EDITORIAL: Primele 25 de albume din 2017 în topul cititorilor

 Micul nostru experiment – prin care vream să aflăm ce albume lansate în 2017 au primit cea mai mare atenţie din partea celor care citesc ce propune Metalfan – pare un fenomen care a implicat o reacţie limitată. Privim însă rezultatele ca atare şi le prezentăm întocmai. Anunţul prin care am chemat lumea la vot a apărut spre sfârşitul lunii decembrie, când atmosfera de vacanţă era mai pregnantă decât orice altceva. Deşi posibilitatea cititorilor de a-şi alege materialele preferate ar fi fost mult mai vizibilă dacă am fi expus-o mai devreme prin campanii „zgomotoase”, lucrurile nu ar fi fost tocmai cinstite având în vedere că în prima parte a lunii încă se mai lansau o grămadă de albume. 
 

Lista de albume propusă a cuprins 217 titluri ordonate după criterii aleatorii şi a conţinut nume variate, de la cele mai cunoscute, cum ar fi Marilyn Manson, Danzing, Europe, Alice Cooper, Annihilator, Arch Enemy, Samael, Cannibal Corpse, Satyricon etc., până la artişti şi grupuri cu albume mai rar sau mai deloc menţionate în publicaţiile populare ale zilelor, ca Devil, Bell Witch, Here Lies Man, Havukruunu, Glassjaw, Five the Hierophant, Cardinal şi alţii. Veţi observa că albumele recente ale trupelor româneşti sunt mai uşor de remarcat ca-n oricare alt clasament, un fapt cumva previzibil atunci când vine vorba despre alegerea publicului. Nu putem spune că previzibilitatea reiese din frecvenţa ridicată cu care cititorii noştri ascultă trupe autohtone, sau din faptul că o bună parte dintre ei ar putea fi implicaţi activ sub diverse forme în underground-ul din acest spaţiu. Ar mai fi de subliniat că, din raţiuni de comoditate sau timp limitat, albumele din coada listei au fost ignorate în totalitate, astfel, ultimele 33 de materiale nu au primit nici o notă, chiar dacă printre acestea se numără trupe ca Venom INC, Attic, proiectul solo al lui Blaze Bayley, GWAR sau Integrity, care cu siguranţă stârnesc interesul multora din zone diverse, în general. Sistemul de punctare a albumelor a fost cel clasic, prin care cititorul a notat fiecare album de la 1 la 10. Toate discurile din listă s-au ales cu medii aflate sub 9, iar numărul total al voturilor trece de 450. Aşadar, a avut loc un pic de mişcare la acest vot colectiv, dar pentru că lista de albume a fost consistentă, iar punctele s-au disipat pe la fiecare, aparenţele sugerează reţinere. Să trecem deci în revistă primele 25 de albume clasificate de cititori ca cele mai bune în 2017. 
 

1. Bloodway – „A Fragile Riddle Crypting Clues”

Al doilea album al grupului de dark avant-garde metal din Bucureşti a diversificat şi mai mult direcţia muzicală greu de categorisit instaurată în 2014, dar cine vrea să afle mai multe despre acesta, poate citi textul lui Gedi scris cu puţină vreme înainte de lansarea discului, în noiembrie. 

 

 

2. Threshold – „Legends of the Shires”

„Legends of the Shires” este al 11-lea album de studio al progger-ilor britanici de la Threshold şi, la fel ca materialul de pe prima poziţie, ocupă un loc care merge în tandem cu felul în care a fost privit şi pe Metalfan. Klawz a descris acum ceva vreme într-o recenzie un fenomen ce determină anumite trupe să-şi ţină ascultătorii aproape atunci când toate materialele lor păstrează o omogenitate care face diferenţierea dificilă, dacă nu imposibilă. 
 

3. The Thirteenth Sun – „Stardust”

Componenta progressive rămâne în picioare şi în cazul locului trei. Debutul full-length al braşovenilor de la The Thirteenth Sun a primit o mulţime de remarci pozitive şi note mari care s-au apropiat de pragul maxim, în publicaţii variate, de la Team Rock la Angry Metal Guy sau The Independent Voice. Am menţionat şi noi câteva detalii despre acest album în reportajul de la concertul de lansare din Bucureşti. 
 

 

4. Voyager – „Ghost Mile”

Pare că lumea nu se satură de progressive-ul vremurilor şi aici îl observăm într-o formă foarte melodioasă creată de Voyager din Australia. Despre complexitatea materialului şi despre ideea că „the dreamers keep the dark alive… ”, tot Klawz ne-a mai povestit deja. 
 

 

5. Obituary – „Obituary”

E lesne de înţeles de ce gaşca de death metal „nemernic” din Floria a pus titlul celui mai recent album după numele trupei, fiindcă acesta sună a tot ceea ce are mai bun Obituary: riff-uri, teme şi solouri imposibil de refuzat care balansează death-ul clasic prin structuri de thrash, o energie de neam prost (în sensul pozitiv), plus o producţie care pune în valoare cele mai strălucitoare abilităţi ale acestei trupe, altfel decât în trecut. 
 

