interviuri rock

Gabriel Mafa 'Negru' (NEGURĂ BUNGET): ZI se concentrează pe elementul uman

Gabriel Mafa 'Negru' (NEGURĂ BUNGET): ZI se concentrează pe elementul uman
TRUPE : Negura Bunget

În data de 30 septembrie 2016 Negură Bunget va lansa discul ZI, cel de al doilea material din Trilogia Transilvană pe care a început-o în anul 2015 cu discul TĂU. Tot în acest an trupa aniversează și 20 de ani de activitate, dar și 10 ani de la lansarea discului OM (2006). Am profitat de această ocazie și l-am invitat pe Gabriel Mafa „Negru”, liderul grupului, la o nouă discuție.



Negură Bunget 2016
 
Metalfan: Salut, Negru! Bine ai revenit în paginile Metalfan.ro! Discul TĂU pe care l-ați lansat la începutul anului trecut, l-am privit că fiind primul exercițiu cu adevărat serios în nouă componența. Cum simți că a fost primit acest material de către fanii trupei?
Gabriel Mafa „Negru”: Cred că albumul a avut parte de o primire bună. În perioada de dinainte și după lansarea albumului am făcut și noi probabil cel mai complex plan de promovare pe care l-am avut vreodată, astfel încât rezultatele au fost pe măsura muncii.

Metalfan: În data de 30 septembrie 2016 veți lansa discul ZI, al doilea material din Trilogia Transilvană. Ai putea, te rog, să ne spui mai multe despre munca pe care ați depus-o în ceea ce privește realizarea acestui material?
Gabriel Mafa „Negru”: Din punct de vedere conceptual întreaga Trilogie Transilvană avut încă de la început trasate liniile principale, însă desigur pe măsură ce am dezvoltat fiecare partea, am descoperit noi elemente interesante, de explorat. Deja aveam părți concrete atât conceptuale cât și muzicale încă de la finalizarea primei părți a trilogiei, anul trecut, ceea ce ne-a ușurat într-un fel muncă pentru această a două parte. Ne-am concentrat instens pe albmul ZI de la începutului anului, când am făcut primele sesiuni de pre-producție, iar de înregistrat am început să-l înregistram de la mijlocul lunii martie. A fost un proces destul de complex legat de producția albumului, care s-a întins până în luna iunie. Acum avem de asemenea o mulțime de idei și pentru partea finală a trilogiei, pe care abia așteptăm să o finalizam. Cel mai probabil ne vom apuca mai serios de treabă pentru ea după turneul european din toamnă. 

Metalfan: Pe materialul TĂU ați înglobat în muzică voastră elemente psychedelic rock, post-rock și experimental. Aceste influențe se regăsesc și pe albumul ZI? Ai putea, te rog, să ne spui mai multe despre spectrul stilistic pe care îl veți aborda pe acest material?
Gabriel Mafa „Negru”: Noi nu ne-am încadrat într-un stil anume de multă vreme, eventualele identificări le lăsăm cu plăcere în seama specialiștilor în domeniu. Am făcut totdeauna ceea ce ne-a defint la momentul respectiv, fără să avem idei preconcepute asupra stilului sau eventualelor influențe. Pot spune însă că ZI este de departe cel mai luminos album pe care îl avem până acum, și din punct al atmosferei unul din cele mai reușite, ambele elemente datorându-se în mare parte și conceptului din spatele albumlui... 

Metalfan:  Pe "TĂU" i-ați avut că invitați pe Rune Eriksen (Aura Noir, ex-Mayhem), Sakis Tolis (Rotting Christ), Gabriel Almasi, Alexandrina Hristov și Alexe Marius Andrei "MC Bean" (Subcarpați, Șuie Paparude). Pentru "ZI" veți repeta colaborarea cu vreunul din acești artiști? Vor fi prezenți și alți muzicieni?

Gabriel Mafa „Negru”: Pentru noul album am avut o abordare oarecum diferită. Pe album avem un singur invitat, maestrul Mircea Ardelean la țambal, însă pentru ultima piesă de pe album am colaborat cu prietenii de la Thy Veils, combinație din care a ieșit un rezultat foarte interesant, și pe care intenționam să o amplificam în viitor.

