20 de ani de furie germana
Daca ne închipuim power metalul european ca una dintre cele mai vechi si primitoare stabilimente de pe strada metal, între pilonii sai de rezistenta o sa-l vedem pe Peavy si colegii sai din trupa germana Rage. Vreme de mai bine de 20 de ani, Rage au lansat albume si au cântat în turnee în mod constant, fara pauze si fara pierderi de forma, au experimentat fara sa dezamageasca si si-au pastrat stilul fara sa stagneze. Le mai lipseste doar recunoasterea internationala, dar asta nu depinde doar de ei si nu se poate spune ca nu au facut eforturi pentru a o obtine.
Peter Peavy Wagner, sufletul neobosit al formatiei Rage, provine dintr-o familie de muzicieni din sudul Germaniei. Parintii sai l-au încurajat sa se îndrepte spre muzica clasica, însa el a preferat chitara. Mai târziu, fascinat de Motorhead si mai ales de prestanta lui Lemmy, s-a reprofilat pe postul de vocalist/basist si a pus bazele trupei Avenger, împreuna cu doi chitaristi si cu un tobar pe nume Jörg Michael. Avenger scot un album si un EP în 1985 - Prayers of Steel, respectiv, Depraved to Black - dupa care sunt nevoiti sa îsi schimbe numele pentru ca o trupa englezeasca îi revendica paternitatea.
Reign of Fear este primul album aparut sub numele Rage, în 1986, si primul rezultat al colaborarii cu casa de discuri Noise. E urmat de Execution Guaranteed în anul urmator si de o schimbare majora de componenta. Jörg Michael se hotaraste sa se rezume la activitatea de studio si ulterior va deveni un mercenar cu o discografie impresionanta (amintesc doar numele cele mai cunoscute: Mekong Delta, Grave Digger, Running Wild, Stratovarius, Saxon). În locul sau Peavy îl aduce pe Chris Ephthimiades si pentru postul de chitarist, pune mâna pe un pusti foarte talentat, Manni Schmidt. Doua miscari foarte inspirate, caci începe o perioada favorabila pentru trupa. Albumele curg an dupa an, individualizeaza power-metalul marca Rage si îi aduc o recunoastere crescânda, astfel ca Trapped (1992) si mai ales The Missing Link (1993) îi fac cunoscuti si dincolo de granitele Germaniei. Trapped este declarat albumul lunii de Metal Hammerul german, iar ascensiunea trioului furios este reflectata si de greutatea partenerilor de turneu: Motorhead, Saxon, Gamma Ray, UDO, Running Wild. Japonezii se dovedesc a fi deosebit de receptivi si interesati de Rage, astfel ca doua turnee japoneze devin imperios necesare.
Dupa lansarea compilatiei 10 Years in Rage (1994) începe o alta etapa distincta în istoria formatiei, declansata de faptul ca Manni Schimdt îsi face valiza si pleaca (va ajunge, în cele din urma la Grave Digger). E înlocuit de Spiros Ephthimiades si Sven Fischer. În aceasta noua înfatisare, Rage trece de la Noise la GUN si are în continuare un traseu muzical cam nehotarât, între power metalul traditional cu care îsi obisnuise fanii si mai vechea dragoste a lui Peavy pentru muzica clasica. Dupa Black in Mind (1995) urmeaza Lingua Mortis, considerat primul album de muzica clasica înregistrat vreodata de o trupa germana de metal. Lingua Mortis propune o noua varianta a câtorva piese de pe Black in Mind, interpretate împreuna cu pianistul Christian Wolff si Orchestra simfonica din Praga. Experimentul este traspus cu succes si pe scena, pentru câteva reprezentatii în ultima parte a anului 1996. Urmatorul album este unul "normal", dar tentatia muzicii clasice perturba iar structurile power metal, astfel ca al treisprezecelea album, XIII (1998) si urmatorul, Ghosts (1999) arata o trupa curajoasa, care îsi asuma riscul unei schimbari de stil semnificative: de la speed metal la metal simfonic. Asa cum se întâmpla de obicei, o parte a fanilor îsi exprima dezamagirea, dar vocea lor nu razbate prin corul de laude si aprecieri care saluta combinatia desavârsita de metal si muzica clasica.
În timpul înregistrarilor la albumul Ghosts, chitaristul si multi-instrumentistul rus Victor Smolski intra în anturajul trupei, participând chiar la înregistrari, pentru ca, dupa dezertarea în masa a fratilor Ephthimiades si a lui Sven Fischer, Peavy sa îi ofere postul de chitarist. Cum nu se putea ca bateristul Rage sa fie chiar orisicine, alegerea lui Peavy se opreste asupra americanului Mike Terrana, un alt muzician cu o discografie impresionanta (Yngwie Malmsteen, Tony MacAlpine, Axel Rudy Pell, Roland Grapow, Metallium, Artension, etc). Dupa un album în care elementele simfonice se retrag treptat în fata riffurilor si pedalei duble - Welcome to the Other Side (2001) - Rage pare ca îsi regaseste, odata cu formula clasica de trio, si forma din perioada de aur. Unity (2002) si Soundchaser (2003) au fost considerate de multi, fani si critici, drept cele reusite albume din discografia trupei, adevarate "bombe heavy metal". Toate aceste elogii sunt justificate de succesul la public al turneelor de promvare, cu Helloween, Primal Fear si Deadsoul Tribe.
În 2004 Rage aniverseaza 20 de ani de cariera prin lansarea primului DVD din discografie: From The Cradle To The Stage. Cel mai recent disc de studio, Speak of the Dead (2006) este împartit între cele doua tendinte care au marcat orientarea muzicala a trupei în ultimii zece ani: jumatate simfonic, jumatate metalic. Dupa un turneu european sold out cu Freedom Call, care este încununat cu înregistrarea DVD-ului Fullmoon in St. Peterburg, Mike Terrana paraseste Rage pentru Masterplan si este înlocuit de Andre Hilgers. Anul 2007 începe cu concerte, mai întâi în Germania, apoi în Rusia, Ucraina si Croatia cu Orchestra Lingua Mortis, urmeaza festivalurile din vara, opriri în Brazilia si Argentina, si pe 08 septembrie primul concert din România, la Bucuresti (