 

6. End of Green – „Void Estate”

Albumul cu numărul nouă semnat de End of Green continuă să exploreze toată melancolia muzicii rock à la Type O Negative sau Paradise Lost… „E vorba de structuri și melodii super-simple, fără niciun fel de dat la-ntors, de cele mai multe ori, vocea intră chiar peste primele acorduri, apelează rar la repetiții, instrumentația e clasică, două chitare, bas și tobe, foarte rar clape și, și mai rar, solouri,” scria în textul care prezenta albumul „Void Estate”, toamna trecută.

 

7. Pain of Salvation – „In The Passing Light of Day”

În topul redacţiei Metalfan, acesta ocupă locul întâi, iar în cazul cititorilor reuşeşte să rămână într-o poziţie foarte bună. Care să fie motivul? Voi ştiţi. La noi, o explicaţie ar fi următoarea: „conceptul albumului e sprijinit de o orientare muzicală care se întoarce la perioada 2000-2002; era și timpul după 15 ani de experimente nereușite în care am ascultat ploaia, am dansat disco și ne-am pus flori în păr.” (Klawz)
 

 

8. Tau Cross – „Pillar of Fire”

Şi despre proiectul care îi pune alături pe The Baron de la Amebix şi Away de la Voivod v-am mai vorbit în preajma lansării celui de-al doilea album de studio al acestora. E un disc plin cu rock, punk şi crust, folk, heavy metal şi tot ce e bun şi iese din mâinile muzicienilor menţionaţi. 
 

 

9. Power Trip – „Nightmare Logic”

Din lumea thrash cosmetizată cu crossover vine unul dintre cele mai explozive albume al anului, al doilea full length al americanilor de la Power Trip. Ne bucurăm că v-a plăcut! 
 

 

10. Flesh Rodeo – „Things Will Never Get Better”

„… Discul ăsta poate fi considerat unul de metal, cu urme de alternativ, progresiv, thrash, grunge, și nu numai, având o secție ritmică ceas,” scria Fantotzii în trecut despre discul bucureştenilor de la Flesh Rodeo. 
 

 

11. Gothic – „Demons”

Alt album românesc aflat pe primele locuri în acest top este cel al veteranilor de la Gothic, un material de melodic death şi heavy, care intervine în mod suprinzător în această listă, dat fiind că reacţiile vizible cu privire la cel de-al treilea disc din discografia oamenilor din Lupeni au fost destul de rare. 
 

 

12. Vuur – „In This Moment We Are Free – Cities”

Deşi aici avem de-a face cu un debut, personajele din spatele muzicii au trecut demult de momentul în care ieşeau cu albume pentru prima dată. Celebra Anneke van Giersbergen s-a implicat într-un nou grup cu instrumentişti cu care a mai lucrat şi pentru The Sirens, sau care s-au perindat în trecut cu activităţi constante pe la trupe notorii, cum ar fi Gorefest sau Hail of Bullets. „Felul în care instrumentele însoțesc și completează evoluția vocii, care vine dintr-o cu totul altă lume decât metal-ul, fac din Vuur o revelație, ” ne spunea Klawz în review-ul acestui disc. 
 

 

13. RoadkillSoda – „Mephobia”

Cei mai cunoscuţi şi activi stoneri din spaţiul românesc au ajuns în 2017 la al cincilea album. Cu fuzz, cu grunge, cu blues şi vise din filme psihedelice, „Mephobia” este mai mult decât un material regulamentar, graţie catchiness-ului pe care-l dovedeşte.
 

 

 

14. Firespawn – „The Reprobate”

Trupa lui L-G Petrov cu basistul de la Necrophobic, chitaristul Folkare de la Unleashed şi colegul Brandt de la Entombed A.D. a scos în primăvara trecută al doilea album care dovedeşte un death suedez foarte cinstit, o altă „statuie” executată cu măiestrie, dedicată agresivităţii sonice.
 

 

15. Dying Fetus – „Wrong One to Fuck With”

Rămânem tot la brute clasice al death metal-ului şi avem de-a face cu albumul numărul opt de la Dying Fetus, dar de data asta înfruntăm latura modernă a genului, cu blast beats, groove şi multe „floricele” tehnice care variază de la violenţă la secţiuni caraghioase. 
 