Pe varianta artbook de la album, care e și cea mai complexă, avem un bonus CD cu patru remixuri de la piese Negură Bunget (de pe albumele ZI și TĂU), realizate într-o mariera cel puțin neobișnuită. Pentru aceste remixuri am colaborat cu Silent Strike, Daniel Dorbanțu (Thy Veils), Ionuț Cârja (Cargo) și formația olandeză a chitaristului nostru Oq – Tragacanth.
 


Negură Bunget
și Thy Veils 2016

Metalfan: Dacă tot te-am întrebat de colaborări și cum temele arhaice și populare au făcut și fac parte din muzică voastră într-o formă sau altă, nu pot să nu te întreb dacă te-ai gândit vreodată la a colabora cu muzicieni ce au scris istorie pentru muzica rock din România sub numele Sfinx, Phoenix și de ce nu, Progresiv TM?
Gabriel Mafa „Negru”: Ne-am gândit la tot felul de variante și opțiuni de colaborare de-a lungul timpului, la un nivel mai mult sau mai puțin teoretic. Nouă ne place în general să experimentam și să încercam cele mai neobișnuite posibilități, așa că nu se știe niciodată ce o să facem în viitor… 
Însă în privința colaborărilor lucrurile nu depind întotdeauna doar de noi, ci și de ceilalți… Am ratat de cateve ori unele foarte interesante doar din perspectiva unor neconcordanțe de planificare.

Metalfan: Că tot am adus vorba despre cele trei trupe: Sfinx, Phoenix și Progresiv TM, materialele lansate de către acestea au contribuit într-un fel sau altul din punct de vedere conceptual la povestea voastră de până acum? Ai putea, te rog, să ne spui câteva cuvinte despre albumul lansat de fiecare din cele trei trupe care-ți place în mod special?

Gabriel Mafa „Negru”: În afară de Phoenix n-aș putea spune că celelalte două trupe au fost sau sunt în playlist-urile noastre prea des. Însă nu realizările particulare aș spune că sunt cele mai relevante, ci semnificația pe care au lăsat-o aceste trupe în rock-ul românesc. Cel puțin pentru noi e mai important felul în care a evoluat o trupă, cu ce noutăți sau inovații a venit, ce fel de impact a avut, decât dacă a scos o piesă sau un ablum reușit. Și acestea sunt importante, evident, dar la un alt nivel.

Metalfan: Revenind la ZI, ai putea, te rog, să ne spui mai multe despre conceptul general al discului? Negură Bunget a știut intodeauna să spună povești interesante...
Gabriel Mafa „Negru”: În timp ce prima parte a trilogiei a explorat elementul natural, ZI se concentrează pe cel uman. Pentru această a două parte a trilogiei am făcut multă muncă de cercetare, am folosit multe simboluri, legende și obiceiuri într-o manieră hermeneutică, transformând conținutul propriu zis folcloric într-un conținut metaforic, universal.
Am încercat să explorăm diferite niveluri de relaționare a omului cu locul din care vine, cu natura înconjurătoare, cu ceremonialurile pe care le practică, cu simbolismul și rolul lor, cu strămoșii și urmașii săi, totul alternând perspective și adresând diferite lumi.

Metalfan: Ar putea părea un exercițiu dificil, dar chiar dacă fiecare dintre noi are propria percepție, ar fi interesant dacă ai putea să ne spui mai multe despre fiecare piesă ce va fi prezentă pe discul ZI...
Gabriel Mafa „Negru”: 01.  Tul-ni-că-rînd – despre cultul strămoșilor și ritualuri funerare, trecerea dintre lumea aceasta și lumea de dincolo, despre rîndul și locul potrivit.
02.  Grădină Stelelor – pământul își arată bogăția în cadrul ritualurilor agricole al căror sens s-a pierdut adesea de demult.
03.  Brazdă dă Foc – din cadrul ritualurilor agrare un ritual mai puțin cunoscut este cel al primei brazde care marchează debutul muncilor agricole de primăvară. 
04. Baciu Moșneag – înțelepciunea trecutului își revarsă înțelesul prin celebrararea strămoșilor și a legăturii ancestrale între membrii comunității și univers.
05.  Stanciu Gruiul – reprezintă o figură de legendă, incarnare a principiului masculin, a forței care generează viața și a rezistenței în fața destinului, a legăturii cu natură și universul în care omul își găsește locul.
06.  Marea cea Mare – apa este un element primordial, care marchează începuturile creației, este prima piesă în care am muncit alături de o altă trupă, prietenii noștri de la Thy Veils, este o piesă atmosferica și profundă, care face cumva tranziția spre viitorul nostru album.
 

