari « INAPOI

Comenteaza la: WHITE WALLS: lansarea albumului Escape Artist

COMENTARIUL TAU

Alte articole din Concerte