 

16. Overkill – „The Grinding Wheel”

De-abia aici înţelegem corespunzător valoarea groove-ului, pentru că „The Grinding Wheel”, apărut la mai bine de 30 de ani de la debutul americanilor, nu prezintă niciun motiv pentru a fi ignorant. «Un punct forte al albumului este atunci când în partea de mijloc de pe „Red White and Blue”, Bobby Blitz zice „Damn right!” și colegii lui îl aprobă imediat cu convingere. Urmează un schimb de damn right-uri răstite printre dinți peste riff-urile dușmănoase, încât de piatră să fii și nu reziști să nu intri și tu în dialog și să te ridici de pe scaun și să răcnești cu pumnul în aer „Damn right”!!!» (Klawz)
 

 

17. Scandal – „Street Punk”

O descoperire cu adevărat fascinantă a fost această revenire a punkiştilor români de la Scandal (da, cei care ne spuneau demult că „Patrula suge pula”), care acum se desfăşoară în U.K. „Într-o scenă punk care se vrea tot mai pretenţioasă din punct de vedere politic, cu puşti burghezi care se apucă de cântat punk în studenţie în timp ce-o ard antifa pe banii părinţilor, Scandal a păstrat acea puritate de băieţi răi specifică clasei muncitoare, a găştii de prieteni pentru care punk-ul a fost tot timpul un hobby plăcut, fără a deveni o obsesie sau o metodă de validare,” scria Coro la ceva vreme după lansarea albumului. 
 

 

18. Amenra – „Mass VI”

După „Mass V” scos în urmă cu cinci ani, belgienii de la Amenra au venit cu noul material care continuă să expună publicului tensiunea şi smoala care curge din instrumente şi, implicit din urechilor ascultătorilor. Structural şi metodic, albumul şase nu se duce prea departe de muzica cu care ne-a obişnuit Amenra, dar prin procedee de producţie şi printr-o accentuare şi mai intensă a minimalismului prezentat în cel mai anxios cadru, trupa a căpătat şi mai mulţi adepţi, cu siguranţă.
 

 

19. SnakeyeS – „Metal Monster”

Cu un nume extrem de elocvent pentru heavy metal-ul tradiţional prestart, „Metal Monster” este al doilea album al unui grup de muzicieni talentaţi care îl alătură pe vocalistul Cosmin Aioniţă de la 9.7 Richter de o gaşcă de instrumentişti spanioli.
 

 

20. Sincarnate – „In nomine homini”

Acesta este un album foarte solid scos în aria românească, pentru care cei de la Sincarnate au muncit colosal de mult şi pe care l-au scos dintre graniţe, prezentându-l publicului variat într-un turneu alături de Immolation. Gabriel Szünder considera „In nomine homini” la momentul lansarii drept „unul dintre albumele româneşti ale anului 2017”.
 

 

21. Am Fost la Munte şi Mi-a Plăcut – „S-a rezolvat. Nu se poate.”

S-a rezolvat şi cu post-rockul. Se manifestă aşa cum îl ştim pe debutul full-length al grupului bucureaştean care umblă pe la munte. Titlurile generează intriga, desfăşurarea şi deznodământul după metode fistichii adoptate de mulţi reprezentanţi ai genului (vezi titlurile celebrilor scoţieni de la Mogwai). 
 

 

22. Ucigan – „Ucigan”

Nu cred că greşim cu nimic dacă spunem că Ucigan este un super-grup românesc. Deşi debutul acestei trupe a apărut de-abia luna trecută, materialul ocupă printre primele locuri în alegerile cititorilor. E rost de un hibrid muzical dezvoltat în jurul unor noţiuni din horror-ul întunecat, cu care trupa s-a remarcat fără doar şi poate încă de la momentul de lansare, pe care vi l-am povestit recent. 
 

 

23. Body Count – „Bloodlust”

Cel de-al şaselea album de studio semnat de Ice-T, Ernie C şi compania a apărut în o grămadă de topuri înfăptuite de publicaţiile mari, pe bună dreptate. „Bloodlust” e o colecţie de riff-uri din cele mai expresive, împuternicite de o execuţie monstruoasă a toboşarului şi îmbogăţite cu poveşti despre nedreptăţi sociale la care se răspunde în cel mai tranşant mod cu puţinţă. 
 

 

24. Wolfbrigade – „Run With the Hunted”

Haita de lupi suedezii a făcut anul trecut mai interesant şi mai tăios odată cu cel de-al şaselea album scos sub logoul Wolfbrigade, un asalt pe coloană sonoră D-beat care nu lasă loc de nicio îndoială. 
 

 

25. Order – „Lex Amentiae”

Black metal-ul e foarte problematic şi confuz în zilele noastre, dar debutul Order e mai mult decât convingător. Vocalistul Messiah şi toboşarul Manheim, pe care lumea îi recunoaşte ca parte din istoria Mayhem de la sfârşitul anilor ’80, au revenit în scena extremă cu o atitudine particulară într-o mulţime de clone. Alături de ei se află chitaristul Anders Odden, fost membru live Celtic Frost şi Satyricon, astăzi activ la Cadaver. Apropo de Celtic Frost, fenomenul eleveţian continuă să fie venerat de scandinavi, aşa că nu-i nicio mirare să găsim un cover foarte reuşit la „Procreation (of the wicked)” pe „Lex Amentiae”.