 
Metalfan: Tul-ni-că-rînd este prima piesă pe care ați ales-o pentru un nou videoclip. Ai putea, te rog, să ne spui mai multe despre acest videoclip?
Gabriel Mafa „Negru”: În primul rând nu aș zice că e chiar un videoclip, e mai degrabă un visual atmosferic, care doar adâncește conceptul piesei. Relizarile noastre vizuale nu sunt aproape niciodată creații ce pot fi descrise, ele trebuie experimentate la un nivel profund personal, de multe ori ele stârnind reacții și interperetari complet diferite chiar și pentru noi.

Metalfan: În vederea promovării noului album aveți în plan realizarea de videoclipuri și pentru alte piese de pe material? Ai putea, te rog, să ne spui mai multe?
Gabriel Mafa „Negru”: Mai avem deja realizate câteva materiale video pentru noul album. Am avut un plan foarte complex cu acest album, atât în ceea ce privește muzica, cât și elementul vizual, și sunt o mulțime de elemente pe care urmează să le dezvăluim. Dar totul la momentul potrivit. Primul astfel de moment se întâmplă chiar astăzi [n.red. 31 august 2016], când vom devalui cel mai semnificativ material vizual pe care l-am realizat vreodată, care nu se concentrează pe o piesă anume, ci pe întreg albumul ca ansamblu.

Metalfan: Cred că va fi ceva cu adevărat deosebit. Ai putea, te rog, să ne spui mai multe despre acest proiect? Ați colaborat și de această data cu Daniel Dorobanțu (Thy Veils)?  
Gabriel Mafa „Negru”: Da, aș zice chiar că am aprofundat colaborarea cu Daniel. El s-a ocupat de data asta de întreaga parte vizuală a albumului, inclusiv de artwork. Pe lângă Daniel, am avut o echipă mai largă implicată în dezvoltarea imagisticii, care le-a cuprins pe Anita Ramona (pentru partea de acesorii și veșminte), pe Oana Stoian și Georgiana Feidi pentru partea foto și pe Cristi Vadupva pentru partea video. Inițial planul nostru a fost să facem câte un film complet pentru fiecare parte a trilogiei. Însă am renunțat la variantă asta destul de repede pentru ca era mult prea costisitoare și nu ar fi fost așa de impact ca un material mai scurt, dar mai spectaculos. Pentru TĂU ne-am concentrat pe clipul de la Nămetenie, care fost cel mai complex pe care l-am făcut până atunci și, pe lângă el am mai făcut câteva materiale vizuale. Pentru ZI am încercat să ridicăm puțin nivelul și, în loc de a face un clip pentru o singură piesă, am combinat diverse bucăți de pe fiecare piesă a albumului într-un fel de mini film, care sperăm să aibă și un impact pe măsura muncii depuse pentru realizarea lui.
 
Metalfan: Unde au fost realizate filmările? Cât timp ați investit în realizarea acestora?
Gabriel Mafa „Negru”: Am început filmările încă din 2014, când am început munca la trilogie, dar cele mai multe pentru acest clip au fost făcute la sfârșitului lui 2015 și începutul lui 2016. Am filmat prin multe locuri (Apuseni, Retezat, Făgăraș, Bucegi), și împreună, și separat. Iar pe lângă filmări a trebuit să dezvoltăm o mulțime de elemente adiționale, coroane, tinute… A fost un proiect complex și costisitor din toate puntctele de vedere, dar cred că și rezultatele sunt pe măsură.
 
 

Metalfan: În cadrul concertului pe care l-ați susținut la ediția din acest an a festivalului Rockstadt Extreme Fest din Râșnov l-ați avut că invitat pe Ștefan Zaharescu, fostul vostru vocalist din perioada 2012 – 2013. La vremea respectivă știu că despărțirea dintre voi s-a produs cu tam-tam, dar acum lucrurile par a fi reintrat în normal. Cum ați reușit să ajungeți la un numitor comun?
Gabriel Mafa „Negru”: Cred că fiecare învață din propriile greșeli iar timpul ne-a dovedit că dacă păstrezi echilibru și dreapta măsură, rezultatele nu vor înceta să apăra. După cum am mai spus, noi am făcut pace cu trecutul iar viitorul este în fața noastră. Diferențe individuale mărunte sunt intodeauna nesemnificative în fața unor trăiri muzicale speciale.

Metalfan: Vezi pe viitor ca fiind posibilă înregistrarea unui material sau a câtorva piese alături de Ștefan?

Gabriel Mafa „Negru”: Nu se știe niciodată. Dacă contextul va fi unul potrivit, de ce nu?

Metalfan: Turneul vostru aniversar va începe în data de 23 septembrie 2016 în Cluj-Napoca și se va desfășura pentru aproape două luni de zile. Ai putea, te rog, să ne spui mai multe despre acest turneu?
Gabriel Mafa „Negru”: Este un turneu de promovare al noului nostru album ZI, dar și de celebrare a 20 de ani de activitate a formației, cât și 10 ani de la lansarea albumul OM. Turneul cuprinde peste 50 de concerte în țara și în Europa, iar în unele locuri vom avea și invitați speciali, dar și un set list deosebit. 

Metalfan: În turneul ce urmeaza, îl veți mai avea că invitat pe Ștefan Zaharescu sau alți muzicieni care au făcut parte în trecut din Negură Bunget?
Gabriel Mafa „Negru”: Probabil că o să mai cântăm cu Ștefan, mai ales că avem un concert și la Brașov în Rockstat. De asemenei și la concertul de la București de pe 24 septembrie avem câțiva invitați, în mare măsură din componența albumul Virstele pămîntului (2010). Cu mult timp înainte de începerea turneului am invitat de altfel toți foștii membri oficiali ai formaitiei să ni se alăture într-un fel sau altul în acest concept aniversar, iar cei care ne-au răspus, chiar o să ia parte în mai multe manifestări.

Metalfan: Constat că pentru cele mai multe grupuri din țara, un astfel de demers este greu de realizat. Având în spate o experiența de peste 20 de ani, ai putea, te rog, să ne spui care ar fi ingredientele unui turneu reușit, dar să ne vorbești și despre partea logistică pentru că un astfel de demers să se întâmple...
Gabriel Mafa „Negru”: Pentru a face un turneu reușit sunt destul de multe elemente care trebuie să meargă împreună. O să exemplific puțin cu turneul nostru din această toamnă. Totul a început cu planificarea albumului ZI, din vară anului trecut. Când am fost relativi siguri că o să putem lansa albumul nou în toamna aceasta, am început să lucrăm și la planificarea turneului, astfel încât cele două aspecte să se ajute reciproc. O data cu lansarea albului avem și o promovare intensă, cronici și interviuri în cele mai importante reviste de specialitate, în care putem promova natural și turneul.

Majoritatea datelor turneului le-am avut deja aranjate de luni bune, timp în care le-am anunțat și promovat pe fiecare individual. Evident pentru promovare contează mai mult ce fac organizatorii locali, cu care colaborăm și încercam să-i ajutăm.

Pentru partea tehnică noi am lucrat deja de ani buni în a avea un sistem cât mai simplu și mai ușor de implementat live. În prezent suntem destul de independenți din acest punct de vedere, mergem în turneu cu backline complet, cu mixerul nostru digital, microfoane, cabluri, monitorizare in-ear. Mai mult, ne facem și sunetul singuri, astfel încânt depindem foarte puțin de condițiile locale. În același timp facem și munca promoterilor locali mai lejera, aceștia nemaitrebuind să-și bată capul cu un rider tehnic complex, de care altfel am avea nevoie.

Este foarte multă muncă de planificare și coordonare la toate nivelele. 

Metalfan: În urmă cu 10 ani Negură Bunget lansa discul OM, unul dintre cele mai apreciate materiale din discografia voastră. Cum privești acum după 10 ani acest material?
Gabriel Mafa „Negru”: Cred că lansarea albumului OM a însemnat un pas important pentru istoria trupei iar aprecierea din partea criticilor a marcat pozitiv momentul. Succesul unui album este probabil și o chestiune de conjunctură, de inspirație și noroc. Uitându-ne înapoi acum, sentimentul cel mai pregnant e unul de mândrie, atât legat de activitatea noastră, dar și pentru underground-ul românesc în general, OM fiind un album care e menționat adesea în topurile unor publicații importante printre cele mai bune albume ale anilor 2000, în companii mai mult decât selecte.
 


Gabriel Mafa „Negru” 2016
 
Metalfan: Cu această ocazie ați re-editat materialul într-o ediție limitată. Care au fost reacțiile de până acum din partea publicului?
Gabriel Mafa „Negru”: Publicul a privit cu entuziasm acest lucru. Au fost lansate două ediții de vinil, de casa de discuri finlandeză Blood Music, care e specializată pe ediții exclusiviste, și una dublu digipack de casa de discuri italiană Aural Music. Ambele variante erau de mult timp sold out înainte de aceste lansări, așa că s-au bucurat de un succes destul de important. Prima ediție de vinil s-a vândut de altfel în întregime din pre-sale, cu câteva luni înainte de lansarea propriu-zisă.

Metalfan: Și tot în acest an aniversați și 20 de ani de la lansarea discului Zîrnindu-să. Ce amintiri te leagă de albumul Zîrnindu-să? Cum a fost perioada anilor de început pentru tine din punct de vedere muzical și nu numai?
Gabriel Mafa „Negru”: Amintiri plăcute, desigur. Îmi amintesc că a trebuit să stăm mai mult de o săptămâna în București pentru înregistrări, ceea ce a fost o provocare destul de dificilă pe atunci. Am înregistrat album în studioul Magic Sound, unul din cele mai renumite în vremurile alea și, în mare parte am fost și încă suntem mulțumiți de rezultat. În ceea ce privește anii de început ai formației, au fost ani zbuciumati, multe încercări, multă muncă, destul de multe concerte prin tot felul de locuri mai mult sau mai puțin neobisnuite… Au fost ani de căutări, de încercări, în care lucrurile arareori mergeau simplu și de la șine, mai ales în ceea ce privește elementele tehnice. Însă am învățat cu siguranta multe, atât din reușite cât și din eșecuri și, cu siguranță că nu am fi unde suntem fără toată această îndelungată, uneori dureroasă, dar și necesară, experiență.

Metalfan: Știu că poate privești acest exercițiu că fiind unul dificil, însă ai putea, te rog, alege 12 piese a  12 trupe diferite pentru un „mix-tape virtual”? Grupuri care te-au influențat din punct de vedere artistic și nu numai... Ce nume ar avea acest material?

Gabriel Mafa „Negru”:
01.    Emperor – Towards the Pantheon
02.    Enslaved – 793 (Slaget om Lindisfarne)
03.    Burzum – Det Som Engang Var
04.    Satyricon – Phoenix
05.    Arcturus – To Thou Who Dwellest In The Night
06.    Dead Can Dance – Children of the sun
07.    Deine Lakaine – Over and done
08.    My Dying Bride – The cry of mankind
09.    Tenhi – Pojan Kiiski
10.    Solstafir – Fjara
11.    Primordial – As Rome Burns
12.    Wongraven – Det var en gang et menneske
Titlu: Samsara
 
Metalfan: Îți mulțumesc pentru timpul și pentru răspunsurile oferite! În final, ai vrea să adaugi ceva sau să transmiți câteva cuvinte cititorilor Metalfan.ro?
Gabriel Mafa „Negru”: Vă mulțumim și noi pentru suportul pe care ni l-ați oferit de-a lungul timpului, atât cititorii, cât și Metalfan! Sper să ne „revedem” împreună și la aniversarea de 40 de ani. [N. red.: rade]

Foto: Oana Stoian / Daniel Dorbanțu
Autor: H.
Vezi galeriile trupelor: Negura Bunget

   August 31, 2016  | 0 Comentarii  | 4091 Vizualizari « INAPOI

Comenteaza la: Gabriel Mafa 'Negru' (NEGURĂ BUNGET): ZI se concentrează pe elementul uman

COMENTARIUL TAU

Alte articole din Interviuri